ICCJ. Decizia nr. 3236/2005. Contencios. Refuz eliberare decizie privind acordarea drepturilor prevăzute de O.U.G. nr. 214/1999. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 3236/2005

Dosar nr. 224/2005

Şedinţa publică din 24 mai 2005

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La data de 10 august 2004, P.I. a chemat în judecată Ministerul Justiţiei - Comisia pentru constatarea calităţii de luptător în rezistenţa anticomunistă, solicitând anularea deciziei prin care această autoritate publică i-a respins cererea formulată în vederea recunoaşterii calităţii respective (comunicată cu adresa nr. 246 din 5 iulie 2004), ca nelegală.

În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că, deşi a anexat în sprijinul cererii sale, înscrisuri doveditoare din care rezultă că s-a adresat în termenul legal, cu memorii la diverse autorităţi ale statului, inclusiv la Preşedintele României, pentru valorificarea dreptului pretins, comisia sesizată i-a respins cererea, ca tardiv introdusă.

Prin sentinţa civilă nr. 485/CA din 6 decembrie 2004, Curtea de Apel Oradea, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea, ca neîntemeiată.

Instanţa a reţinut că o atare soluţie se impune în raport cu dispoziţiile art. 5 alin. (1) din OG nr. 64/2002, aprobată prin Legea nr. 670/2002, conform cărora cererea pentru acordarea calităţii de luptător în rezistenţa anticomunistă putea fi introdusă de persoana condamnată sau supusă unei măsuri administrative abuzive, până cel târziu la 31 decembrie 2003.

Cum memoriul adresat de P.I., Preşedintelui României şi trimis pârâtei, spre soluţionare, a fost întocmit la data de 26 martie 2004, soluţia adoptată de comisie se vădeşte legală şi temeinică.

S-a apreciat, totodată, că demersurile întreprinse de reclamant la Comisia pentru cercetarea abuzurilor săvârşite de regimul comunist şi la Redacţia Ziarului A., sunt lipsite de relevanţă juridică, cât timp Comisia pentru constatarea calităţii de luptător în rezistenţa anticomunistă a fost înfiinţată prin OUG nr. 214/1999, iar după 31 decembrie 2003, conform textului legal precitat, această comisie nu mai avea temei legal să rezolve cererea.

Împotriva sentinţei a declarat recurs, reclamantul P.I.

Recurentul a susţinut că acţiunea nu trebuia respinsă ca neîntemeiată, întrucât el a dovedit cu probele administrate, că s-a adresat pentru recunoaşterea dreptului subiectiv, atât Comisiei de cercetare a abuzurilor săvârşite de regimul comunist, cât şi Redacţiei Ziarului A.

Că, oricum, erau incidente în cauză, dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 29/1990, potrivit cărora, prezenta lege nu se aplică actelor administrative emise anterior intrării sale în vigoare, dar se aplică cererilor introduse anterior acestei date.

În sfârşit, recurentul a arătat că s-a adresat şi Avocatului Poporului, cu cererea înregistrată sub nr. 841 din 19 martie 2001, care, însă, i-a fost respinsă pentru necompetenţa instituţiei publice sesizate.

Recursul este nefondat.

Comisia pentru constatarea calităţii de luptător în rezistenţa anticomunistă a fost înfiinţată prin OUG nr. 214/1999.

În conformitate cu art. 4 al acestui act normativ, comisia constată calitatea de luptător în rezistenţa anticomunistă, persoanelor condamnate pentru infracţiuni săvârşite din motive politice sau supuse, din motive politice, unor măsuri administrative abuzive.

Prin dispoziţiile art. 5 alin. (1) din OG nr. 64/2002, pentru modificarea şi completarea OUG nr. 214/1999, s-a prevăzut că cererea poate fi introdusă de persoana condamnată sau supusă unor măsuri administrative abuzive ori, după decesul acesteia, de soţul sau rudele până la gradul patru inclusiv, până cel mai târziu la data de 31 decembrie 2003.

La rândul său, art. 4 al Regulamentului de organizare şi funcţionare a Comisiei, aprobat prin HG nr. 148/2000, modificat şi completat prin HG nr. 249/2003, a stabilit că cererea se depune la registratura generală a Ministerului Justiţiei, care o va transmite Secretariatului Comisiei.

Termenul de depunere a cererilor a fost prelungit până cel mult la data de 31 decembrie 2003, prin Legea nr. 670/2002, privind aprobarea OG nr. 64/2002.

Curtea de apel a făcut aplicaţiunea normelor juridice precitate şi a reţinut în mod judicios că memoriul adresat de reclamant poartă data de 26 martie 2004, care se situează în afara termenului legal prevăzut pentru depunerea unor astfel de cereri.

Faptul că P.I. s-a adresat cu memorii şi altor autorităţi sau instituţii publice, nu are nici o relevanţă juridică în privinţa legalităţii deciziei contestate, din moment ce singura autoritate publică abilitată să rezolve cererea lui este Comisia pentru constatarea calităţii de luptător în rezistenţa anticomunistă, înfiinţată prin OUG nr. 214/1999.

Având în vedere considerentele expuse şi inexistenţa unor motive de casare de ordine publică, care în sensul art. 306 alin. (2) C. proc. civ., pot fi invocate din oficiu, urmează a se respinge recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de reclamantul P.I., împotriva sentinţei civile nr. 485/CA/2004 - P.I. din 6 decembrie 2004 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 mai 2005.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3236/2005. Contencios. Refuz eliberare decizie privind acordarea drepturilor prevăzute de O.U.G. nr. 214/1999. Recurs