ICCJ. Decizia nr. 317/2005. Contencios. Anulare decizie Uniunea Nationala a Barourilor din România. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 317/2005
Dosar nr. 8264/2004
Şedinţa publică din 21 ianuarie 2005
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 98/2004, Curtea de Apel Braşov a admis în parte, acţiunea introdusă de reclamantul A.A., împotriva Uniunii Naţionale a Avocaţilor din România şi a intervenientului în interes propriu, Baroul Covasna şi pe cale de consecinţă:
A anulat deciziile emise de organele de conducere ale pârâtei, cu privire la primirea reclamantului în avocatură şi, totodată, a obligat-o pe aceasta, precum şi pe intervenientă, să emită o nouă decizie, prin care să aprobe primirea în avocatură, cu scutire de examen, a aceluiaşi reclamant.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut în esenţă că reclamantul a parcurs procedura prealabilă prevăzută atât de dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 29/1990, cât şi de Legea nr. 51/1995, că avea vechimea minimă de 10 ani în specialitate juridică, iar Decizia baroului, de respingere a cererii, este incompletă, deoarece nu prezintă argumentele de fapt şi de drept care să o motiveze legal.
Chiar şi răspunsul reclamantului la chestionarul dat de intervenientă, denotă pregătirea profesională corespunzătoare a reclamantului, pentru primirea sa în avocatură, astfel încât alături de inexistenţa vreunui motiv de incompatibilitate, soluţia de admitere a acţiunii a fost evidentă.
Prima instanţă a respins, însă, cererea reclamantului, de obligare a pârâtelor la plata daunelor morale şi materiale, deoarece, în privinţa celor morale, nu s-a produs nici o dovadă, iar în privinţa celor materiale, deoarece profesia de avocat este una liberală, aleatorie şi, deci, care nu permite garantarea realizării unui venit minim.
Împotriva acestei sentinţe, în termenul legal prevăzut de art. 301 C. proc. civ., au declarat recurs, reclamantul A.A., pârâta Uniunea Naţională a Barourilor din România şi intervenienta Baroul de Avocaţi Covasna.
Reclamantul a solicitat prin recursul său, modificarea sentinţei, în sensul obligării intimaţilor la plata în favoarea sa, a sumei de 10.000 dolari SUA, daune morale şi 13.000 Euro, despăgubiri civile.
În motivarea în fapt a recursului său, reclamantul a precizat că, faţă de obligaţia instituită prin Statutul profesiei de avocat, de plată a sumei de 6.000 Euro anual, cu titlu de asigurare pentru răspundere profesională, instanţa de fond putea să aibă în vedere acest venit minim anual, ca şi criteriu pentru acordarea daunelor materiale.
Potrivit calculului recurentului, la un venit minim de 6.000 Euro anual, venitul lunar este de 500 Euro, astfel încât, în perioada mai 2001 - iunie 2003, cât a rămas fără loc de muncă, a pierdut un venit de 13.500 Euro, din care a scăzut 400 Euro, reprezentând contravaloarea ajutorului primit de la A.J.O.F.M. Covasna.
În privinţa daunelor morale, recurentul a considerat că acestea nu trebuie dovedite cu probe materiale, fiind suficientă dovedirea faptului că refuzul organului emitent al actului atacat, a produs suferinţă, incertitudine şi nelinişte, elemente suficiente pentru acordarea acestor daune.
Pârâta Uniunea Naţională a Avocaţilor a criticat aceeaşi hotărâre. pentru greşita admitere în parte a acţiunii, soluţia corectă fiind aceea de respingere. ca inadmisibilă. deoarece nu a respectat procedura prealabilă prevăzută de art. 52 din Statutul profesiei de avocat, coroborat cu Legea nr. 29/1990.
Pârâta-recurentă a precizat că, de vreme ce Decizia Consiliului Uniunii Avocaţilor nu era încă emisă la data introducerii acţiunii în contencios, rezultă pe de o parte, că nu a fost atacat acel act care era determinant pentru obţinerea dreptului pretins, iar pe de altă parte, nu a fost îndeplinită procedura prealabilă prevăzută de Legea nr. 29/1990, în art. 5.
Sub aspectul fondului cauzei, aceeaşi recurentă a criticat sentinţa, pentru netemeinicie, decurgând din faptul că pregătirea profesională şi probitatea morală a reclamantului, nu au permis o altă soluţie, decât de refuz al cererii. Astfel, răspunsul la chestionar a fost greşit aproape în totalitate, iar comportamentul anterior al reclamantului, inclusiv cu consecinţa desfacerii disciplinare a contractului de muncă, justificau şi, sub acest aspect, dreptul recurentei, de a refuza primirea în avocatură a petentului.
