ICCJ. Decizia nr. 3670/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3670/2005
Dosar nr. 1075/2005
Şedinţa publică din 10 iunie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea introdusă la Curtea de Apel Constanţa, la data de 27 septembrie 2004, reclamantul D.C. a formulat contestaţie împotriva hotărârii nr. 21.137 din 30 iunie 2004 a Casei Judeţene de Pensii Constanţa - Comisia pentru aplicarea Legii nr. 189/2000, prin care i-a fost respinsă cererea de recunoaştere a calităţii de beneficiar al Legii nr. 189/2000.
Prin sentinţa civilă nr. 120/CA din 14 martie 2004, Curtea de Apel Constanţa a admis acţiunea formulată de reclamantul D.C., în contradictoriu cu Casa Judeţeană de Pensii Constanţa şi a dispus anularea hotărârii nr. 21.137 din 30 iunie 2004, emisă de pârâtă.
În motivarea sentinţei civile pronunţate, Curtea de Apel Constanţa a reţinut următoarele:
Reclamantul D.C. a depus la Casa Judeţeană de Pensii Constanţa, două cereri pentru recunoaşterea calităţii de beneficiar al Legii nr. 189/2002, cererile fiind înregistrate cu nr. 66.055 din 30 iulie 2003 şi nr. 664.422 din 13 august 2003. În soluţionarea cererilor respective, Casa Judeţeană de Pensii Constanţa - Comisia pentru aplicarea Legii nr. 189/2000 a emis hotărârea nr. 20.230 din 25 mai 2004 şi, respectiv, hotărârea nr. 21.137 din 30 iunie 2004, prin care au fost respinse ambele cereri ale reclamantului.
La data de 23 iunie 2004, reclamantul a introdus, la Curtea de Apel Constanţa, contestaţie împotriva hotărârii nr. 20.230 din 25 mai 2004, iar la data de 27 septembrie 2004, împotriva hotărârii nr. 21.137 din 30 iunie 2004. Prima contestaţie a format obiectul dosarului nr. 281/CA/2004, iar a doua contestaţie a format obiectul dosarului nr. 663/CA/2004.
Prin sentinţa civilă nr. 263/CA din 14 octombrie 2004, pronunţată în dosarul nr. 281/CA/2004, Curtea de Apel Constanţa a admis prima contestaţie formulată de reclamantul D.C., a anulat hotărârea nr. 20.230 din 25 mai 2004, emisă de Casa Judeţeană de Pensii Constanţa - Comisia pentru aplicarea Legii nr. 189/2000 şi a recunoscut reclamantului, calitatea de beneficiar al acestei legi. În motivarea sentinţei pronunţate, Curtea de Apel Constanţa a reţinut că potrivit dispoziţiilor art. 1 lit. c) din OG nr. 105/1999, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 189/2000, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 2 şi art. 4 alin. (2) din Normele de aplicare a OG nr. 105/1999, aprobate prin HG nr. 127/2002, reclamantul îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege, pentru recunoaşterea calităţii de beneficiar al acestor reglementări. În acest sens, instanţa de fond a motivat că din actul de naştere al reclamantului rezultă că acesta s-a născut la data de 16 mai 1929, în localitatea Valea Rea, Adamclisi, fiind fiul lui D.Ş., cunoscut şi uneori înregistrat în actele de stare civilă cu numele de M.D.Ş. şi al lui D.O., precum şi că reclamantul, împreună cu familia sa, a făcut obiectul schimbului de populaţie din Şerpeni, Caliacra, Cadrilater, Bulgaria, fiind definitivaţi în centrul Albeşti, România, astfel cum rezultă din Tabloul de evacuaţi din Cadrilater.
Prin sentinţa civilă nr. 120/CA din 14 martie 2005, pronunţată în dosarul nr. 663/CA/2004, Curtea de Apel Constanţa a soluţionat şi cea de-a doua contestaţie formulată de reclamantul D.C., anulând şi hotărârea nr. 21.137 din 30 iunie 2004 a Casei Judeţene de Pensii Constanţa, reţinând că prin sentinţa civilă nr. 263/CA din 14 octombrie 2004, pronunţată în dosarul nr. 281/CA/2004, reclamantului D.C. i-a fost deja recunoscută calitatea de beneficiar al OG nr. 105/1999, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 189/2000, cu modificările şi completările ulterioare.
