ICCJ. Decizia nr. 3141/2005. Contencios. Refuz nejustificat răspuns. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3141/2005
Dosar nr. 83/2005
Şedinţa publică din 18 mai 2005
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamantul P.F. a chemat în judecată S.R.I. şi Casa de Pensii a S.R.I., solicitând instanţei, ca prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună obligarea primului pârât să-i comunice un răspuns cu privire la cererea sa depusă la data de 19 august 2004, iar cea de-a doua pârâtă, respectiv Casa de Pensii, să dispună pensionarea sa anticipată, ca ofiţer în rezervă al S.R.I.
Prin precizarea acţiunii la data de 22 octombrie 2004, reclamantul a solicitat obligarea celor doi pârâţi, la plata sumei de 1.248.000.000 lei, cu titlu de daune compensatorii şi 1.000.000.000 lei, cu titlu de daune morale.
Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa nr. 268 din 2 decembrie 2004, a admis excepţia inadmisibilităţii invocate de S.R.I., dispunând respingerea acţiunii formulată de P.F., ca inadmisibilă.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut că reclamantul a chemat în judecată S.R.I., faţă de care nu a făcut dovada îndeplinirii procedurii prealabile ca instituţie separată.
Cât priveşte acţiunea formulată împotriva pârâtei Casa de Pensii a S.R.I., aceasta a fost respinsă tot ca inadmisibilă, reţinându-se că reclamantul nu a făcut dovada că în ceea ce-l priveşte, s-a emis o decizie de pensionare, pe care avea dreptul să o conteste în condiţiile art. 54 din Legea nr. 164/2001.
Împotriva acestei sentinţe, considerată nelegală şi netemeinică, a declarat recurs, reclamantul P.F.
Recurentul a susţinut, în esenţă, că instanţa de fond ignoră faptul că pârâta Casa de Pensii a S.R.I. - ului nu funcţionează independent ca structură în sine, ci este o unitate componentă a S.R.I., ca instituţie centrală.
A mai susţinut recurentul, că el nu a solicitat pensionarea, ci un răspuns de principiu în termen de 30 de zile, privind condiţiile pe care le îndeplineşte el, în ceea ce priveşte pensionarea militară anticipată.
Recursul este nefondat.
În fapt, prin cererea introductivă de instanţă, reclamantul P.F. a chemat în judecată pârâţii S.R.I. şi Casa de Pensii a S.R.I., solicitând ca primul pârât să-i comunice un răspuns cu privire la cererea sa depusă la data de 19 august 2004, iar pârâta Casa de Pensii a S.R.I. să dispună pensionarea sa anticipată, ca ofiţer în rezervă a S.R.I.
La data de 22 octombrie 2004, reclamantul şi-a precizat acţiunea, în sensul că a solicitat ca pârâţii să fie obligaţi şi la plata sumelor de 1.248.000.000 lei, cu titlu de daune compensatorii şi de 1.000.000.000 lei, cu titlu de daune morale.
Potrivit art. 5 din Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990 (în vigoare la acea dată), înainte de a cere instanţei, anularea actului sau obligarea la eliberarea lui, cel care se consideră vătămat, se va adresa pentru apărarea dreptului său, în termen de 30 de zile de la data când i s-a comunicat actul administrativ sau la expirarea termenului prevăzut la art. 1 alin. (2), autorităţii emitente, care este obligată să rezolve reclamaţia, în termen de 30 de zile.
În cauză, deşi reclamantul a chemat în judecată, atât S.R.I., cât şi Casa de Pensii a S.R.I., urmează a se constata că faţă de primul pârât, respectiv S.R.I., reclamantul nu a îndeplinit procedura prealabilă, prevăzută de dispoziţiile art. 5 din Legea nr. 29/1990, aşa încât în mod corect, instanţa de fond a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii invocată de pârât.
Cât priveşte acţiunea formulată împotriva Casei de Pensii a S.R.I., în mod corect a fost respinsă tot ca inadmisibilă, întrucât reclamantul nu este în posesia unei decizii de pensionare pe care să o conteste în condiţiile prevăzute de art. 54 din Legea nr. 164/2001, privind pensiile militare.
Referitor la motivul de recurs privind acordarea de daune compensatorii şi morale, urmează a se observa că reclamantul nu a făcut dovada acestora, ori, potrivit art. 1169 C. civ., sarcina probei incumbă acestuia.
Pe de altă parte, reclamantul nu a făcut nici dovada faptei ilicite şi nici a raportului de cauzalitate existent între faptă şi prejudiciu, astfel încât pretenţiile acestuia sunt lipsite de temei legal.
Examinând şi din oficiu hotărârea atacată, sub toate aspectele de legalitate şi temeinicie şi neconstatându-se existenţa nici unui motiv de casare, recursul declarat de P.F. urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de P.F. împotriva sentinţei civile nr. 268 din 2 decembrie 2004 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 mai 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 313/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 3142/2005. Contencios. Anulare act de control... → |
|---|
