ICCJ. Decizia nr. 2870/2005. Contencios. Pensii Ministerul Justiţiei. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2870/2005
Dosar nr. 9/2005
Şedinţa publică din 9 mai 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 2511/2004, Curtea de Apel Bucureşti a admis acţiunea reclamantului T.C., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie; a constatat dreptul reclamantului la actualizarea pensiei de serviciu, la data de 1 ianuarie 2002 şi 1 octombrie 2002, prin aplicarea prevederilor art. 13 alin. (1) din Legea nr. 216/2001 şi art. 103 alin. (5) din Legea nr. 29/1990, republicată şi a obligat pârâtul să comunice Casei Naţionale de Pensii, cuantumul actualizat al pensiei de serviciu, la data de 1 ianuarie 2002 şi 1 octombrie 2002, în vederea plăţii diferenţelor cuvenite reclamantului, pentru anul 2002.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut că reclamantul este beneficiar al unei pensii de serviciu care, conform art. 103 din Legea nr. 92/1992, cu modificările ulterioare, se actualizează cu salariile de bază ale magistraţilor în activitate.
S-a apreciat de prima instanţă, că răspunsul dat reclamantului de autoritatea administrativă, prin adresa nr. 1003/2004, reprezintă un refuz nejustificat de a-i soluţiona cererea referitoare la un drept recunoscut de lege, respectiv dreptul de actualizare a pensiei de serviciu prevăzut de Legea nr. 92/1992, coroborat cu art. 13 din Legea nr. 216/2001.
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, criticând-o ca nelegală şi netemeinică, întrucât instanţa de fond a apreciat ca eronată, cererea reclamantului, în raport cu dispoziţiile legale în materie. S-a motivat recursul, în sensul că s-au avut în vedere de către autoritatea administrativă, dispoziţiile art. 103 din Legea nr. 92/1992, OG nr. 83/2000, cât şi OUG nr. 187/2001.
Recursul este nefondat şi va fi respins.
Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:
Obiectul cererii iniţiale îl constituie recunoaşterea dreptului de actualizare a pensiei de serviciu, la 1 ianuarie 2002 şi 1 octombrie 2002, conform art. 103 din Legea nr. 29/1992, în raport cu indemnizaţia de încadrare lunară a magistraţilor în activitate, calculată ca urmare a aplicării dispoziţiilor art. 13 din Legea nr. 216/2001.
Fără posibilitate de tăgadă este faptul că pe acest aspect, aplicarea dispoziţiilor art. 13 din Legea nr. 216/2001 a fost soluţionată de instanţă, în mod irevocabil, însă obiectul acţiunii de faţă este neaplicarea de către recurent, a art. 103 din Legea nr. 92/1992, şi nu dacă se aplică sau nu, art. 13 din Legea nr. 216/2001.
Referirile recurentului la OUG nr. 187/2001 şi OG nr. 42/2002, nu au relevanţă în speţă, întrucât se referă la alte aspecte care nu au legătură cu cauza de faţă.
De necontestat este şi faptul că recurentul-pârât avea obligaţia de a comunica din oficiu actualizareala Casa Naţională de Pensii, în vederea actualizării pensiei de serviciu a intimatului, în raport cu noile indemnizaţii ale magistraţilor în activitate şi conform dispoziţiilor art. 103 din Legea nr. 92/1992, cu modificările ulterioare.
Astfel, corect instanţa de fond a constatat că răspunsul dat intimatului-reclamant, prin adresa nr. 1003/2004, reprezintă un refuz nejustificat de a-i soluţiona o cerere referitoare la un drept recunoscut de lege.
Coroborând dispoziţiile art. 103 din Legea nr. 92/1992, OG nr. 83/2000 şi ale art. 13 din Legea nr. 216/2001, în mod legal prin sentinţa atacată, Curtea de Apel Bucureşti a admis acţiunea reclamantului-intimat.
Faţă de aceste considerente, se apreciază că hotărârea nr. 2511/2004 este legală şi temeinică, motiv pentru care se va respinge, ca nefondat, conform art. 312 C. proc. civ., recursul declarat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva sentinţei civile nr. 2511 din 3 noiembrie 2004, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 mai 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2857/2005. Contencios. Anulare certificat de... | ICCJ. Decizia nr. 2874/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
