ICCJ. Decizia nr. 3396/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3396/2005
Dosar nr. 684/2005
Şedinţa publică din 31 mai 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 16 decembrie 2004, reclamanta P.T. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Satu Mare, anularea hotărârii nr. 4 din 1 noiembrie 2004, emisă de pârâtă şi recunoaşterea în favoarea ei, a calităţii de beneficiară a Legii nr. 189/2000.
În motivarea cererii sale, reclamanta a arătat că tatăl ei, fiind angajat la C.F.R., după cedarea Ardealului de Nord, a fost strămutat de autorităţile maghiare, într-o localitate pe vechiul teritoriu al Ungariei, Tiszalok, revenind la domiciliu în anul 1944.
Curtea de Apel Oradea, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 22/CA/2005 - P.I. din 31 ianuarie 2005, a admis acţiunea, a anulat actul administrativ atacat şi a obligat pe pârâtă să-i recunoască reclamantei, calitatea de beneficiară a OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările şi completările ulterioare.
În motivarea soluţiei, instanţa a reţinut că reclamanta a făcut dovada că a fost strămutată cu familia în altă localitate, decât cea de domiciliu, fiind dovedită cu declaraţiile de martori, că tatăl acesteia, care era angajat al căii ferate, la 1 iulie 1941 a fost strămutat pe motive etnice, la staţia M.A.V. Debreţin, până în 24 octombrie 1944.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs în termen, pârâta Casa Judeţeană de Pensii Satu Mare, susţinând în motivele de casare, în esenţă, că instanţa a făcut o eronată apreciere a situaţiei de fapt şi a aplicat greşit legea.
Astfel, a susţinut că nu se poate considera că familia reclamantei a suferit persecuţii şi că motivul părăsirii domiciliului a fost de natură etnică, întrucât schimbarea domiciliului a fost determinată de schimbarea locului de muncă al tatălui reclamantei, cu beneficierea de anumite privilegii: loc de muncă asigurat, salarizarea etc.
În sprijinul susţinerilor sale, recurenta-pârâtă a invocat şi precizările C.N.P.A.S.A.S. nr. 2375/2002.
Examinând sentinţa atacată, în raport cu criticile formulate, actele dosarului şi normele legale incidente cauzei, se constată că recursul este nefondat.
Potrivit art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile OG nr. 105/1999, persoana, cetăţean român, care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuţii din motive etnice, fiind strămutată în altă localitate, decât cea de domiciliu.
Prin persoană care a fost strămutată în altă localitate, în sensul art. 2 din Normele aprobate prin HG nr. 127/2002, pentru aplicarea OG nr. 105/1999, se înţelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să îşi schimbe domiciliul în altă localitate, din motive etnice. În această categorie se includ şi persoanele care au fost expulzate, s-au refugiat, precum şi cele care au făcut obiectul unui schimb de populaţie, ca urmare a unui tratat bilateral.
Dovada încadrării în situaţiile prevăzute în OG nr. 105/1999, aprobată şi modificată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, se poate face, potrivit art. 4 din HG nr. 127/2002, cu acte oficiale, eliberate de organele competente sau, în lipsa actelor oficiale, prin declaraţie cu martori.
În cauză, din copia carnetului de muncă al tatălui reclamantei, (T.G.), rezultă că acesta a fost mutat de la C.F.R. - Secţia 3 L.3 Oradea, la M.A.V. - Secţia Debreţin, lucrând la căile ferate maghiare în intervalul 5 septembrie 1940 - 24 octombrie 1944, când a revenit la C.F.R. L.6 - Secţia Satu Mare.
Declaraţia autentificată a martorului T.I. atestă că reclamanta P.T. „a fost dusă forţat", împreună cu familia sa, în Ungaria, în perioada 1941 şi până în 1945, în localitatea Tiszalok.
Astfel, aşa după cum în mod corect a reţinut instanţa de fond, reclamanta a dovedit, prin probele administrate, persecuţiile etnice suferite, întrucât după ocuparea Ardealului de Nord, tatăl său, care a fost ceferist român, a fost strămutat împreună cu familia, în Ungaria. Această măsură a fost un abuz, nu o schimbare obişnuită a locului de muncă al tatălui său, care a fost nevoit să plece, pentru că, altfel, nu ar fi putut asigura întreţinerea familiei, în lipsa unei alte surse de venit.
Este evident că măsura schimbării locului de muncă al acestuia a fost un act impus, o măsură de persecuţie din motive etnice, care trebuie interpretată în raport cu conjunctura istorică a momentului, fiind cunoscute tendinţele de naţionalizare forţată a populaţiei române din teritoriile ocupate.
Nu poate fi reţinută nici susţinerea recurentei-pârâte privind precizările C.N.P.A.D.A.S., întrucât acestea nu sunt în concordanţă cu spiritul legii, forţa lor juridică fiind discutabilă.
În consecinţă, faţă de cele ce preced, se constată că hotărârea pronunţată de prima instanţă este legală şi temeinică, motiv pentru care, în considerarea prevederilor art. 312 C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta Casa Judeţeană de Pensii Satu Mare împotriva sentinţei civile nr. 22/CA/2005 - PI din 31 ianuarie 2005 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 31 mai 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3394/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 3397/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
