ICCJ. Decizia nr. 2858/2005. Contencios. Anulare Ordin A.N.P.C. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2858/2005
Dosar nr. 2552/2004
Şedinţa publică din 26 aprilie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 8 august 2001, B.M. a solicitat ca în contradictoriu cu A.N.P.C., să se dispună anularea Ordinului nr. 205 din 12 aprilie 2001, prin care s-a dispus încetarea raporturilor sale de serviciu, din funcţia de director al O.J.P.C. Vrancea, conform art. 89 lit. c) din Legea nr. 188/1999, începând cu data de 1 aprilie 2001.
De asemenea, a cerut reintegrarea sa în funcţia deţinută anterior şi obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale cuvenite de la data emiterii actului administrativ şi până la reintegrarea efectivă.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că a fost numit în funcţia de director al O.J.P.C. Vrancea, ca urmare a examenului de atestare din 11 septembrie 2000 şi, posedând certificat de luptător pentru victoria revoluţiei române din decembrie 1989, beneficiază de toate drepturile conferite de Legea nr. 42/1990.
Că, deşi a formulat o cerere de demisie la data de 17 ianuarie 2001, în urma presiunilor exercitate asupra sa şi ameninţării cu închisoarea pentru săvârşirea unei pretinse infracţiuni, O.N.P.C. nu i-a comunicat în termenul legal, ordinul scris prin care se lua act de demisie şi de revocarea ulterioară a acestuia.
Totodată, i-a fost interzis accesul în incinta oficiului, cu începere din data depunerii cererii de demisie.
A precizat că ordinul atacat este nelegal, deoarece nu i s-a acordat preavizul prevăzut de art. 93 din Legea nr. 188/1999 şi pe durata urmăririi penale nu s-a dispus suspendarea lui din funcţie până la pronunţarea unei hotărâri penale de condamnare, definitivă.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, reînvestită cu soluţionarea pricinii după casarea cu trimitere a unei hotărâri anterioare, prin sentinţa civilă nr. 38 din 15 ianuarie 2004 a respins acţiunea, ca neîntemeiată.
Instanţa a reţinut că postul de conducere deţinut de reclamantul B.M. a fost vacant până la data de 25 mai 2001, când s-a ocupat funcţia de conducere nou creată, anume, aceea de inspector şef, ce implică atribuţii diferite, faţă de cele exercitate anterior de directorul O.J.P.C. Vrancea.
S-a mai apreciat că pârâta a respectat dispoziţiile art. 92 lit. d) din Legea nr. 188/1999 şi că, din moment ce nu s-a înscris la concursul organizat pentru ocuparea noii funcţii de conducere, reclamantul nu este îndreptăţit să pretindă reintegrarea în funcţia respectivă.
Împotriva sentinţei a declarat recurs, reclamantul B.M.
Recurentul a susţinut că soluţia pronunţată nu se fundamentează pe probele administrate şi din această cauză, instanţa de fond a nesocotit atribuţiile puterii judecătoreşti.
Pe de altă parte, hotărârea cuprinde motive contradictorii şi s-a trecut cu uşurinţă peste împrejurarea că Agenţia Naţională a funcţionarilor publici nu i-a oferit vreodată un alt post corespunzător pe care el să-l fi refuzat.
Cât priveşte concursul invocat de pârâtă, recurentul a arătat că în realitate, acesta nu a fost organizat conform legii şi nici nu s-a putut demonstra cu acte concludente, desfăşurarea sa efectivă.
Recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Potrivit art. 315 alin. (1) C. proc. civ., în caz de casare, hotărârile instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum şi asupra necesităţii administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.
În speţă, curtea de apel a încălcat norma de procedură mai sus enunţată, deoarece a păşit la soluţionarea cauzei, fără a administra probe suficiente, indicate prin Decizia nr. 1863 din 16 mai 2003 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia de contencios administrativ.
Este vorba despre prezentarea unor înscrisuri oficiale din care să rezulte fără echivoc dacă anterior emiterii Ordinului nr. 205 din 12 aprilie 2001, autoritatea publică emitentă a cerut sprijinul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, conform art. 92 alin. (1) lit. d) din Statutul funcţionarilor publici, atunci în vigoare şi a existat sau nu un refuz din partea fostului director al O.J.P.C. Vrancea, privind oferta ce trebuia făcută de agenţie.
Argumentul instanţei în legătură cu lipsa de relevanţă a acestui aspect este nelegal şi de natură a-l prejudicia în mod grav pe reclamant, care ocupase anterior funcţia de conducere, ca urmare a examenului de atestare, susţinut în anul 2000.
O concluzie identică se impune în privinţa concursului organizat pentru ocuparea noii funcţii de conducere, la care reclamantul nu a participat.
În fond după casare, pârâta a ataşat în dosar mai multe documente ce conţin demersurile întreprinse pentru organizarea şi desfăşurarea concursurilor şi examenelor în vederea ocupării funcţiilor publice, inclusiv condiţiile ce trebuie îndeplinite de candidaţi pentru ocuparea postului de inspector şef şi respectiv, inspector şef adjunct, anunţul datei de susţinere şi a înscrisurilor care trebuie să însoţească cererea de înscriere.
Din conţinutul acestor acte, care în majoritate îmbracă forma unor adrese ale pârâtei către oficiile din teritoriu, nu rezultă, însă, dacă în cazul judeţului Vrancea, concursul a avut loc efectiv, modul concret de organizare şi mai ales, dacă, s-au respectat prevederile legale, pentru ca reclamantul B.M. să participe la concurs şi eventual, să aibă posibilitatea de a contesta în justiţie, rezultatul examenului.
Lipsită de rol activ, prima instanţă nu a cerut, chiar din oficiu, înfăţişarea de către pârâtă a procesului-verbal întocmit de către comisia de concurs, ce trebuie să ateste rezultatele obţinute de candidaţii înscrişi şi propunerea făcută de membrii comisiei pentru numirea în funcţia publică de conducere a persoanei situate de primul loc.
Procedând în modul arătat, curtea de apel a ignorat îndrumările date de instanţa superioară prin Decizia de casare şi a pronunţat o hotărâre nelegală şi netemeinică, ce nu-şi găseşte suport probatoriu convingător în piesele de la dosar.
De aceea, pentru evitarea oricărei erori în stabilirea adevărului şi justa soluţionare a procesului, urmează a se admite recursul şi a fi casată sentinţa, cu trimiterea cauzei, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe de fond.
Văzând şi dispoziţiile art. 313 C. proc. civ..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamantul B.M. împotriva sentinţei civile nr. 38 din 15 ianuarie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 aprilie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2856/2005. Contencios. Anulare Hotarâre... | ICCJ. Decizia nr. 286/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
