ICCJ. Decizia nr. 3135/2005. Contencios. Refuz eliberare decizie privind acordarea drepturilor prevăzute de O.U.G. nr. 214/1999. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3135/2005
Dosar nr. 382/2005
Şedinţa publică din 17 mai 2005
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la data de 16 iulie 2004, reclamantul T.T. a solicitat anularea actului administrativ nr. 1488/2000 din 4 iunie 2004, emis de Ministerul Justiţiei - Comisia pentru constatarea calităţii de luptător în rezistenţa anticomunistă şi constatarea că este îndreptăţit să i se acorde calitatea de luptător în rezistenţa anticomunistă.
În motivarea acţiunii s-a arătat că reclamantul este fost deţinut politic, a fost deportat în august 1944, în U.R.S.S., a avut domiciliul obligatoriu în U.R.S.S., în perioada 23 august 1944 - 1 noiembrie 1946, la 1 ianuarie 1952 a fost concediat de la Fabrica de Confecţii Gheorghe Gheorghiu Dej din Bucureşti, pe motiv că a luptat împotriva U.R.S.S. Reclamantul a apreciat că situaţia sa se încadrează în dispoziţiile art. 3 lit. e) şi g) din OG nr. 214/1999, modificată prin Legea nr. 568/2001 şi prin Legea nr. 212/2003, şi totuşi pârâta i-a respins cererea.
Prin sentinţa civilă nr. 2531/2004, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, acţiunea a fost admisă, s-a anulat hotărârea emisă de pârâtă şi comunicată cu adresa nr. 1488/2000 din 4 iunie 2004 şi pârâta a fost obligată să reanalizeze fondul cererii reclamantului, în sensul încadrării corecte în dispoziţiile OG nr. 214/1999 şi să emită o nouă hotărâre în acest sens.
Instanţa a reţinut că actul administrativ contestat nu este motivat, pârâta nu a solicitat documente, date, informaţii necesare soluţionării cererii, nu i-a cerut petentului să se prezinte pentru explicaţii suplimentare şi nu a analizat de fapt fondul cererii.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recursuri în termen, ambele părţi.
Reclamantul a arătat în motivarea recursului că instanţa a omis să analizeze cererea prin care a solicitat obligarea pârâtei la emiterea deciziei privind acordarea calităţii de luptător în rezistenţa anticomunistă; că a fost strămutat în U.R.S.S., în perioada 23 august 1944 - 1 noiembrie 1946, situaţie prevăzută de art. 3 lit. e) din OG nr. 214/1999, modificată prin Legea nr. 568/2001; că a fost concediat la 1 ianuarie 1952, pentru faptul că a luptat împotriva U.R.S.S., situaţie prevăzută de art. 3 lit. g) din OG nr. 214/1999, modificată prin Legea nr. 212/2003.
În motivarea recursului pârâtei s-a precizat că actul atacat reprezintă doar o adresă de comunicare a soluţiei pronunţate de pârâtă; că pârâta a emis Decizia nr. 245/2002, care este motivată; că nu erau necesare relaţii de la autorităţi, deoarece petentul a arătat că a fost prizonier de război şi că a fost concediat şi încadrat pe funcţii inferioare pregătiri sale şi a depus acte în acest sens; că situaţia de prizonier de război nu este prevăzută de OG nr. 214/1999 şi că din actele depuse nu rezultă concedierea.
Verificând cauza, în funcţie de motivarea recursurilor, în lumina dispoziţiilor art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că este fondat, recursul reclamantului, iar recursul pârâtei nu este întemeiat.
Din probele administrate în cauză se reţine că T.T., în perioada 23 august 1944 - 1 noiembrie 1946, a fost deportat în U.R.S.S., pentru motive politice.
Din copia livretului militar rezultă că a fost prizonier în U.R.S.S.
Este evident, însă, că recurentul nu a avut calitatea de „prizonier" de război, întrucât această calitate o au ostaşii capturaţi în timpul războiului, şi numai pentru perioada cât subzistă starea de război. Or, la 23 august 1944, U.R.S.S. a devenit aliat şi la acea dată nu mai putea lua prizonieri de război din cadrul Armatei Române. De altfel, în certificatul emis de Regimentul 2 Vânători de Gardă „Regina Elisabeta", se arată că T.T. a dispărut la data de 23 august 1944, după încheierea armistiţiului, fiind capturat de trupele sovietice.
