ICCJ. Decizia nr. 3073/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 189/2000. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3073/2005
Dosar nr. 6087/2004
Şedinţa publică din 17 mai 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 5 ianuarie 2004, reclamanta H.E. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii a municipiului Bucureşti, anularea hotărârii nr. 9132/8165 din 7 noiembrie 2003, emisă de pârâtă şi obligarea acesteia să-i recunoască şi să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000.
În motivare, reclamanta a arătat că în mod eronat, prin actul contestat, pârâta i-a respins cererea de acordare a drepturilor compensatorii, deşi a dovedit că, împreună cu soţul, au fost strămutaţi, din motive etnice, din Ardealul de Nord, în România.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 492 din 11 martie 2004, a admis acţiunea, a anulat hotărârea contestată şi a obligat pârâta să emită în favoarea reclamantei, o nouă hotărâre, prin care să constate că reclamanta se încadrează în dispoziţiile art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, fiind strămutată din 16 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, din Sighet, Ardealul de Nord, la Petroşani - România.
Instanţa a reţinut că soluţia se impune în raport cu probele administrate şi cu dispoziţiile art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000 şi ale art. 1 şi ale art. 11 alin. (1) din Legea nr. 29/1990.
Împotriva sentinţei a declarat recurs, în termen legal, pârâta Casa de Pensii a municipiului Bucureşti, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Recurenta a susţinut că instanţa de fond a omis să precizeze data de la care urmează a se acorda drepturile în discuţie şi că, intimata-reclamantă nu a dovedit, în ceea ce o priveşte, persecuţia etnică, actele depuse fiind contradictorii şi referindu-se la soţul acesteia.
Criticile formulate sunt neîntemeiate.
Din probele administrate, respectiv acte şi declaraţii de martori, rezultă că reclamanta a făcut dovada că a suferit, în perioada 16 septembrie 1940 - 6 martie 1945, persecuţii din motive etnice, din partea regimului instaurat în Ardealul de Nord, după Dictatul de la Viena.
Astfel, din adresa nr. 215206RA940 din 28 noiembrie 1940, emisă de Direcţiunea Generală a Căilor Ferate Române, rezultă că soţul reclamantei, E.H., a fost strămutat la data de 16 septembrie 1940, de la depoul Sighet (din Ardealul de Nord), la depoul Petroşani. Situaţia este confirmată şi de adresa nr. 58862 A/1941 din 31 martie 1941, a Direcţiei Generale a Căilor Ferate Române şi carnetul de muncă al soţului reclamantei, depuse la dosarul de fond.
O dovadă suplimentară pentru realitatea, motivul şi durata persecuţiilor suferite de intimată, alături de soţul şi copilul său, o constituie şi declaraţiile autentice ale martorilor C.N. şi P.H., precum şi hotărârea nr. 12147/8164 din 30 aprilie 2004, prin care recurenta a acordat fiului intimatei, H.C., drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, pentru perioada 16 septembrie 1940 - 6 martie 1945, reţinând ca dovezi, actele de stare civilă, carnetul de muncă al tatălui şi declaraţiile aceloraşi martori, ca şi în cazul de faţă.
În ceea ce priveşte data acordării drepturilor, conform art. 5 din HG nr. 127/2002, aceasta este 1 aprilie 2003.
În consecinţă, faţă de dovezile de la dosar, se reţine că sentinţa atacată este legală şi temeinică, considerent pentru care, recursul declarat în cauză este nefondat şi urmează ca, în baza art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., să fie respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta Casa de Pensii a municipiului Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 492 din 11 martie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 mai 2005.
← ICCJ. Decizia nr. 307/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 3074/2005. Contencios. Anulare Ordin M.A.A.M.... → |
---|