ICCJ. Decizia nr. 2631/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2631/2005
Dosar nr. 8459/2004
Şedinţa publică din 19 aprilie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 14 iunie 2004, reclamanta C.G. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Constanţa, anularea hotărârii nr. 19392 din 27 aprilie 2004, prin care i-a fost respinsă cererea privind acordarea drepturilor prevăzute de OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000.
În motivarea acţiunii a susţinut că hotărârea a cărei anulare o solicită, este nelegală, întrucât a dovedit calitatea de strămutată, fiind supusă schimbului de populaţie, ca urmare a tratatului bilateral.
Curtea de Apel Constanţa, secţia de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 231 din 28 septembrie 2004, a respins ca nefondată, acţiunea.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că reclamanta, născută în România, judeţul Constanţa, nu a făcut dovada, potrivit art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, că împreună cu părinţii săi a fost strămutată din judeţul Durostor, Bulgaria, în localitatea Ghecet, Balta Brăilei, cum susţine în acţiune.
Împotriva sentinţei de mai sus a declarat recurs în termen, reclamanta C.G.
În motivarea recursului, reiterând susţinerile din acţiunea introductivă de instanţă, a precizat că a făcut dovada cu acte şi declaraţii de martori, că, împreună cu familia, a suferit persecuţii din motive etnice, fiind strămutată din localitatea de domiciliu.
Examinând hotărârea recurată, în raport cu criticile formulate, cu actele dosarului şi normele legale incidente cauzei, se constată că recursul este nefondat.
Potrivit prevederilor art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile OG nr. 105/1999, persoana, cetăţean român, care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuţii din motive etnice, fiind strămutată în altă localitate, decât cea de domiciliu.
Prin persoană care a fost strămutată în altă localitate, în sensul art. 2 din Normele aprobate prin HG nr. 127/2002, pentru aplicarea OG nr. 105/1999, se înţelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să îşi schimbe domiciliul în altă localitate, din motive etnice. În această categorie se includ şi persoanele care au fost expulzate, s-au refugiat, precum şi cele care au făcut obiectul unui schimb de populaţie, ca urmare a unui tratat bilateral.
Dovada încadrării în situaţiile prevăzute în OG nr. 105/1999, aprobată şi modificată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, se poate face, potrivit art. 4 din HG nr. 127/2002, cu acte oficiale, prin declaraţie cu martori.
În cauză, declaraţiile autentificate ale martorelor C.N. şi M.G. confirmă că numitul Z.E. este una şi aceeaşi persoană cu Z.Z.E. şi E.Z., tatăl reclamantei şi că reclamanta face parte din categoria persoanelor strămutate ca efect al Tratatului din anul 1940, dintre Bulgaria şi România, privind retrocedarea judeţelor Caliacra şi Durostor.
Din certificatul de naştere depus în xerocopie la dosar, rezultă că reclamanta C.G. s-a născut la 15 iulie 1935, în localitatea Beilic, judeţul Constanţa.
Prin actele menţionate, depuse de reclamantă în susţinerea cererii sale, nu se confirmă, însă, susţinerile acesteia cu privire la împrejurarea că ar fi fost strămutată, împreună cu părinţii săi, din Bei - Bunar, judeţul Durostor, în localitatea Ghecet, Balta Brăilei.
În plus, se reţine că familia reclamantei nu figurează în evidenţele Direcţiei Judeţene Constanţa a Arhivelor Naţionale, ca fiind colonizată.
De altfel, în cuprinsul cererii de recurs, reclamanta precizează că tatăl ei, împreună cu soţia şi cei 4 copii, au locuit în comuna Bei - Bunar - Caliacra, judeţul Durostor, fostul Cadrilater din Bulgaria, în perioada 15 august 1940 - 6 martie 1945, după care au fost deportaţi în comuna Ghecet, Balta Brăilei, unde au stat până la terminarea războiului, situaţie în care în mod corect pârâta i-a respins cererea de acordare a drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, soluţie confirmată în mod corect de instanţa de fond.
În consecinţă, faţă de considerentele arătate, se constată că prima instanţă a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică, iar recursul fiind nefondat, va fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta C.G. împotriva sentinţei civile nr. 231/CA din 28 septembrie 2004, a Curţii de Apel Constanţa, secţia de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 aprilie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2630/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 2632/2005. Contencios. Anulare act... → |
|---|
