ICCJ. Decizia nr. 3090/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3090/2005
Dosar nr. 772/2005
Şedinţa publică din 17 mai 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 17 august 2004, reclamanta M.V. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii a municipiului Bucureşti, anularea hotărârii nr. 12834/12283 din 18 iunie 2004, emisă de pârâtă şi obligarea acesteia să-i recunoască şi să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000.
În motivare, reclamanta a arătat că este îndreptăţită la atestarea calităţii de beneficiară a Legii nr. 189/2000, deoarece în perioada 1940 - 1945, împreună cu părinţii, a fost nevoită să se refugieze de două ori, din Basarabia, în România, ca urmare a persecuţiilor etnice exercitate de către autorităţile de ocupaţie.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 39 din 12 ianuarie 2005, a admis acţiunea, a anulat hotărârea contestată şi a obligat pârâta să stabilească reclamantei, calitatea de beneficiară a Legii nr. 189/2000, art. 1 lit. c), pentru perioada 6 septembrie 1940 - 1 septembrie 1941 şi 1 martie 1944 - 6 martie 1945 şi să-i emită o nouă hotărâre în acest sens, cu acordarea drepturilor corespunzătoare începând cu 1 ianuarie 2004.
Instanţa a reţinut că soluţia se impune în raport cu probele administrate şi cu dispoziţiile art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000.
Împotriva sentinţei a declarat recurs, în termen legal, pârâta Casa de Pensii a municipiului Bucureşti, solicitând, în temeiul prevederilor art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., modificarea hotărârii atacate, în sensul respingerii acţiunii reclamantei, ca neîntemeiată.
Recurenta a susţinut, în esenţă, că soluţia primei instanţe este nelegală, întrucât trebuia apreciată încadrarea în dispoziţiile legii, numai în raport cu data prezentării dovezilor la comisie şi în funcţie de acestea, reclamanta nefăcând dovada persecuţiei.
Recursul este nefondat.
Din probele administrate, respectiv acte şi declaraţii de martori, rezultă că reclamanta a făcut dovada că a suferit, în perioadele 6 noiembrie 1940 - 1 noiembrie 1941 şi 1 martie 1944 - 6 martie 1945, persecuţii din motive etnice, din partea regimurilor instaurate în acea perioadă.
Astfel, din certificatul nr. 43556/1942, emis de Ministerul Educaţiei Naţionale, adresele emise de Inspectoratul Şcolar al judeţului Botoşani, Inspectoratul Şcolar Judeţean Timiş, Inspectoratul Şcolar al Plăşii Călăraşi, judeţul Lăpuşna, ordinul de serviciu emis de Inspectoratul Şcolar al Plăşii Călăraşi, precum şi din Buletinul nominal de evacuare nr. 2570, emis de Pretura Plăşii Călăraşi, rezultă că tatăl reclamantei, G.I., fost cadru didactic, a fost nevoit să se refugieze, împreună cu familia (din care făcea parte şi reclamanta), din localitatea Volcineti, Plaşa Călăraşi, judeţul Lăpuşna din Basarabia, în România, în perioada 6 septembrie 1940 (limita legală) - 1 septembrie 1941. Ulterior, după o întoarcere în Basarabia, la data de 1 martie 1944, urmare a persecuţiilor exercitate de către sovietici, familia s-a refugiat din nou în Vechiul Regat, unde a şi rămas până după război.
O dovadă suplimentară pentru realitatea, motivul şi durata persecuţiilor o constituie şi declaraţiile martorilor R.C. şi T.S., aflate în dosarul cauzei.
Nu au relevanţă pentru stabilirea adevărului, a faptului generator de drepturi, momentul depunerii acestor dovezi, astfel încât critica formulată de recurentă sub acest aspect este neîntemeiată.
În consecinţă, faţă de dovezile de la dosar, se reţine că sentinţa instanţei de fond este legală şi temeinică, motiv pentru care recursul declarat în cauză este nefondat şi urmează ca, în baza art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., să fie respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta Casa de Pensii a municipiului Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 39 din 12 ianuarie 2005, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Obligă recurenta la plata sumei de 1.500.000 lei cheltuieli de judecată către reclamanta M.V.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 mai 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3084/2005. Contencios. Recalculare pensie.... | ICCJ. Decizia nr. 3091/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
