ICCJ. Decizia nr. 3180/2005. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3180/2005
Dosar nr. 6756/2004
Şedinţa publică din 20 mai 2005
Asupra recursului în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 7 iunie 2002, SC M. SA Baia Mare a solicitat, în contradictoriu cu Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Maramureş, să se dispună anularea deciziei nr. 52 din 10 mai 2002, emisă de pârâtă, a procesului-verbal încheiat la data de 22 martie 2002 şi exonerarea de la plată a sumei de 588.2002.392 lei, reprezentând majorări şi penalităţi de întârziere aferente T.V.A., impozitului pe venitul din salarii, Fondului special de solidaritate socială pentru persoanele cu handicap şi Fondului special de susţinere a învăţământului de stat.
Tribunalul Maramureş, prin sentinţa nr. 2706 din 31 octombrie 2002, a respins acţiunea, cu motivarea că majorările şi penalităţile de întârziere nu constituie dobânzi sau cheltuieli, astfel că nu există interdicţie legală de a fi adăugate creanţelor societăţii comerciale reclamante aflată în reorganizare.
Prin Decizia nr. 337 din 26 februarie 2003, Curtea de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ, a admis recursul reclamantei şi pe fond, a admis acţiunea, a dispus anularea deciziei nr. 52 din 10 mai 2002, emisă de către Direcţia Generală a Finanţelor Publice Maramureş şi a procesului-verbal încheiat la 22 martie 2002, de Direcţia de Control Fiscal Maramureş.
Instanţa de recurs a reţinut că reclamanta se află în procedura reglementată de dispoziţiile Legii nr. 64/1995, astfel încât majorările de întârziere şi penalităţile aferente obligaţiilor bugetare nu pot fi adăugate la creanţele anterioare, conform OG nr. 38/2002, prin care au fost modificate prevederile art. 37 din Legea nr. 64/1995.
Procurorul general a declarat recurs în anulare împotriva deciziei nr. 337 din 26 februarie 2003 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ, considerând că a fost pronunţată cu încălcarea esenţială a legii, ceea ce a determinat o soluţionare greşită a cauzei pe fond.
S-a arătat în recursul în anulare declarat că instanţa de recurs nu a ţinut seama de prevederile art. 1 din OG nr. 11/1996, modificată prin OG nr. 26/2001 şi de OG nr. 53/1997, în vigoare la data efectuării actului de control, precum şi de art. 90 alin. (2) din Legea nr. 64/1995, făcând o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 37 din Legea nr. 64/1995. Totodată, că dispoziţiile OG nr. 38/2002, nu erau aplicabile în cauză, faţă de perioada supusă controlului, respectiv, 1 ianuarie 2001 - 31 ianuarie 2002.
Recursul în anulare este întemeiat.
În materia creanţelor bugetare se aplicau în perioada supusă controlului, mai sus menţionată, prevederile legii speciale - OG nr. 11/1996, cu modificările ulterioare, aceste prevederi constituind o derogare de la dreptul comun în materie de reorganizare judiciară, în raport cu care primează.
Decizia instanţei de recurs este nelegală, întrucât s-a reţinut aplicabilitatea dispoziţiilor art. 37 din Legea nr. 64/1995, deşi actul normativ potrivit căruia se executau creanţele bugetare la data efectuării controlului, îl constituia OG nr. 11/1996, modificată prin OG nr. 53/1997 şi OG nr. 26/2001.
De altfel, art. 90 alin. (2) din Legea nr. 64/1995, prevede că „nu vor fi supuse verificării, creanţele izvorâte din impozite, taxe, amenzi penale sau contravenţionale datorate bugetului de stat sau celui local, şi care sunt supuse legilor specifice".
OG nr. 38/2002, menţionată de instanţa de recurs, în Decizia atacată cu recurs în anulare, nu se aplică în cauză, fiind publicată în Monitorul Oficial al României la data de 2 februarie 2002, ulterior perioadei supusă controlului, respectiv, 1 ianuarie 2001 - 31 ianuarie 2002.
Aşa fiind, prin admiterea recursului în anulare, se va casa Decizia atacată şi se va respinge recursul declarat de societatea reclamantă împotriva sentinţei civile nr. 2706 din 31 octombrie 2002 a Tribunalului Maramureş.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul în anulare declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva deciziei civile nr. 337 din 26 februarie 2003 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Respinge recursul declarat de SC M. SA Baia Mare împotriva sentinţei civile nr. 2706 din 31 octombrie 2002, pronunţată de Tribunalul Maramureş.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 mai 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3156/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 3183/2005. Contencios. Refuz acordare daune... → |
|---|
