ICCJ. Decizia nr. 3027/2005. Contencios
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată la 18 iunie 2003, SC F.T. SRL București a solicitat să se dispună anularea deciziei nr. 160 din 30 mai 2003, emisă de Ministerul Finanțelor Publice, prin care i s-a respins contestația împotriva procesului-verbal de control din 25 septembrie 2002, încheiat de Garda Financiară Centrală privind suma de 4.338.138.900 lei, reprezentând T.V.A. și impozit pe profit, cu majorările și penalitățile aferente.
Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 1949 din 19 noiembrie 2003, a admis acțiunea, a dispus anularea actelor de control financiar atacate și a exonerat-o pe reclamantă, de plata obligațiilor fiscale stabilite.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că gratuitățile și discounturile acordate de societatea reclamantă, diverșilor beneficiari, în perioada 1999 - 2001, au fost legale.
împotriva sus-menționatei sentințe au declarat recurs, pârâții, criticând-o pentru nelegalitate potrivit art. 304 C. proc. civ., susținând în esență că se impunea respingerea acțiunii reclamantei față de prevederile art. 14 lit. a) din O.G. nr. 3/1992, republicată, privind T.V.A. și art. 14 lit. a) din O.U.G. nr. 17/2000, privind T.V.A., care reglementează reducerile de preț, și nu gratuitățile de 99,99%, acordate de reclamantă, beneficiarilor, cu titlu de discounturi la contractele de vânzare-cumpărare încheiate, facturile fiscale întocmite neîndeplinind condițiile legale.
Recursurile sunt întemeiate.
Potrivit art. 14 lit. a) din O.G. nr. 3/1992, republicată și art. 14 lit. a) din O.U.G. nr. 17/2000 privind T.V.A., nu sunt cuprinse în baza de impozitare, reducerile de preț acordate de furnizori, clienților, în vederea stimulării vânzărilor și în condițiile menționate în contractele încheiate cu aceștia.
Instanța de fond a reținut termenul generic de "facilități", incluzând în această categorie, atât reducerile de preț, cât și gratuitățile, deși dispozițiile legale sus-menționate se referă expres numai la reduceri de preț.
Intimata-reclamantă a acordat clienților, beneficiari ai contractelor de vânzare-cumpărare încheiate, discounturi de 99,99% care, în realitate, erau gratuități, și nu reduceri de preț, în raport cu procentul menționat.
Facturile fiscale, pentru a fi exceptate de la impunere, trebuiau să îndeplinească, în mod cumulativ două condiții, respectiv: a) existența gratuităților în contractele încheiate cu beneficiarii; b) facilitățile să fie acordate în vederea stimulării vânzărilor.
în speță, din verificarea făcută de organele de control privind contractele de vânzare-cumpărare încheiate de reclamantă, cu beneficiarii, la capitolul "clauze speciale" nu se menționează acordarea reducerilor de preț în perioada 1999 - 2001.
Reclamanta a emis facturi fiscale care prevedeau o gratuitate de 99,99%, acordată beneficiarilor, cu care au fost încheiate, contracte de vânzare-cumpărare în perioada 1999 - 2001, și nu o reducere de preț, încât legal organul de control le-a inclus în baza de impozitare.
Această modalitate de a proceda a intimatei-reclamante, a permis clienților societății să nu înregistreze în contabilitate, facturile fiscale ce prevedeau acordarea discounturilor de 99,99%, fapt posibil de realizat, întrucât nu existau dispoziții referitoare la acordarea gratuităților în contractele încheiate cu intimata-reclamantă și în baza cărora au fost emise facturile fiscale respective.
Beneficiarii contractelor de vânzare-cumpărare încheiate cu intimata-reclamantă au menționat că nu au primit bunurile facturate, iar alți beneficiari care nu aveau încheiate contracte de vânzare-cumpărare la data livrării, au obținut marfa, numai pe baza facturii emisă de intimată.
în raport cu considerentele expuse, prin admiterea recursurilor declarate de pârâți, a fost modificată sentința atacată, în sensul respingerii acțiunii reclamantei, ca neîntemeiată.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2980/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2743/2005. Contencios → |
|---|
