ICCJ. Decizia nr. 2919/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2919/2005
Dosar nr. 770/2005
Şedinţa publică din 10 mai 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 8 iunie 2004, reclamantul M.G. a solicitat anularea hotărârii nr. 11801/11271 din 16 aprilie 2004, emisă de pârâta Casa de Pensii a municipiului Bucureşti şi obligarea acesteia să-i recunoască calitatea de beneficiar al OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000 şi să-i acorde drepturile prevăzute de actul normativ menţionat.
În motivarea acţiunii a susţinut că în mod greşit pârâta i-a respins cererea, deoarece a făcut dovada calităţii sale de strămutat, cu actele pe care le-a depus la dosar.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 3270 din 8 decembrie 2004, a admis acţiunea reclamantului, a anulat actul administrativ contestat şi a obligat pârâta să emită o nouă hotărâre prin care să-i recunoască drepturile prevăzute de OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, pentru perioada 1 aprilie 1942 - 6 martie 1945, începând cu data rămânerii irevocabile a sentinţei.
În motivarea hotărârii, instanţa a reţinut că reclamantul a făcut dovada încadrării în prevederile art. 1 lit. c) din OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, pentru perioada menţionată în dispozitiv, luându-se ca dată de început a refugiului, data prevăzută în Tabelul de refugiaţi din Nordul Ardealului.
Cât priveşte data de la care urmează a i se acorda reclamantului, drepturile compensatorii, instanţa a apreciat că, întrucât unele înscrisuri doveditoare nu au fost depuse la dosarul Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 189/2000, drepturile se vor acorda începând cu data rămânerii irevocabile a sentinţei.
Împotriva sentinţei de mai sus a declarat recurs în termen, pârâta Casa de Pensii a municipiului Bucureşti, invocând motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
Recurenta-pârâtă a susţinut, în esenţă, că reclamantul nu a făcut dovada persecuţiei etnice potrivit art. 3 şi 4 din HG nr. 127/2002, instanţa de fond apreciind eronat probele dosarului şi făcând o greşită aplicare a legii.
Recursul este nefondat.
Potrivit art. 61 din OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, aşa cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 319/2003, dovedirea situaţiilor prevăzute de art. 1 se face de către persoanele interesate, cu acte oficiale, eliberate, la cerere, de către organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege, iar potrivit art. 4 alin. (2) din HG nr. 127/2002, în lipsa actelor oficiale, dovada încadrării în situaţiile menţionate, se poate face prin declaraţii cu martori.
În cauză, din certificatul nr. C-615 din 28 aprilie 2004, eliberat de Arhivele Naţionale - Direcţia Judeţeană Timiş, rezultă că fondul arhivistic Legiunea de Jandarmi Timiş - Torontal, pe anul 1942, în Tabelul de refugiaţi din Nordul Ardealului şi evacuaţii din Sudul Dobrogei, aflaţi pe raza Legiunii de Jandarmi Timiş - Torontal, întocmit în aprilie 1942, figurează înregistrat la nr. 44, M.S., din localitatea Teremia Mare, având ocupaţia acar C.F.R., numărul membrilor de familie: 9 şi menţiunea că a trecut în Regat, înainte Arbitrajul de la Viena.
Din declaraţia notarială a martorei S.L., rezultă că familia reclamantului, împreună cu acesta au trăit, ca refugiaţi, în comuna Teremia Mare, judeţul Timiş, din anul 1940, până în anul 1945, deoarece nu s-au mai putut întoarce în localitatea de domiciliu Ciocârlău, judeţul Maramureş, din cauza evenimentelor, ca urmare a cedării Ardealului, prin Dictatul de la Viena.
Declaraţia notarială a martorului O.P. atestă că reclamantul, împreună cu familia sa, se află în comuna Teremia Mare, judeţul Timiş, cu statut de refugiat.
Faţă de înscrisurile sus-menţionate, se constată că în mod corect a reţinut instanţa de fond, că reclamantul a făcut dovada încadrării în prevederile OG nr. 105/1999, aprobată şi modificată prin Legea nr. 189/2000, i-a admis acţiunea, a obligat pârâta să-i recunoască statutul de persecutat etnic şi să-i acorde drepturile legale corespunzătoare.
În consecinţă, în raport cu cele ce preced, se constată că hotărârea primei instanţe este legală şi temeinică, iar recursul fiind nefondat, urmează a fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta Casa de Pensii a municipiului Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 3270 din 8 decembrie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 mai 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2918/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 2920/2005. Contencios. Recurs la declinare de... → |
|---|
