ICCJ. Decizia nr. 2633/2005. Contencios. Anulare act administrativ de eliberare din funcţie. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2633/2005
Dosar nr. 2915/2003
Şedinţa publică din 19 aprilie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la data de 23 ianuarie 2003, reclamantul C.M. a chemat în judecată pe pârâţii Ministerul de Interne şi T.E., chestor la Direcţia Poliţiei de Frontieră Iaşi, solicitând anularea Ordinului nr. S/154414 din 26 aprilie 2002, privind eliberarea din funcţie şi obligarea pârâţilor la repararea pagubei cauzate, plus cheltuieli de judecată.
Prin sentinţa civilă nr. 81/2003, a Curţii de Apel Iaşi, a fost admisă excepţia invocată de pârât privind lipsa calităţii procesuale pasive a Ministerului de Interne şi s-a respins acţiunea.
Instanţa a reţinut că reclamantul a fost cadru militar al Direcţiei Poliţiei de Frontieră Iaşi, unitate subordonată Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră şi această autoritate trebuia chemată în judecată.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs în termen, reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului s-a arătat, în esenţă, că instanţa a analizat discriminator rolul Ministerului de Interne şi a minimalizat răspunderea ce îi revine acestuia la numirea şi eliberarea ofiţerilor din funcţiile de şefi de direcţii; că s-a apreciat greşit, că pârâtul T.E. nu poate sta în proces, sub motiv că ar fi persoană fizică, nerespectându-se, astfel, dispoziţiile art. 13 din Legea nr. 29/1990; că instanţa nu a analizat susţinerile din acţiune.
Verificând cauza, în funcţie de motivarea recursului, în lumina dispoziţiilor art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul nu este fondat.
Actul contestat de reclamantul-recurent aparţine Direcţiei de Frontieră Iaşi şi a fost semnat de şeful Direcţiei Poliţiei de Frontieră Iaşi, T.E.
Drept urmare, calitate procesuală pasivă ar fi avut-o autoritatea emitentă a actului contestat, conform art. 1 din Legea nr. 29/1990, respectiv Direcţia Poliţiei de Frontieră Iaşi.
Cum reclamantul nu a înţeles să cheme în judecată această autoritate, în mod legal instanţa de fond a respins acţiunea, constatând că Ministerul Administraţiei şi Internelor nu are calitate procesuală pasivă.
Cât priveşte pe pârâtul T.E., acesta nu poate sta în proces, în măsura în care nu a fost chemată în judecată Direcţia Poliţiei de Frontieră Iaşi, întrucât nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 13 din Legea nr. 29/1990. Textul legal se referă la „funcţionarul autorităţii pârâte". Or, T.E. nu putea figura în proces, decât în calitatea avută la data emiterii actului contestat când era şeful Direcţiei Poliţiei de Frontieră Iaşi, autoritate nechemată în judecată.
Referitor la critica recurentului, în sensul că instanţa de fond nu a analizat acţiunea, Curtea apreciază că nu este întemeiată. Întrucât acţiunea a fost respinsă prin admiterea excepţiei de fond privind lipsa calităţii procesuale pasive, curtea de apel nu putea analiza motivele acţiunii, deoarece nu s-a păşit la analizarea fondului pricinii.
Pentru considerentele expuse, nefiind fondată nici una din criticile formulate de reclamant, recursul va fi respins, în cauză neexistând motive de recurs care să poată fi analizate din oficiu în conformitate cu dispoziţiile art. 306 alin. (2) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul C.M. împotriva sentinţei civile nr. 81/CA din 26 mai 2003 a Curţii de Apel Iaşi, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 aprilie 2005.
← ICCJ. Decizia nr. 2632/2005. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 2634/2005. Contencios. Anulare decizie şi... → |
---|