Faptul că în livretul militar este precizat că petentul a fost prizonier de război în U.R.S.S., trebuie coroborat cu situaţia că în actul respectiv, emis de fostul Minister al Forţelor Armate al R.P.R., nu s-ar fi putut înscrie, la vremea respectivă, că a fost deportat în U.R.S.S., în condiţiile în care România era aliat al U.R.S.S.
Se constată, de asemenea, că recurentul posedă hotărârea nr. 955/1991, a Comisiei pentru acordarea unor drepturi, persoanelor persecutate din motive politice, conform Decretului - lege nr. 118/1990, în care este specificat faptul că a avut domiciliul obligatoriu în U.R.S.S., pentru „reconstrucţie", în perioada 23 august 1944 - 1 noiembrie 1946.
Situaţia mai sus reţinută se încadrează în dispoziţiile art. 3 lit. e) din OG nr. 214/1999.
Toate actele mai sus analizate au fost depuse de petent şi la Comisia pârâtă, care în mod nejustificat i-a respins cererea, soluţia fiind comunicată acestuia, cu actul nr. 1488/2000.
Modalitatea în care instanţa de fond s-a pronunţat asupra acţiunii, este nelegală, deoarece a acordat, ceea ce nu s-a solicitat prin acţiune şi a omis să analizeze fondul pricinii.
Pe cale de consecinţă, în urma admiterii recursului reclamantului, sentinţa se va modifica în parte, în sensul că pârâta va fi obligată să emită o decizie prin care să acorde reclamantului, calitatea de luptător în rezistenţa anticomunistă, fiind întrunite cerinţele art. 3 lit. e) din OG nr. 214/1999.
Referitor la invocarea dispoziţiilor art. 3 lit. g) din OG nr. 214/1999, modificată prin Legea nr. 212/2003 („încetarea contractului de muncă sau retrogradarea dispuse din motive politice şi dovedite cu acte scrise, administrative sau judecătoreşti de la acea dată"), Curtea apreciază că acest temei nu poate fi analizat faţă de împrejurarea că la data formulării cererii adresate pârâtei (31 iulie 2000), OG nr. 214/1999 nu prevedea o atare situaţie.
În ce priveşte recursul pârâtei, acesta va fi respins ca nefondat.
Actul nr. 1488/2000 este o adresă de comunicare a unei decizii luate de pârâtă şi instanţa, în mod legal a anulat hotărârea comunicată, cu adresa nr. 1488/2000, această dispoziţie din sentinţă urmând a fi menţinută.
În ceea ce priveşte Decizia nr. 245/2002, invocată şi depusă de pârâtă, în recurs, se constată că, deşi preambulul şi dispozitivul ei menţionează numele de T.T., motivarea se referă la o altă persoană, C.I., care are o cu totul altă situaţie de fapt decât T.T., situaţie analizată de pârâtă în cuprinsul actului respectiv. Drept urmare, Decizia cu nr. 245/2002 nu poate fi luată în considerare.
În situaţia în care Decizia depusă la dosar cuprinde erori materiale şi în realitate, se referă la T.T., hotărârea cuprinsă în aceasta este anulată prin sentinţa instanţei de fond, care va fi menţinută în partea referitoare la acest aspect.
Pentru motivele expuse, recursul pârâtei va fi respins, iar recursul reclamantului va fi admis, în sensul mai sus analizat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamantul T.T. împotriva sentinţei civile nr. 2531 din 5 noiembrie 2004, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică în parte sentinţa atacată.
Înlătură din sentinţă, măsura obligării pârâtei, de a reanaliza fondul cererii reclamantului, în sensul încadrării corecte în dispoziţiile OUG nr. 214/1999 şi să emită o nouă hotărâre în aceste sens.
Obligă pe pârâtă să emită o nouă decizie prin care să acorde reclamantului T.T., calitatea de luptător în rezistenţa anticomunistă.
Menţine restul dispoziţiilor sentinţei.
Respinge recursul declarat împotriva aceleiaşi sentinţe de Ministerul Justiţiei - Comisia pentru constatarea calităţii de luptător în rezistenţa anticomunistă, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 mai 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 312/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 316/2005. Contencios. Anulare decizie... → |
|---|
