ICCJ. Decizia nr. 3389/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3389/2005
Dosar nr. 578/2005
Şedinţa publică din 31 mai 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 23 octombrie 2003, reclamantul C.Ş. a chemat în judecată pe pârâta Casa Judeţeană de Pensii Bihor, solicitând anularea hotărârii nr. 6205 din 10 octombrie 2003, emisă de aceasta şi obligarea pârâtei să-i recunoască şi să-i acorde drepturile prevăzute de OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările şi completările ulterioare.
În motivarea acţiunii sale, reclamantul a susţinut că a făcut dovada că în luna septembrie 1943 a plecat în refugiu şi s-a întors în localitatea de domiciliu, în luna martie 1944, astfel că în mod nelegal pârâta i-a respins cererea.
Curtea de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa nr. 507/CA/2003 - P.I. din 7 noiembrie 2003, a admis acţiunea reclamantului, a anulat actul administrativ atacat şi a obligat pârâtă să-i recunoască reclamantului, calitatea de beneficiar al OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările şi completările ulterioare.
Instanţa a reţinut în motivarea soluţiei, că, în speţă, s-a confirmat faptul că reclamantul s-a refugiat din localitatea de domiciliu, împreună cu familia sa, în altă localitate, aceasta fiind o modalitate de persecuţie etnică.
Împotriva sentinţei a declarat recurs, pârâta Casa Judeţeană de Pensii Bihor, susţinând că reclamantul nu a făcut dovada refugiului său, astfel că instanţa în mod greşit i-a admis acţiunea.
În acest sens a susţinut că nu rezultă din nici un act, că reclamantul ar fi fost strămutat sau refugiat, probele testimoniale şi declaraţiile reclamantului sunt contradictorii, iar din certificatul de naştere al surorii reclamantului rezultă că aceasta s-a născut în decembrie 1943, în localitatea Bicaciu, adică localitatea de unde se pretinde că familia a trebuit să se refugieze.
Prin Decizia nr. 7039 din 21 septembrie 2004, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis recursul, a casat sentinţa atacată, cu trimiterea cauzei, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că afirmaţiile reclamantului în privinţa datei producerii refugiului, sunt contradictorii, iar neconcordanţele se referă la perioade mari de timp, care ar putea fi greu confundate.
Apoi, declaraţiile martorilor conţin aceleaşi neconcordanţe, în sensul că oscilează între anul 1940 sau anul 1943, ca fiind cel al producerii refugiului din comuna Bicaciu, în localitatea Ianosda.
Soluţionând cauza în fond după casare, instanţa de trimitere, prin sentinţa nr. 13/CA/2005 - P.I. din 17 ianuarie 2005, a admis acţiunea reclamantului, a anulat hotărârea nr. 6205 din 10 octombrie 2003 şi a obligat pârâta să-i recunoască reclamantului, calitatea de beneficiar al OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările şi completările ulterioare, reţinând, în esenţă, că prin dovezile prezentate, reclamantul a probat că s-a refugiat din localitatea de domiciliu, împreună cu familia sa, în altă localitate, aceasta fiind o modalitate de persecuţie etnică.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, în termen, pârâta Casa Judeţeană de Pensii Bihor, invocând motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
În motivarea recursului, pârâta a susţinut, în esenţă, că instanţa a apreciat eronat situaţia de fapt şi a aplicat greşit legea, în cauză, din probele administrate de reclamant nerezultând, cu certitudine, refugiul familiei reclamantului şi nici perioada când s-ar fi petrecut acest lucru.
Examinând hotărârea atacată, în raport cu motivele de casare invocate, actele dosarului şi normele legale incidente cauzei, se constată că recursul este nefondat.
Potrivit art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile OG nr. 105/1999, persoana, cetăţean român care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuţii din motive etnice, fiind strămutată în altă localitate, decât cea de domiciliu.
Prin persoana care a fost strămutată în altă localitate, în sensul art. 2 din Normele aprobate prin HG nr. 127/2002, pentru aplicarea OG nr. 105/1999, se înţelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să îşi schimbe domiciliul, în altă localitate, din motive etnice. În această categorie se includ şi persoanele care au fost expulzate, s-au refugiat, precum şi cele care au făcut obiectul unui schimb de populaţie, ca urmare a unui tratat bilateral.
Dovada încadrării în situaţiile prevăzute în OG nr. 105/1999, aprobată şi modificată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, se poate face, potrivit art. 4 din HG nr. 127/2002, cu acte oficiale, eliberate de organele competente sau, în lipsa actelor oficiale, prin declaraţie cu martori.
În cauză, din adresa nr. 2436 din 8 mai 2003, eliberată de Ministerul de Interne - Direcţia Judeţeană Bihor a Arhivelor Naţionale, rezultă că tatăl reclamantului, C.V., a fost înregistrat în indexul cu evidenţa refugiaţilor români din Ungaria, întocmit la 2 noiembrie 1940, având numărul fişei 196.
Din declaraţia autentificată a martorului B.V., rezultă că reclamantul a fost refugiat, din motive etnice, împreună cu familia, în perioada 2 noiembrie 1940 - 6 martie 1945, în localitatea Bicaciu, judeţul Bihor, în localitatea Ianosda, judeţul Bihor.
Declaraţia autentică a martorului B.G., depusă la dosar cu ocazia rejudecării cauzei în fond, atestă că reclamantul, împreună cu familia, a fost refugiat din luna septembrie 1943, până în luna martie 1944, din localitatea Bicaciu, judeţul Bihor, în localitatea Ianosda, judeţul Bihor, unde au rămas pe toată perioada refugiului şi unde s-a născut şi sora reclamantului, S.M. (n. C.), aceasta din urmă fiind înregistrată, ca fiind născută în localitatea Bicaciu, la trei luni după naştere, respectiv după întoarcerea din refugiu.
Probele menţionate confirmă, deci, realitatea refugiului reclamantului şi a familiei sale.
Cât priveşte motivul refugiului, acesta trebuie apreciat în raport cu realităţile istorice ale vremii, ce nu pot fi negate, fiind de notorietate persecuţiile etnice suferite de populaţia română în Ardealul de Nord, în urma Dictatului de la Viena.
În atare situaţie, se reţine că instanţa de fond a apreciat în mod corect că actele de persecuţie pentru motive etnice suferite de reclamantul C.Ş., împreună cu ceilalţi membrii ai familiei sale, sunt dovedite şi i-a admis acţiunea.
În consecinţă, faţă de cele ce preced, se constată că prima instanţă a dat o corectă dezlegare cauzei deduse judecăţii, pronunţând o hotărâre legală şi temeinică, motiv pentru care, în temeiul dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta Casa Judeţeană de Pensii Bihor împotriva sentinţei civile nr. 13/CA/2005 - P.I. din 17 ianuarie 2005 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 31 mai 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3373/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 3391/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
