ICCJ. Decizia nr. 299/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 299/2005
Dosar nr. 1888/2004
Şedinţa publică din 21 ianuarie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe calea contenciosului administrativ, la data de 21 august 2003, reclamanta B.V. a solicitat în contradictoriu cu Casa de Pensii a municipiului Bucureşti, să se dispună anularea hotărârii nr. 5695/4486 din 7 iulie 2003, a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 189/2000, prin care i-a respins cererea privind recunoaşterea calităţii de beneficiară a prevederilor acestei legi.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat, în esenţă, că pârâta nu a ţinut seama de declaraţiile martorilor, din care rezultă că părinţii reclamantei au fost strămutaţi la începutul lunii noiembrie 1940, din satul Stâna Cadânii, comuna Has Chioseler, judeţul Caliacra (actualmente Bulgaria), în comuna Ceamurlia de Jos, satul Caugalia, judeţul Tulcea. De asemenea, din cuprinsul declaraţiilor de martor mai rezultă că la data de 15 iulie 1941 s-a născut reclamanta, care a rămas definitiv pe teritoriul României.
Prin sentinţa civilă nr. 2026 din 27 noiembrie 2003, Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, a admis acţiunea reclamantei B.V., a anulat hotărârea nr. 5695/4486 din 7 iulie 2003, emisă de pârâta Casa de Pensii a municipiului Bucureşti, pe care a obligat-o să-i recunoască reclamantei, pentru perioada 15 iulie 1941 - 6 martie 1945, calitatea de beneficiară a Legii nr. 189/2000.
Pentru a se pronunţa în acest sens, instanţa de fond a reţinut că din probele administrate rezultă că familia reclamantei a fost strămutată la începutul lunii noiembrie 1940, ulterior semnării Tratatului de la Craiova (7 septembrie 1940), iar naşterea reclamantei s-a produs după strămutarea părinţilor acesteia, astfel că nu se confirmă soluţia dată prin hotărârea emisă de pârâtă.
În consecinţă, instanţa a reţinut că pentru perioada 15 iulie 1941 - 6 martie 1945, reclamanta beneficiază de drepturile stabilite prin Legea nr. 189/2000.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, pârâta Casa de Pensii a municipiului Bucureşti, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În esenţă, se susţine că reclamanta nu a utilizat toate mijloacele de probă menţionate de reglementările în vigoare, iar din actele puse la dispoziţie de Arhive, rezultă că naşterea reclamantei a intervenit la mai mult de 300 de zile după data strămutării părinţilor.
Examinându-se sentinţa atacată, în raport cu criticile formulate, cu probele administrate în cauză, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, se constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Conform art. 1 din OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, beneficiază de prevederile ordonanţei, persoana, cetăţean român, care în perioada regimurilor instaurate în perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945, a avut de suferit persecuţii pe motive etnice, printre situaţiile prevăzute de lege fiind şi aceea a strămutării în altă localitate, decât cea de domiciliu [art. 1 lit. c)].
Din probele administrate în cauză, rezultă că părinţii reclamantei au făcut obiectul schimbului de populaţie realizat în baza Tratatului româno-bulgar, semnat la Craiova, la 7 septembrie 1940.
Potrivit declaraţiilor martorilor, confirmate de „situaţia" proprietăţii rurale din satul Cadânca, judeţul Caliacra, aceştia au fost strămutaţi în luna noiembrie 1940, iar reclamanta s-a născut în luna iulie 1941.
Instanţa nu poate avea în vedere motivul de recurs privind naşterea reclamantei după 300 de zile de la strămutarea părinţilor. Pe de altă parte, aşa cum s-a arătat mai sus, această susţinere nu se verifică, iar pe de altă parte, ar fi lipsit de relevanţă în soluţionarea cauzei.
Din interpretarea teleologică a prevederilor OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, rezultă că atât obiectul, cât şi scopul reglementării îl constituie acordarea unor drepturi compensatorii pentru prejudiciile suferite de persoanele persecutate de regimurile respective, în perioada arătată, din motive etnice.
Având în vedere că legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi compensatorii să se bucure toate persoanele, cetăţeni români, care au avut de suferit consecinţele persecuţiilor exercitate din motive etnice, prin persoană persecutată trebuie înţeleasă atât persoana care a suferit acele persecuţii în mod nemijlocit, cât şi acelea care au suferit persecuţiile respective în mod indirect, prin consecinţele care s-au răsfrânt nemijlocit asupra lor.
Acesta este cazul copiilor care s-au născut în perioada în care părinţii lor s-au refugiat sau au fost strămutaţi, ca urmare a unor persecuţii din motive etnice şi au suferit, astfel, toate consecinţele nefavorabile ce au decurs din această situaţie.
Or, în cauză este necontestat că reclamanta, care s-a născut ulterior datei la care părinţii săi au fost nevoiţi să se refugieze din localitatea de domiciliu, a suferit aceleaşi consecinţe nefavorabile şi prejudicii pe care le-a suferit familia sa, ca urmare a persecuţiilor etnice exercitate.
Ca atare, instanţa de fond a reţinut corect situaţia de fapt şi a interpretat judicios dispoziţiile legale aplicabile. Pe cale de consecinţă, recursul declarat de pârâtă este nefondat şi va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Casa de Pensii a municipiului Bucureşti, împotriva sentinţei civile nr. 2026 din 27 noiembrie 2003, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 ianuarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2986/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 2990/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