Împotriva ultimei sentinţe civile nr. 120/CA din 14 martie 2005 a Curţii de Apel Constanţa, a declarat recurs, Casa Judeţeană de Pensii Constanţa, arătând că instanţa a acordat intimatului-reclamant, drepturile prevăzute de OG nr. 105/1999, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 189/2000, încălcând prevederile art. 57 din Legea nr. 119/1996, prin ignorarea faptului că intimatul-reclamant D.C. a făcut dovada strămutării, prin acte emise pe numele de Ş.M., în condiţiile în care, potrivit certificatului de naştere, tatăl său se numea D.Ş. În continuare, recurenta-pârâtă a susţinut, prin motivele de recurs, că instanţa de fond i-a recunoscut intimatului-reclamant, calitatea de beneficiar al reglementării în cauză, pe baza declaraţiei testimoniale, ca unic mijloc de probă, eludând, astfel, dispoziţiile menţionate din Legea nr. 119/1996.
Recursul este nefondat.
În mod corect, instanţa de fond, prin sentinţa civilă nr. 120/CA din 14 martie 2005, pronunţată în dosarul nr. 663/CA/2004, a admis cererea formulată de intimatul-reclamant D.C., în considerarea faptului că acestuia i-a fost recunoscută calitatea de beneficiar al OG nr. 105/1999, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 189/2000, prin sentinţa civilă nr. 263/CA din 14 octombrie 2004, pronunţată de aceeaşi instanţă, în dosarul nr. 281/CA/2004.
Prin motivele de recurs, deşi susţine că declară recurs împotriva sentinţei civile nr. 120/CA din 14 martie 2004, pronunţată în dosarul nr. 663/CA/2004, recurenta-pârâtă invocă aspecte pe baza cărora Curtea de Apel Constanţa a soluţionat cererea formulată în dosarul nr. 281/CA/2004.
În ceea ce priveşte criticile formulate de recurenta-pârâtă, referitoare la încălcarea dispoziţiilor art. 57 din Legea nr. 119/1996, acestea sunt neîntemeiate, întrucât prevederile respective reglementează anularea, modificarea, rectificarea sau completarea actelor de stare civilă şi a menţiunilor, ori este de necontestat faptul că obiectul litigiului nu constă în nici una dintre aceste operaţiuni privitoare la actele de stare civilă ale intimatului-reclamant D.C.
În speţă, cadrul procesual este stabilit de dispoziţiile reglementării speciale, reprezentată de OG nr. 105/1999, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 189/2000, cu modificările şi completările ulterioare şi Normele pentru aplicarea prevederilor acesteia, aprobate prin HG nr. 127/2002. În mod corect, instanţa de fond a avut în vedere dispoziţiile art. 4 alin. (2) din Normele aprobate prin HG nr. 127/2002, referitoare la posibilitatea probei cu martori. Astfel, Curtea de Apel Constanţa a făcut aplicarea dispoziţiilor respective, astfel încât legea să producă efecte, iar nu într-o manieră rigidă, care ar putea conduce la lipsirea reglementării de finalitatea specifică, în speţă, acordarea calităţii de beneficiar al OG nr. 105/1999, în considerarea consecinţelor actului de strămutare suferite de intimatul-reclamant D.C.
Raţiunea introducerii, prin art. 4 alin. (2) din Normele de aplicare a prevederilor OG nr. 105/1999, a posibilităţii de a face dovada persecuţiei etnice, prin declaraţie de martori, trebuie să fie înţeleasă tocmai prin imposibilitatea de a produce, în anumite situaţii, probele scrise prevăzute la alin. (1) al aceluiaşi articol, situaţii circumstanţiate chiar de condiţiile specifice perioadelor respective, caracterizate de relativitatea surselor de informare pe baza cărora se făceau menţiunile în actele de stare civilă, precum şi de intervalul de timp mare care desparte acea perioadă, de data la care se solicită proba cu înscrisuri. A admite teza contrară, adică aceea a probei exclusive pe bază de înscrisuri, ar însemna să fie lipsite de eficienţă juridică, dispoziţiile art. 4 alin. (2) din HG nr. 127/2002, ceea ce ar aduce atingere drepturilor potenţialilor beneficiari ai OG nr. 105/1999, care s-ar afla în imposibilitate obiectivă de a produce în instanţă înscrisuri oficiale.
Faţă de considerentele arătate, Curtea va respinge, ca nefondat, recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Constanţa împotriva sentinţei civile nr. 120/CA din 14 martie 2005 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, de contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Constanţa împotriva sentinţei civile nr. 120/CA din 14 martie 2005 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 iunie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3669/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 3681/2005. Contencios. Anulare act... → |
|---|