Baroul Covasna a solicitat prin recursul său, modificarea sentinţei, în sensul respingerii acţiunii reclamantului, pe care a criticat-o pentru aceleaşi motive, ca şi Uniunea Naţională a Avocaţilor din România.
Examinând recursurile declarate, atât prin prisma criticilor invocate, cât şi din oficiu, conform art. 3041 C. proc. civ., se constată că acestea sunt nefondate, iar sentinţa curţii de apel este legală şi temeinică.
Cu privire la recursul reclamantului:
În primul rând se impune a se preciza faptul că motivarea recursului, expediată la data de 17 ianuarie 2005, prin care reclamantul aduce noi critici sentinţei şi formulează, practic, noi capete de cerere privind cuantumul despăgubirilor şi modul lor de calcul, precum şi acordarea de daune cominatorii, nu vor fi analizate, deoarece ele nu au fost formulate în termenul legal de motivare al recursului, prevăzut de art. 303 C. proc. civ. Astfel, faţă de data comunicării sentinţei - 14 octombrie 2004, aceste motive trebuiau depuse până la data de 30 octombrie 2004, în raport cu care data expedierii acestora face să fie cu mult depăşit termenul legal menţionat.
Referitor la motivele invocate în termen, se constată că acestea sunt nefondate.
Astfel, împrejurarea că în Statutul profesiei de avocat se prevede obligaţia avocatului definitiv de a plăti anual o asigurare de răspundere profesională pentru un risc asigurat de minimum 6.000 Euro, nu duce în mod implicit la concluzia realizării unui venit minim anual, de 6.000 Euro.
Asigurarea de risc profesional, este independentă de veniturile fiecărui avocat, iar cuantumul acesteia a avut în vedere nevoia protejării unei valori minime în caz de răspundere profesională, şi nu venitul pe care l-ar putea realiza obligatoriu, orice avocat definitiv.
Pe cale de consecinţă, instanţa de fond, în mod corect a reţinut că în condiţiile în care nu s-a dovedit posibilitatea efectivă a realizării unor încasări lunare de către recurent, pretenţia sa de acordare a daunelor materiale, nu poate fi admisă.
Faptul că Legea nr. 29/1990 permite acordarea acestora, nu duce la concluzia obligativităţii plăţii lor în cazul tuturor acţiunilor de contencios administrativ, ci numai în cazul dovedirii pagubei efectiv produse.
Sentinţa curţii de apel este temeinică şi legală, inclusiv în privinţa neacordării daunelor morale.
Astfel, împrejurarea că pe tot parcursul procesului, recurentul a beneficiat de ajutor de şomaj şi ajutor social, că a fost ezitant în purtarea procesului, denotă inexistenţa acelor împrejurări invocate în motivele de recurs, ca şi condiţii de acordare a unor asemenea daune. Aceasta, deoarece recurentul nu a trecut nici printr-o perioadă de risc şi nici de „nelinişte profundă". În cauză, nu s-a depus nici o dovadă din care să rezulte eventualele demersuri pentru găsirea unui alt loc de muncă, iar aflarea sa în evidenţa A.J.O.F.M., s-a datorat ajutorului social de care a beneficiat.
Nici prelungirea procedurii administrative nu este imputabilă intimaţilor, ci recurentului care, fie nu a depus toate dovezile necesare, fie a fost oscilant în comportamentul său procesual.
Pe cale de consecinţă, recursul său va fi respins conform art. 312 C. proc. civ.
În ce priveşte recursurile pârâtei şi intervenientei, faţă de prevederile imperative ale art. 20 din Legea nr. 146/1997, cu privire la obligaţia de timbrare a acestora, obligaţie ce nu a fost îndeplinită nici la data declarării lor şi nici în intervalul celor 3 luni scurse până la data soluţionării, urmează a se dispune anularea acestora, sancţiune impusă de prevederile legale menţionate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Anulează ca netimbrate, recursurile declarate de Baroul de Avocaţi Covasna şi Uniunea Naţională a Barourilor din România, împotriva sentinţei nr. 98/F din 19 iulie 2004, a Curţii de Apel Braşov, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Respinge recursul declarat de A.A., împotriva aceleiaşi sentinţe, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 ianuarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 316/2005. Contencios. Anulare decizie... | ICCJ. Decizia nr. 320/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
