ICCJ. Decizia nr. 2843/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 309/2002. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2843/2005
Dosar nr. 8534/2004
Şedinţa publică din 26 aprilie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Craiova, sub nr. 761/2004, reclamantul C.I. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Dolj, anularea hotărârii nr. 4384 din 16 aprilie 2003 şi acordarea drepturilor ce i se cuvin pe perioada 9 iunie 1955 - 25 ianuarie 1957, potrivit prevederilor art. 1 din Legea nr. 309/2002.
Prin sentinţa civilă nr. 620 din 28 octombrie 2004, Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ, a admis acţiunea formulată de reclamantul C.I., împotriva pârâtei Casa Judeţeană de Pensii Dolj şi a anulat hotărârea nr. 4384 din 16 aprilie 2004.
A constatat că reclamantul beneficiază de drepturile prevăzute de Legea nr. 309/2002, pentru perioada 9 iunie 1955 - 27 iunie 1957, începând cu data de 1 septembrie 2002.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că din livretul militar rezultă că în perioada 9 iunie 1955 - 25 ianuarie 1957, a lucrat în construcţii, nu a avut calitate de soldat în armată şi a fost folosit la muncă.
Împotriva sentinţei sus-menţionate a declarat recurs, Casa Judeţeană de Pensii Dolj, care a motivat, în esenţă, că petentul nu a satisfăcut stagiul militar în detaşamentele de muncă din cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii şi, deci, nu beneficiază de drepturile prevăzute de Legea nr. 309/2002.
Recursul este întemeiat.
Beneficiază de prevederile art. 1 din Legea nr. 309/2002, persoana, cetăţean român, care a satisfăcut stagiul militar în detaşamentele de muncă din cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii, în perioada 1950 - 1961.
Din livretul militar depus la dosar nu rezultă că reclamantul a satisfăcut stagiul militar la detaşamentele de muncă din cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii, ci la U.M. 03965, U.M. 03730 şi U.M. 03781.
Direcţia Generală a Serviciului Muncii era o instituţie civilă care nu făcea parte din Ministerul Forţelor Armate, petentul desfăşurând o activitate de muncă în cadrul armatei care nu are caracterul de muncă forţată cerut de Legea nr. 309/2002.
În această situaţie, acesta nu poate beneficia de drepturile acordate de Legea nr. 309/2002.
În consecinţă, urmează ca recursul declarat în cauză să fie admis, casată sentinţa atacată şi pe fond, respinsă, ca nefondată, acţiunea formulată de C.I.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Dolj împotriva sentinţei civile nr. 620 din 28 octombrie 2004 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ.
Casează sentinţa atacată şi pe fond, respinge acţiunea formulată de C.I.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 aprilie 2005.
← ICCJ. Decizia nr. 2842/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 285/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
---|