ICCJ. Decizia nr. 2771/2005. Contencios
| Comentarii |
|
Prin sentința civilă nr. 2512/2004, Curtea de Apel București a admis acțiunea introdusă de reclamanta P.E. împotriva Ministerului Public de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție și Casei Naționale de Pensii București, în sensul că:
A dispus obligarea Ministerului Public să întocmească și să comunice Casei Naționale de Pensii, cuantumul indemnizației de încadrare brută lunară și al câștigului net la datele de 1 ianuarie 2002 și 1 octombrie 2002 stabilite pe baza valorii de referință sectorială prevăzută în art. 13 alin. (1) din Legea nr. 216/2001, pentru un magistrat cu vechime completă, în vederea actualizării pensiei de serviciu și a plății diferențelor cuvenite în intervalul 1 ianuarie - 31 decembrie 2002.
Pentru a pronunța această hotărâre, curtea de apel a reținut în esență că, în mod greșit a fost utilizată o valoare de referință sectorială mai mică pentru actualizarea pensiei de serviciu cuvenită reclamantei, pentru anul 2002. Aceasta, deoarece, începând cu data de 1 ianuarie 2002, urma să fie aplicată de drept, și magistraților, noua valoare de referință sectorială, mai mare decât cea veche, conform art. 11din Legea nr. 50/1996, republicată și care nu a fost suspendată.
împotriva acestei sentințe, în termenul legal prevăzut de art. 301 C. proc. civ., au declarat recurs, pârâții Casa Națională de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, recurs prin care au solicitat admiterea acestuia și modificarea hotărârii, în sensul respingerii acțiunii introductive sau stabilirea obligației de plată doar în sarcina Ministerului Public - Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție.
în motivarea căii de atac exercitate, recurenții au adus următoarele critici sentinței pronunțate de către instanța de fond:
în ce privește Casa Națională de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale, aceasta a invocat faptul că nu are în atribuțiile sale, sarcina de a proceda la actualizarea pensiilor și nici de a efectua plățile, deoarece, potrivit art. 24 din H.G. nr. 13/2004, aceste sarcini revin Caselor teritoriale de pensii, în speță Casa de Pensii a municipiului București. Pentru acest considerent, care face imposibil de pus în executare hotărârea pronunțată, Casa Națională de Pensii a solicitat obligarea la actualizare și plată, doar a Ministerului Public - Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție.
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție a considerat sentința ca fiind nelegală și netemeinică, întrucât actualizarea pensiilor magistraților pensionați, înainte de aplicarea O.G. nr. 83/2000, cum este cazul în speță, s-a efectuat numai pe baza coeficientului de multiplicare prevăzut în Anexa nr. 1 la acest act normativ, coeficient care s-a aplicat la salariul de bază căruia îi corespundea valoarea de referință sectorială de 1.140.800 lei pentru anul 2000.
Valoarea de referință sectorială aferentă anului 2000, a fost majorată prin Legea nr. 216/2001, dar, în art. 13 alin. (2) al acestei legi, se precizează că noua valoare se are în vedere doar pentru funcțiile de demnitate publică în care nu se încadrează și intimata și, totodată, aceeași majorare nu este posibilă deoarece, prevederile O.U.G. nr. 187/2001 au dispus acordarea de creșteri salariale, personalului judecătoresc, numai în funcție de evoluția estimată a indicelui prețurilor de consum.
Același recurent a criticat și dispoziția de obligare la comunicarea noului cuantum al pensiei de serviciu, deoarece acest lucru s-a realizat deja prin trimiterea către Casa Națională de Pensii, a tabelelor corespunzătoare.
Examinând recursurile pârâților, prin prisma criticilor formulate, precum și a dispozițiilor art. 3041C. proc. civ., se constată că acestea sunt nefondate, iar sentința este legală și temeinică.
Astfel, în mod corect instanța de fond a stabilit că pensiile de serviciu ale magistraților se actualizează în raport cu nivelul indemnizației lunare a magistraților în activitate, potrivit art. 103 alin. (5) din Legea nr. 92/1992.
Prin art. 13 alin. (1) din Legea nr. 216/2001, valoarea de referință sectorială avută în vedere la stabilirea indemnizațiilor magistraților, indemnizații în raport cu care se calculează actualizările, a fost stabilită la suma de 1.636.520 lei, începând cu 1 ianuarie 2002 și la suma de 1.833.754 lei, începând cu data de 1 octombrie 2002.
Prin urmare, din moment ce legea specială (Legea nr. 92/1992) prevede în mod clar că actualizarea pensiei magistraților se face în raport cu indemnizația cuvenită magistraților în activitate și din moment ce această indemnizație aferentă perioadei solicitate, adică anului 2002, este cea anterior precizată, rezultă că raționamentul juridic bazat pe textele legilor menționate, este corect făcut de către instanța fondului.
Tot corect este și înlăturarea criticii formulate de pârâții-intimați, prin întâmpinare și reiterată în recurs, potrivit căreia stabilirea indemnizațiilor magistraților pe baza valorii de referință sectorială, ar fi fost înlăturate prin dispozițiile O.U.G. 187/2001.
Astfel, textul O.U.G. 187/2001 privind creșterile salariale ale personalului din sectorul bugetar aferente anului 2002 care permite doar acordarea de creșteri salariale în funcție de evoluția indicelui prețurilor de consum, nu se aplică personalului din organele autorității judecătorești, deoarece, pentru această categorie de personal, sunt aplicabile dispozițiile speciale ale Legii nr. 50/1996, lege care, în absența unor prevederi exprese, nu a fost suspendată de la aplicare, pentru anul 2002.
Nu este fondată nici critica pârâtei Casa Națională de Pensii București, deoarece instanța de fond nu a stabilit nici o obligație în sarcina acestei părți. Dimpotrivă, a precizat că pentru opozabilitate, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție trebuie să comunice acestei părți, cuantumul indemnizației de încadrare brută și câștigul net realizat de către reclamantă.
Problema plății pensiei, a modalității de calcul și a modalității de plată, revine Casei Naționale de Pensii, prin Casele sale teritoriale. în calitatea sa de autoritate centrală, Casa Națională de Pensii are și rol de evidență, control și coordonare, așa încât faptul instituirii obligației unui organ de stat de a comunica anumite evidențe ce privesc membrii săi, nu constituie altceva decât o modalitate de realizare a bunei gestionări a atribuțiilor sale de for tutelar.
Această obligație de comunicare a fost dispusă în sarcina Ministerului Public - Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, deoarece la data pronunțării sentinței, ea nu era îndeplinită și se baza pe refuzul acestei părți de a comunica indemnizația aferentă anului 2002 pentru reclamantă, conform dispozițiilor legale aplicabile în mod corect speței.
Pe cale de consecință, constatându-se a nu fi întrunit nici unul din motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., recursurile au fost respinse ca nefondate.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2867/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3179/2005. contencios → |
|---|
