ICCJ. Decizia nr. 2518/2005. Contencios. Refuz radiere serie de identificare a caroseriei. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2518/2005
Dosar nr. 6589/2004
Şedinţa publică din 14 aprilie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 7 noiembrie 2002, la Tribunalul Bihor, reclamanta B.T. SA, sucursala Oradea, a chemat în judecată pârâţii P.T. şi R.A.R., reprezentanţa Bihor, solicitând ca instanţa să oblige cel de al doilea pârât să procedeze la radierea seriei de identificare a caroseriei şi a motorului autoturismului V.P., înmatriculat în prezent pe numele primului pârât, urmând ca Serviciul de Evidenţă Informatizată a Persoanei să radieze acest autoturism de pe numele pârâtului P.T. şi să-l reînmatriculeze pe numele reclamantei, cu noua serie acordată de R.A.R.
Tribunalul Bihor, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa nr. 2038 din 2 octombrie 2003, a luat act de renunţarea reclamantei la judecata cu Inspectoratul de Poliţie al judeţului Bihor şi a respins acţiunea, ca neîntemeiată.
Apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei, a fost admis de Curtea de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin Decizia nr. 32 din 26 februarie 2004, prin care s-a anulat sentinţa şi s-a dispus trimiterea cauzei, la Curtea de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ, pentru o nouă judecare, reţinându-se că cererea reclamantei este de natură contencioasă, iar aceasta este o autoritate publică de nivel naţional.
Judecând pricina ca instanţă de fond, Curtea de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ, a pronunţat sentinţa nr. 252 din 29 martie 2004, prin care a respins acţiunea, ca neîntemeiată, reţinând că R.A.R. nu are calitate procesuală pasivă şi că autoritatea competentă pentru înmatricularea şi radierea autovehiculelor este Direcţia Generală de Evidenţă Informatizată a Persoanei, prin structurile teritoriale de specialitate.
Reclamanta a declarat recurs împotriva sentinţei, susţinând că pârâtul R.A.R. are calitate procesuală pasivă, deoarece este autoritatea care eliberează dovada necesară identificării autovehiculului care a fost înmatriculat şi la care se află cartea de identitate originală cu folie de secretizare pentru autovehicul.
Recursul va fi admis, în sensul şi pentru considerentele care se vor arăta în continuare.
Părţi în cauza de faţă sunt reclamanta sucursala Oradea a B.T. şi pârâţii P.T. şi reprezentanţa Oradea a R.A.R.
Reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la înmatricularea pe numele său, a autoturismului în discuţie, pe care l-a adjudecat în urma licitaţiei publice.
Litigiul este încadrabil în art. 1 din Legea nr. 29/1990, în care se prevede că „Orice persoană fizică sau juridică, dacă se consideră vătămată în drepturile sale, recunoscute de lege, printr-un act administrativ sau prin refuzul nejustificat al unei autorităţi publice de a-i rezolva cererea referitoare la un drept recunoscut de lege, se poate adresa instanţei judecătoreşti competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată".
Fiind un litigiu de contencios administrativ, iar pârâta este o autoritate publică de nivel judeţean, competenţa de soluţionare a cauzei revenea tribunalului în a cărei circumscripţie teritorială îşi are domiciliul, pârâtul sau pârâta, conform prevederilor art. 2 pct. 1 lit. c), raportat la art. 3 pct. 1 şi art. 5 C. proc. civ.
Deoarece pricina a fost judecată în fond de o instanţă necompetentă material, necompetenţă care este de ordine publică, se impune ca sentinţa recurată să fie casată, iar cauza să se trimită la Tribunalul Bihor, spre competentă soluţionare.
Văzând şi prevederile art. 312 alin. (6) şi art. 313 C. proc. civ.;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de B.T., sucursala Oradea împotriva sentinţei civile nr. 252/CA/2004 - PI din 29 martie 2004 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza, la Tribunalul Bihor, spre competentă soluţionare.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 aprilie 2005.
← ICCJ. Decizia nr. 2516/2005. Contencios. Anulare decizie de... | ICCJ. Decizia nr. 2529/2005. Contencios. Anulare decizie A.N.V.... → |
---|