ICCJ. Decizia nr. 2985/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 2985/2005

Dosar nr. 187/2005

Şedinţa publică din 11 mai 2005

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamantul I.P. a chemat în judecată Casa de Pensii a municipiului Bucureşti, solicitând anularea deciziei emisă de pârâtă şi obligarea acesteia la recunoaşterea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000.

În motivarea cererii a arătat că a fost strămutat din localitatea de domiciliu, încadrându-se în dispoziţiile legale privind acordarea drepturilor ce decurg din aceasta.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 2062 din 13 octombrie 2004, a admis acţiunea formulată, motivat de faptul că familia reclamantului a fost strămutată din motive etnice, din localitatea de domiciliu.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, Casa de Pensii a municipiului Bucureşti, considerând-o nelegală şi netemeinică, întrucât din actele prezentate de intimatul-reclamant nu rezultă cu certitudine perioada refugiului (începutul şi sfârşitul acestuia) şi, de asemenea, nu s-a făcut dovada persecuţiei etnice suferite.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, sesizată cu soluţionarea recursului formulat, a analizat motivele de recurs, în raport cu materialul probator existent la dosar, sentinţa pronunţată şi dispoziţiile legale incidente în cauză şi a constatat nefondat, recursul formulat pentru următoarele considerente:

În conformitate cu dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile prezentei ordonanţe, persoana, cetăţean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la data de 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuţii din motive etnice.

În mod corect, instanţa de fond a interpretat probele administrate şi a aplicat dispoziţiile legale, întrucât familia reclamantului a avut calitatea de refugiată şi, prin urmare, şi copiii lor minori au dobândit statutul părinţilor lor.

Având în vedere aceste considerente, Curtea va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de Casa de Pensii a municipiului Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 2062 din 13 octombrie 2004, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 mai 2005.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2985/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs