ICCJ. Decizia nr. 3273/2005. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3273/2005
Dosar nr. 287/2005
Şedinţa publică din 24 mai 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 3036 din 25 noiembrie 2004, a respins, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamanta N.H., în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii a municipiului Bucureşti, privind anularea hotărârii nr. 13460/179 din 2 septembrie 2004, prin care pârâta a refuzat să-i recunoască reclamantei, calitatea de beneficiară a drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, cu modificările şi completările ulterioare, pentru perioada septembrie 1940 - 23 august 1944, perioadă în care reclamanta a suferit persecuţii din motive etnice, fiind evacuată din locuinţa, proprietate a unei unităţi bancare, pe care familia acesteia a deţinut-o în folosinţă, în municipiul Bucureşti şi apoi mutată într-o locuinţă de cartier mai modestă.
La pronunţarea sentinţei, instanţa de fond a reţinut că situaţia invocată de reclamantă nu se încadrează în nici una din situaţiile prevăzute la art. 1 din Legea nr. 189/2000, întrucât familia acesteia a fost doar mutată din locuinţa pe care o deţinea în folosinţă, această măsură nefiind consecinţa unei persecuţii din motive etnice, ci doar a faptului că tatăl său a fost dat afară din serviciu la 1 decembrie 1940 şi reîncadrat la data de 15 octombrie 1944, disponibilizarea acestuia nefiind determinată de originea sa etnică de evreu, cum susţine reclamanta.
Împotriva sentinţei instanţei de fond a declarat recurs, reclamanta N.H., prin prisma prevederilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., criticând-o ca fiind dată cu încălcarea legii.
Prin motivele de recurs, reclamanta a susţinut că la pronunţarea sentinţei, instanţa de fond nu a ţinut seama de faptul că prin Legea nr. 323/2004, art. 1 din Legea nr. 189/2000 a fost completat, în sensul că după lit. f) a acestui articol a fost introdusă o literă nouă, lit. g), cu următorul cuprins: „g) a fost evacuată din locuinţa pe care o deţinea"; în mod greşit, instanţa de fond a reţinut că darea afară din serviciu a tatălui său şi evacuarea acestuia şi a familiei sale din locuinţa pe care o deţinea, nu au fost determinate din motive etnice; aprecierea instanţei de fond este greşită în raport cu probele administrate în cauză, respectiv certificatul nr. C 175039, eliberat la data de 8 iunie 1970, de Direcţia Generală a Arhivelor Statului, filiala municipiului Bucureşti, prin care se atestă faptul că tatăl său, N.H.N., a fost salariat al B.R.C., iar de la data de 1 decembrie 1940 i-a fost denunţat contractul de muncă, pentru promovarea elementului românesc în întreprinderi, fiind reangajat la data de 15 octombrie 1944, la acelaşi serviciu; instanţa a apreciat greşit cu privire la înscrisul intitulat „Fişa de imobil nr. 2", din care reiese că a fost evacuată împreună cu familia sa, din str. Lt. P., în Calea D., evacuarea fiind făcută din motive etnice.
Examinând sentinţa atacată, în raport cu criticile formulate, cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente cauzei, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., această instanţă constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce se vor arăta în cele ce urmează.
Potrivit art. 1 lit. g) din Legea nr. 189/2000, astfel cum acesta a fost completat prin art. I pct. 2 din Legea nr. 323/2004, de prevederile acestei legi beneficiază persoana, cetăţean român, care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, la 6 martie 1945, a fost evacuată din locuinţa pe care o deţinea, din motive etnice.
În conformitate cu prevederile art. 61 din Legea nr. 189/2000, cu modificările şi completările ulterioare, dovedirea situaţiei de persecuţie etnică se face de către persoanele interesate, cu acte oficiale eliberate de organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.
Din probele administrate în cauză, respectiv certificatul nr. C 175039, eliberat la data de 8 iunie 1970, de filiala municipiului Bucureşti a Direcţiei Generale a Arhivelor Statului din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, adeverinţa nr. A 300 din 29 iulie 2004, eliberată de Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România şi înscrisul cu caracter imobiliar intitulat „Fişa nr. 2", reiese faptul că numitul N.H.N., tatăl intimatei-reclamante, a fost funcţionar al B.R.C. (serviciul arhivă şi expediere), iar la data de 1 decembrie 1940, contractul său de muncă a fost denunţat, pentru promovarea în întreprinderi a elementului românesc, fiind reangajat la data de 15 octombrie 1944, la acelaşi serviciu. La data de 4 aprilie 1941, tatăl intimatei-reclamante, împreună cu familia sa, apare ca şi chiriaş principal al imobilului din Calea D., fiind mutat din casa situată în str. Lt. P., proprietatea B.R.C.
Este de necontestat faptul că mutarea recurentei-reclamante şi a familiei acesteia din casa situată în str. Lt. P., proprietate a B.R.C. şi aflată în folosinţa familiei, ca locuinţă de serviciu, a fost consecinţa încetării, la data de 15 decembrie 1940, a raporturilor de muncă pe care tatăl recurentei-reclamante le-a avut cu unitatea bancară menţionată, însă, aşa cum s-a arătat mai sus, motivul concedierii tatălui recurentei-reclamante a fost promovarea în întreprinderi, a elementului românesc, acest motiv putând fi considerat ca unul de natură etnică, care a produs recurentei-reclamante, unele consecinţe materiale, în sensul că locuinţa în care aceasta a fost mutată împreună cu familia sa, era o locuinţă de cartier mai modestă.
Această instanţă apreciind că situaţia invocată de recurenta-reclamantă se încadrează în prevederile art. 1 lit. g) din Legea nr. 189/2000, astfel cum această lege a fost modificată şi completată prin Legea nr. 323/2004, urmează ca, în temeiul art. 312 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., recursul declarat în cauză să fie admis, sentinţa atacată să fie casată şi pe fond, acţiunea reclamantei să fie admisă, cu consecinţa anulării hotărârii nr. 13460/179 din 2 septembrie 2004, emisă de pârâtă şi a recunoaşterii calităţii reclamantei, de beneficiară a drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, pentru perioada în care aceasta a suportat consecinţele evacuării din locuinţa pe care a deţinut-o în folosinţă împreună cu familia sa, acordarea drepturilor urmând a se face începând cu data de 1 august 2004.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de N.H. împotriva sentinţei nr. 3036 din 25 noiembrie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi pe fond, admite acţiunea.
Anulează hotărârea nr. 13460/179 din 2 septembrie 2004, emisă de Casa de Pensii a municipiului Bucureşti şi obligă pârâta să acorde reclamantei, drepturile prevăzute de art. 1 lit. g) din Legea nr. 189/2000, pentru perioada 9 septembrie 1940 - 23 august 1944, cu începere la 1 august 2004.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 mai 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3272/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 3274/2005. Contencios → |
|---|
