ICCJ. Decizia nr. 312/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 312/2005
Dosar nr. 6606/2004
Şedinţa publică din 21 ianuarie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe calea contenciosului administrativ la data de 19 februarie 2004, reclamanta A.M. a solicitat în contradictoriu cu Casa Judeţeană de Pensii Botoşani, să se dispună anularea hotărârii nr. 1130 din 5 decembrie 2003, a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 189/2000, prin care i-a respins cererea privind recunoaşterea calităţii de beneficiară a prevederilor acestei legi.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat, în esenţă, că soţul său decedat, A.G., a fost combatant în armată, fiind rănit în cursul operaţiunilor militare, iar la lăsarea la vatră în anul 1946, nu s-a mai putut întoarce în localitatea de domiciliu, Herta-Movila, care fusese înglobată în teritoriul fostei U.R.S.S. Reclamanta a apreciat că, în calitate de soţie supravieţuitoare, poate beneficia de prevederile Legii nr. 189/2000.
Prin sentinţa nr. 68 din 7 aprilie 2004, Curtea de Apel Suceava, secţia comercială şi de contencios administrativ, a respins acţiunea reclamantei A.M, ca nefondată.
Pentru a se pronunţa în acest sens, instanţa de fond a reţinut că din probele administrate în cauză rezultă că soţul reclamantei nu a suferit persecuţii etnice, care l-ar fi determinat să se refugieze din localitatea de naştere sau de domiciliu, astfel că în mod justificat pârâta a respins cererea formulată de reclamantă.
În consecinţă, instanţa a reţinut că reclamanta nu a fost lezată în drepturile recunoscute de lege şi a respins ca nefondată, acţiunea în contencios administrativ formulată.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, reclamanta A.M., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În esenţă se susţine că soţul decedat al reclamantei întrunea condiţiile legale, pentru a beneficia de prevederile Legii nr. 189/2000, deoarece la lăsarea la vatră din armată, în anul 1946, nu s-a mai putut întoarce în localitatea de domiciliu, deoarece aceasta fusese înglobată teritoriului fostei U.R.S.S.
Examinându-se sentinţa atacată, în raport cu criticile formulate, cu probele administrate în cauză, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, se constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Conform art. 1 din OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, beneficiază de prevederile ordonanţei, persoana, cetăţean român, care în perioada regimurilor instaurate în perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945, a avut de suferit persecuţii pe motive etnice, printre situaţiile prevăzute de lege fiind şi aceea a strămutării în altă localitate, decât cea de domiciliu [art. 1 lit. c)].
În cauza dedusă judecăţii, soţul reclamantei a fost încorporat pentru îndeplinirea obligaţiilor militare, în luna mai 1944, din localitatea de domiciliu - Herţa, însă după lăsarea la vatră, în luna septembrie 1946, nu s-a mai putut întoarce în această localitate, deoarece după încheierea operaţiunilor militare rămăsese sub ocupaţia trupelor sovietice, fiind înglobată teritoriului fostei U.R.S.S.
Potrivit art. 2 din Normele de aplicare a OG nr. 105/1999, aprobate prin HG nr. 127/2002, prin persoană strămutată în altă localitate, în sensul acestei ordonanţe, se înţelege persoana care a fost mutată sau care a fost nevoită să-şi schimbe domiciliul în altă localitate, din motive etnice, între altele fiind enumerate şi persoanele refugiate.
Dar acest regim trebuie să se fi produs ca urmare a persecuţiilor la care fusese supusă persoana respectivă, din motive etnice.
Or, în cauză, soţul reclamantei a fost nevoit să părăsească localitatea de domiciliu, pentru îndeplinirea obligaţiilor militare, fiind încorporat şi ulterior participând la operaţiile militare din partea a doua a celui de-al doilea război mondial. Împrejurarea că la data lăsării la vatră, localitatea de domiciliu nu mai făcea parte din teritoriul României, nu îl îndreptăţeşte pe cel în cauză să beneficieze de prevederile Legii nr. 189/2000, ca persoană strămutată sau refugiată.
Ca urmare, se constată că sentinţa pronunţată de instanţa de fond este legală şi temeinică, urmând a se respinge recursul declarat, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de A.M., împotriva sentinţei nr. 68 din 7 aprilie 2004, a Curţii de Apel Suceava, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 ianuarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3112/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 3135/2005. Contencios. Refuz eliberare decizie... → |
|---|
