ICCJ. Decizia nr. 2841/2005. Contencios
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Suceava, la 17 septembrie 2004, reclamantul B.D., în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Botoșani, a solicitat anularea hotărârii nr. 1406 din 30 iulie 2004 și să i se recunoască calitatea de persoană refugiată ca urmare a persecuțiilor etnice și să i se acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000.
în motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că împreună cu familia, s-a refugiat din localitatea de domiciliu, orașul Botoșani, în orașul Blaj, județul Alba, în perioada 10 martie 1944 - octombrie 1945 și consideră că acest refugiu a avut loc ca urmare a persecuțiilor etnice, deoarece trupele sovietice ocupaseră nordul țării.
Prin sentința nr. 237 din 20 octombrie 2004, Curtea de Apel Suceava, secția comercială și de contencios administrativ, a respins, ca nefondată, acțiunea formulată de reclamantul B.D., în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Botoșani.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că reclamantul a avut de suferit toate consecințele nefavorabile situației de refugiat, ca urmare a evenimentelor de război, dar legiuitorul nu a urmărit acordarea de drepturi compensatorii acestor persoane.
împotriva sentinței sus menționate a declarat recurs, B.D. care a motivat, în esență, că legiuitorul a inclus în categoria de refugiat, și orice categorie de persoane de pe teritoriul țării care a avut de suferit consecințele ocupației teritoriale din nordul României, de către trupele antrenate în cel de-al doilea război mondial.
Recursul este nefondat.
Prin art. 1 din Legea nr. 189/2000, legiuitorul a avut în vedere doar persoanele care au fost persecutate din motive etnice, de către regimurile instaurate în România, în intervalul 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945.
Se reține că recurentul a fost persoană refugiată din localitatea de domiciliu, ca urmare a războiului, și nu ca urmare a unei persecuții din motive etnice.
în speță, o parte a teritoriului județului Botoșani era ocupat de către Armata Roșie, prin înaintarea frontului, o mare parte a populației fiind evacuată prin grija Statului Român, tocmai în scopul protejării acestora.
în consecință, inițiativa statului român a fost de protejare a populației, pentru ca aceștia să nu fie luați prizonieri de către Armata Roșie, și nu de persecutare a acestora.
Persecuția din motive etnice a persoanelor trebuia să aibă loc ca urmare a măsurilor impuse de către autoritățile române, ceea ce nu s-a întâmplat.
în consecință, recurentul a fost nevoit ca împreună cu familia să-și părăsească domiciliul, ca urmare a înaintării Armatei Roșii, însă după încetarea războiului, acesta a avut posibilitatea de a se reîntoarce în localitatea de domiciliu.
Recurentul a avut de suferit toate consecințele nefavorabile situației de refugiat, ca urmare a evenimentelor de război, iar legiuitorul nu a urmărit acordarea de drepturi compensatorii, acestor persoane.
Față de considerentele mai sus depuse, recursul declarat se vădește nefondat și a fost respins, în temeiul art. 312 C. proc. civ., menținându-se sentința criticată.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2813/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2907/2005. Contencios → |
|---|
