ICCJ. Decizia nr. 2876/2005. Contencios. Pensii Ministerul Justiţiei. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2876/2005
Dosar nr. 178/2005
Şedinţa publică din 9 mai 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 2514/2004, Curtea de Apel Bucureşti a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul B.N., împotriva pârâtului Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi în contradictoriu cu Casa Naţională de Pensii şi alte Drepturi de Asigurări Sociale şi a obligat pârâtul Ministerul Public să întocmească şi să comunice la Casa Naţională de Pensii şi alte Drepturi de Asigurări Sociale, cuantumul indemnizaţiei de încadrare brută lunară şi al câştigului net la datele de 1 ianuarie 2002 şi 1 octombrie 2002, stabilite pe baza valorii de referinţă sectorială prevăzută în art. 13 alin. (1) din Legea nr. 216/2001, pentru un magistrat în activitate, având funcţia şi vechimea în magistratură a reclamantului la data pensionării, în vederea actualizării pensiei de serviciu a acestuia şi plata diferenţelor de pensie cuvenite în perioada 1 ianuarie - 31 decembrie 2002. A respins excepţiile invocate de Casa Naţională de Pensii şi alte Drepturi de Asigurări Sociale, cu privire la lipsa calităţii sale procesuale pasive şi inadmisibilitatea cererii de chemare în garanţie.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut, referitor la excepţiile invocate de Casa Naţională de Pensii şi alte Drepturi de Asigurări Sociale, respectiv inadmisibilitatea cererii de chemare a sa în garanţie, cât şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, că au rămas fără obiect, întrucât Ministerul Public a modificat cererea de chemare în garanţie, precizând că această autoritate publică a fost chemată, doar pentru opozabilitatea hotărârii ce se va pronunţa cu privire la drepturile reclamantului deduse judecăţii.
În ceea ce priveşte fondul pricinii, s-a reţinut că reclamantul are, conform art. 103 din Legea nr. 92/1992, republicată, un drept recunoscut de lege, drept prevăzut şi de art. 13 din Legea nr. 216/2001, astfel încât în speţă sunt aplicabile în tot dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 29/1990, pe care recurentul-reclamant şi-a întemeiat acţiunea.
Împotriva acestei sentinţe au formulat recurs, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Casa Naţională de Pensii şi alte Drepturi de Asigurări Sociale.
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie a criticat hotărârea, întrucât au fost încălcate dispoziţiile legale în materie, respectiv Legea nr. 216/2001, Legea nr. 92/1992, republicată şi OG nr. 42/2002, din interpretarea cărora rezultă că personalul din organele autorităţii judecătoreşti va beneficia pentru anul 2002, de creşterile salariale prevăzute de OUG nr. 187/2001.
Recursul Casei Naţionale de Pensii şi alte Drepturi de Asigurări Sociale critică sentinţa pentru faptul că au fost respinse excepţiile invocate în mod nelegal şi nemotivat, instituţia neputând fi obligată la actualizarea pensiilor de serviciu şi nici la plata pensiilor sau a diferenţelor către magistraţi, întrucât nu are astfel de atribuţiuni.
În drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi 10 C. proc. civ.
Recursurile sunt nefondate şi vor fi respinse.
Examinând ansamblul probator, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:
Art. 13 din Legea nr. 216/2001 prevede că valoarea de referinţă sectorială stabilită în alin. (1), va fi unicizată pentru drepturi salariale ale personalului din funcţiile menţionate în text, însă reglementarea se referă la anul 2001, şi nu la 2002, cum s-a solicitat în speţa de faţă.
Prin urmare, din litera şi înţelesul legii rezultă că numai pentru anul 2001, utilizarea unei valori de referinţă sectorială a fost limitată la categoria de funcţii şi personal prevăzută de art. 1 din Legea nr. 216/2001, pentru 1 ianuarie 2002 urmând să se aplice şi magistraţilor, Legea nr. 50/1996, republicată.
Textul de lege şi motivul de recurs al Ministerului Public privitor la art. 5 din Legea nr. 42/2002, se referă la drepturi salariale din anul 2002 ale personalului bugetar, şi nu la cele ale personalului din organele autorităţii judecătoreşti, motiv pentru care instanţa de recurs nu-l poate avea în vedere.
De altfel, curtea de apel a admis în parte acţiunea, fiind apreciată în mod corect ca lipsită de interes cererea reclamantului de a fi recunoscut dreptul său prevăzut de art. 103 din Legea nr. 9/1992, atâta vreme, cât recurenţii nu i-au contestat acest drept.
De aceea, Ministerul Public a fost obligat să comunie celui de-al doilea recurent, cuantumul indemnizaţiei de încadrare brută lunară şi al câştigului net, la datele de 1 ianuarie 2002 şi 1 octombrie 2002, stabilite pe baza valorii de referinţă sectorială conform Legii nr. 216/2001.
Corect au fost respinse şi excepţiile invocate de Casa Naţională de Pensii, ca fiind rămase fără obiect, faţă de cererea precizatoare a primului recurent, cel de-al doilea recurent fiind chemat în judecată pentru opozabilitate.
Astfel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a răspuns prin considerentele de mai sus, şi motivelor de recurs invocate de Casa Naţională de Pensii.
Aşa fiind, se apreciază, în raport cu cele expuse, că sentinţa atacată este legală şi temeinică, motiv pentru care se vor respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi de Casa Naţională de Pensii şi alte Drepturi de Asigurări Sociale, în baza art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi de Casa Naţională de Pensii şi alte Drepturi de Asigurări Sociale împotriva sentinţei civile nr. 2514 din 3 noiembrie 2004, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, ca nefondate.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 mai 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2874/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 2885/2005. Contencios. Anulare decizie... → |
|---|
