ICCJ. Decizia nr. 3179/2005. Contencios

Prin decizia civilă nr. 4670 din 7 octombrie 2004, Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, a admis recursul declarat de reclamantul M.I., în sensul că a admis acțiunea formulată de acesta, în contradictoriu cu Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Cluj și în consecință, a obligat pârâta că îi achite reclamantului, cu titlu de indemnizație de conducere, o sumă în cuantum de 30% din salariul de bază corespunzător funcției de execuție ocupate, pentru perioada 1 iulie 2001 - 1 mai 2003, cu plata cheltuielilor de judecată la fond și în recurs.

împotriva acestei decizii a formulat cerere de revizuire, Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Cluj, motivând că soluția pronunțată fiind potrivnică sentinței civile nr. 6778/2002 a Judecătoriei Cluj-Napoca, nu poate fi pusă în executare silită, având în vedere că această ultimă hotărâre a intrat în puterea lucrului judecat și că, în baza dispozitivului acesteia, revizuienta a achitat intimatului, întregul cuantum al drepturilor bănești cuvenite, ca urmare a reîncadrării sale.

Prin încheierea civilă nr. 65 din 20 ianuarie 2005, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, în raport cu dispozițiile art. 323 alin. (2) C. proc. civ., și-a declinat competența de soluționare a cererii, în favoarea înaltei Curți de Casație și Justiție.

Pentru termenul de judecată din 19 mai 2005, revizuienta a formulat și depus la dosar, cererea de renunțare la judecată, semnată și de intimatul M.I., prin care se arată că problemele litigioase au fost rezolvate, pe cale amiabilă, de către părțile în cauză.

Totodată, se precizează că intimatul M.I. nu solicită cheltuieli, cu privire la această procedură.

Față de această cerere, formulată de revizuienta Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Cluj, prin reprezentant legal, în temeiul dispozițiilor art. 246 alin. (1) C. proc. civ., înalta Curte de Casație și Justiție a luat act de renunțarea la judecată a prezentei cauze.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3179/2005. Contencios