ICCJ. Decizia nr. 313/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 313/2005
Dosar nr. 6607/2004
Şedinţa publică din 21 ianuarie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe calea contenciosului administrativ, la data de 11 martie 2004, reclamanta M.M. a solicitat în contradictoriu cu Casa Judeţeană de Pensii Botoşani, să se dispună anularea hotărârii nr. 1352 din 19 ianuarie 2004, a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 189/2000, prin care i-a respins cererea privind recunoaşterea calităţii de beneficiară a prevederilor acestei legi.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat, în esenţă, că tatăl său, care era salariat la Prefectura judeţului Dorohoi, a primit ordin din partea autorităţilor, să părăsească localitatea de domiciliu, deoarece trupele sovietice se apropiau de oraşul Dorohoi, astfel că, împreună cu familia, s-a refugiat în localitatea Găieşti, judeţul Dîmboviţa şi consideră că acest refugiu a avut loc ca urmare a persecuţiilor etnice.
Prin sentinţa nr. 85 din 14 aprilie 2004, Curtea de Apel Suceava, secţia comercială şi de contencios administrativ, a respins acţiunea, ca nefondată.
Pentru a se pronunţa în acest sens, instanţa de fond a reţinut că din probele administrate, rezultă că însăşi reclamanta a relatat în petitul acţiunii, că s-a refugiat din localitatea de domiciliu, localitatea Dorohoi, în localitatea Găieşti, judeţul Dâmboviţa, ca urmare a unor evenimente de război, intrarea şi înaintarea pe teritoriul României, a trupelor sovietice, în cadrul operaţiunilor militare din a doua parte a celui de al doilea război mondial. Ca urmare, refugierea reclamantei împreună cu familia, nu s-a datorat persecuţiilor etnice.
În consecinţă, instanţa a reţinut că reclamanta nu a fost lezată în drepturile sale recunoscute de lege şi a respins ca nefondată, acţiunea în contencios administrativ.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, reclamanta M.M., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În esenţă se susţine că tatăl reclamantei a fost obligat să se refugieze împreună cu familia, din localitatea Dorohoi, în localitatea Găieşti, judeţul Dâmboviţa, ca urmare a persecuţiei etnice, ceea ce o îndreptăţeşte pe reclamantă să solicite acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000.
Examinându-se sentinţa atacată, în raport cu criticile formulate, cu probele administrate în cauză, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, se constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Conform art. 1 din OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, beneficiază de prevederile ordonanţei, persoana, cetăţean român, care în perioada regimurilor instaurate în perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945 a avut de suferit persecuţii pe motive etnice, printre situaţiile prevăzute de lege fiind şi aceea a strămutării în altă localitate, decât cea de domiciliu [art. 1 lit. c)].
Potrivit art. 2 din Normele de aplicare a OG nr. 105/1999, aprobată prin HG nr. 127/2002, prin persoană strămutată în altă localitate, în sensul ordonanţei menţionate, se înţelege persoana care a fost mutată sau a fost nevoită să îşi schimbe domiciliul în altă localitate, din motive etnice, în această categorie fiind incluse şi persoanele refugiate.
Dar acest refugiu trebuie să se fi produs ca urmare a persecuţiilor la care fusese supusă persoana respectivă, din motive etnice.
Or, în cauză, tatăl reclamantei a fost nevoit să se refugieze împreună cu familia, din localitatea de domiciliu, ca urmare a unor evenimente de război: intrarea şi înaintarea pe teritoriul României, a trupelor sovietice, în cadrul operaţiunilor militare din a doua parte a celui de-al doilea război mondial. Mai mult decât atât, din înscrisurile existente la dosarul cauzei rezultă că refugiul tatălui reclamantei din localitatea de domiciliu, Dorohoi, în localitatea Găieşti, judeţul Dâmboviţa, s-a făcut la solicitarea instituţiei al cărei salariat era, Prefectura judeţului Dorohoi, ca o măsură de protecţie.
În consecinţă, constatându-se că sentinţa atacată este legală şi temeinică, se va respinge recursul declarat în cauză, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de M.M., împotriva sentinţei nr. 85 din 14 aprilie 2004, a Curţii de Apel Suceava, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 ianuarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3124/2005. Contencios. Anulare certificat de... | ICCJ. Decizia nr. 3141/2005. Contencios. Refuz nejustificat... → |
|---|
