ICCJ. Decizia nr. 3108/2005. Contencios. Anulare act de control constatare încheiat de organele financiare. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3108/2005
Dosar nr. 74/2005
Şedinţa publică din 17 mai 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la data de 20 august 2004, reclamanta SC R.T. SRL Arad a chemat în judecată Ministerul Finanţelor Publice, solicitând anularea deciziei nr. 201 din 9 iulie 2004 şi a procesului-verbal de control din 16 martie 2004, privind obligaţii fiscale de 15.978.598.502 lei.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că soluţia adoptată de pârât prin Decizia atacată, de respingere a contestaţiei, ca fiind depusă de o persoană fără calitate, este eronată, întrucât cererea a fost întocmită şi semnată de administratorul societăţii. Reclamanta şi-a menţinut şi motivele expuse în contestaţia privind nelegalitatea şi netemeinicia procesului-verbal de control.
Prin sentinţa civilă nr. 439 din 2 noiembrie 2004, Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ, a anulat acţiunea, ca insuficient timbrată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că pentru termenul fixat pentru judecarea cauzei, reclamanta, deşi citată pentru a completa taxa judiciară de timbru şi a face dovada plăţii timbrului judiciar, nu şi-a îndeplinit obligaţia de a timbra.
Împotriva sentinţei a declarat recurs, reclamanta SC R.T. SRL, învederând că a depus la dosar taxele de timbru solicitate, astfel încât anularea acţiunii este nejustificată.
Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport cu motivul invocat şi cu prevederile art. 304 şi 3041 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare.
La termenul de judecată din 5 octombrie 2004, instanţa Curţii de Apel Timişoara a pus în vedere reprezentantului societăţii, prezent la şedinţă, de a completa taxa judiciară de timbru cu 307.000 lei, întrucât timbrase iniţial acţiunea, cu numai 35.000 lei.
La data pronunţării sentinţei, reclamanta nu achitase taxa de timbru solicitată, după dezbaterea în fond a cauzei făcându-se dovada completării taxei judiciare de timbru, dar cu 250.000 lei, şi nu 307.000 lei cum a dispus instanţa.
Prin urmare, critica adusă de reclamantă apare ca neîntemeiată, acţiunea fiind insuficient timbrată, sancţiunea dispusă fiind, astfel, legală, în conformitate cu prevederile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, republicată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC R.T. SRL Arad împotriva sentinţei nr. 439/CI din 2 noiembrie 2004 a Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 mai 2005.
← ICCJ. Decizia nr. 3107/2005. Contencios. Anulare act de control... | ICCJ. Decizia nr. 3112/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
---|