ICCJ. Decizia nr. 3186/2005. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3186/2005
Dosar nr. 2500/2004
Şedinţa publică din 20 mai 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 26 februarie 2003, la Curtea de Apel Constanţa, reclamantul K.F. a chemat în judecată pârâţii Ministerul Administraţiei şi Internelor, Direcţia Generală de Evidenţă Informatizată a Persoanei Bucureşti, Autoritatea pentru Străini şi şeful Autorităţii pentru Străini, pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se anuleze actul administrativ nr. 406688/SC/II din 12 decembrie 2002 şi să i se recunoască dreptul pretins, prin aprobarea stabilirii domiciliului în România şi obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că s-a adresat pârâţilor, cu o cerere de stabilire a domiciliului în România, susţinându-şi cererea, prin înscrisuri doveditoare, în sensul că deţine mijloace suficiente de întreţinere, că este proprietar al unui apartament şi că locuieşte în România, de peste 10 ani.
Prin sentinţa nr. 183/CA din 4 decembrie 2003, Curtea de Apel Constanţa, secţia de contencios administrativ, a admis acţiunea reclamantului K.F., a anulat actul administrativ nr. 406688/SC/II din 12 decembrie 2002, al Ministerului de Interne, a dispus aprobarea stabilirii domiciliului în România a reclamantului, a obligat pârâţii, către reclamant, la plata sumei de 3.044.000 lei, cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, a reţinut, în esenţă, că din toate probatoriile administrate în cauză, inclusiv raportul de expertiză contabilă, rezultă că reclamantul a făcut dovada că îndeplineşte condiţiile prevăzute de Legea nr. 123/2001, care reglementează intrarea, şederea şi ieşirea străinilor pe teritoriul României şi că i se poate acorda dreptul de stabilire a domiciliului în România.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, Ministerul Administraţiei şi Internelor, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivare, a susţinut că în mod greşit, instanţa de fond i-a acordat reclamantului, dreptul de stabilire a domiciliului în România, întrucât hotărârea instanţei a fost pronunţată ca urmare a administrării unor probatorii noi, care nu au fost prezentate la data depunerii cererii iniţiale, la autoritatea administrativă învestită cu soluţionarea acesteia.
A mai susţinut că, deşi reclamantul a depus cererea de stabilire a domiciliului în România, la data de 31 iulie 2002, instanţa de fond şi-a însuşit expertiza contabilă care a luat în calculul totalul sumelor de întreţinere, pentru întreg anul fiscal 2002 şi că legislaţia în vigoare aplicabilă la cea dată, era cea prevăzută de Legea nr. 123/2001 şi HG nr. 476/2001.
Recursul este nefondat.
Potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (1) lit. a), coroborat cu art. 35 alin. (1) lit. b) din Anexa nr. 1 din HG nr. 476/2001, reclamantul trebuia să facă dovada existenţei unor mijloace de întreţinere, în cuantum de 500 dolari SUA/lună, corespunzător categoriei de viză obţinută până la formularea cererii.
Înalta Curte constată că din probatoriile administrate la instanţa de fond, în mod corect instanţa a stabilit ca fiind dovedită existenţa mijloacelor de întreţinere, analizând cu precădere raportul de expertiză contabilă, care a avut ca indiciu de bază, datele din bilanţul contabil aferent anului 2000, înregistrat la Administraţia Finanţelor Publice Constanţa, sub nr. 10123 din 17 aprilie 2001 şi bilanţul contabil aferent anului 2001, înregistrat la Administraţia Finanţelor Publice Constanţa, sub nr. 8146 din 21 februarie 2002, ambele fiind analizate împreună cu balanţele de verificare contabilă ale firmei în care reclamantul era asociat.
Pe de altă parte, din declaraţiile date de către K.C., fiul reclamantului, H.S., fratele reclamantului şi asociat cu acesta la firma SC K.S. SRL şi E.T., asociat cu reclamantul la firma SC K.S. SRL, rezultă cu certitudine că aceştia au renunţat la dividendele care li se cuveneau pe anii 2000, 2001 şi 2002, în favoarea reclamantului şi că au contribuit la asigurarea întreţinerii reclamantului, cu importante sume de bani, ceea ce a condus la asigurarea unei existenţe care s-a încadrat în dispoziţiile Legii nr. 123/2001 şi HG nr. 476/2001.
Toate aceste dovezi probează fără putinţă de tăgadă că instanţa de fond a apreciat în mod corect dispoziţiile legale aplicabile, motiv pentru care, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Ministerul Administraţiei şi Internelor împotriva sentinţei nr. 183/CA din 4 decembrie 2003, a Curţii de Apel Constanţa, secţia de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 mai 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3184/2005. Contencios. La încheiere... | ICCJ. Decizia nr. 3194/2005. Contencios. Recurs contestaţie la... → |
|---|
