ICCJ. Decizia nr. 384/2005. Contencios. Nelegalitate Ordin Ministerul Turismului. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 384/2005
Dosar nr. 2968/2003
Şedinţa publică din 25 ianuarie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la 28 iunie 2001 şi precizată ulterior, reclamanta SC N.Y. SRL a chemat în judecată Primăria Mangalia, municipiul Mangalia prin Primar, Primarul municipiului Mangalia - Z.I., Ministerul Turismului şi pe ministrul turismului - D.A., solicitând să se constate nelegalitatea Ordinului Ministerului Turismului nr. 1193 din 15 martie 2001, în ceea ce priveşte construcţia „spaţii comerciale sezoniere în zona S." Neptun, nelegalitatea dispoziţiei de demolare nr. 58 din 2 aprilie 2001, emisă de Primarul municipiului Mangalia, în ceea ce priveşte aceeaşi construcţie şi să se dispună obligarea în solidar a pârâţilor, la plata sumelor de 75.000 dolari SUA, în echivalent lei, cu titlu de daune materiale directe, reprezentând contravaloarea construcţiilor demolate; 570.000 lei dolari SUA, în echivalent lei, reprezentând pierderea comercială estimată calculată pentru 30.000 dolari SUA, anual, timp de 19 ani, până la expirarea concesiunii şi la plata sumei de 75.000 dolari SUA, echivalent lei, daune morale.
Totodată, reclamanta a solicitat obligarea pârâţilor, în solidar, la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii sale, reclamanta a susţinut că pe terenul obţinut prin concesiune de la SC N.O. SA, s-a angajat să edifice o serie de construcţii în zona „S.", pentru care a obţinut de la autorităţile în drept, avizele şi autorizaţiile necesare.
După demararea acestui proiect, în mod nejustificat Ministerul Turismului şi-a retras avizele, iar Primarul municipiului Mangalia a emis dispoziţia de demolare, pusă în executare fără nici o încunoştiinţare prealabilă.
Prin sentinţa civilă nr. 41 din 10 aprilie 2003, Curtea de Apel Constanţa a respins ca nefondate, excepţiile privind necompetenţa materială de a soluţiona pricina; prematuritatea şi tardivitatea acţiunii, lipsa calităţii procesuale pasive a municipiului Mangalia şi lipsa capacităţii procesuale de folosinţă a Primăriei municipiului Mangalia.
Prin aceeaşi sentinţă a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a lui Z.I.
Pe fondul pricinii, Curtea de Apel Constanţa a respins acţiunea reclamantei SC N.Y. SRL, ca nefondată.
S-a reţinut de către instanţă, că faţă de obiectul pricinii care viza printre altele anularea Ordinului nr. 1193/2001 emis de Ministerul Turismului, în conformitate cu dispoziţiile art. 3 pct. 1 C. proc. civ., îi revine competenţa materială de soluţionare.
În raport cu actele depuse, s-a apreciat că reclamanta a parcurs procedura prealabilă administrativă şi a sesizat în termen, instanţa de contencios administrativ. Totodată, a reţinut că în raport cu dispoziţiile Legii nr. 215/2001, se justifică calitatea procesuală a autorităţii administrative locale chemate în judecată.
În final, în ce-l priveşte pe Z.I., Primar al municipiului Mangalia, s-a reţinut că acesta nu poate avea calitate procesuală pasivă, atâta vreme, cât a fost chemat ca persoană fizică, şi nu ca reprezentant al autorităţii administrative.
Pe fondul pricinii, Curtea de Apel Constanţa a constatat că prin probele administrate s-a dovedit că reclamanta nu a respectat avizele şi autorizaţia de construire, în sensul că a edificat construcţii cu caracter permanent, şi nu numai în zona limitrofă plajei, ci şi în afara acesteia, împrejurare în care, atât retragerea avizelor de către Ministerul Turismului, cât şi demolarea construcţiilor, dispusă de Primarul municipiului Mangalia, s-a făcut în condiţii de legalitate.
Apreciind această hotărâre, drept nelegală şi netemeinică, reclamanta SC N.Y. SRL a declarat recurs, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 7, 9 şi 10 C. proc. civ.
S-a susţinut de către recurentă că:
- în mod greşit a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a lui Z.I., atâta vreme, cât acesta a fost chemat în judecată în calitate de Primar;
- greşit s-a reţinut că s-ar fi construit cu depăşirea zonei limitrofe plajei şi că toate construcţiile ar fi avut caracter permanent, în condiţiile în care expertiza tehnică a dovedit contrariul, confirmând în plus că reclamanta a respectat întocmai avizele şi autorizaţiile obţinute. Mai mult, instanţa fondului nu a avut în vedere că investiţia a fost aprobată, ca fiind cu activitate sezonieră, construcţiile existând numai pe durata contractului de cesiune. Nici referirea la încălcarea prevederilor HG nr. 31/1996 şi HG nr. 107/1996, nu se justifică, întrucât acestea nu cuprind nici o dispoziţie obligatorie în legătură cu natura construcţiilor în zona limitrofă a plajelor;
- greşit nu s-a reţinut caracterul nelegal şi abuziv al dispoziţiei de demolare, emisă fără revocarea prealabilă a autorizaţiei de construcţie şi pusă în executare fără încunoştiinţarea părţii.
Analizând legalitatea şi temeinicia sentinţei pronunţate, în raport cu criticile formulate, urmează a se reţine că acestea nu se justifică.
Contractul de concesiune obţinut de SC N.O. SA în 1996, de la Consiliul Local Mangalia, a avut ca obiect o suprafaţă de teren de 42.955 mp, situată în zona limitrofă plajei din staţiunea Neptun, pe care se puteau edifica, conform H.C.L. nr. 42/1996, construcţii provizorii din materiale uşoare şi amenajări demontabile.
Prin contractul de concesiune autentificat sub nr. 1238 din 2 martie 2000, SC N.O. SA a concesionat SC N.Y. SRL, o suprafaţă de 1145 mp în zona limitrofă plajei Neptun.
Conform contractului, concesionarul avea obligaţia folosirii terenului conform destinaţiei sale şi în aceleaşi condiţii impuse la prima concesiune.
Pe acest teren, reclamanta a iniţiat un proiect de edificare a unor spaţii comerciale sezoniere pentru care a obţinut avizele de specialitate şi autorizaţia de construire, respectiv de la Autoritatea Naţională pentru Turism (aviz nr. 87 din 14 iunie 2000), de la Agenţia de Protecţia Mediului Constanţa (acordul de mediu nr. 1422 din 26 mai 2000) şi de la Primăria municipiului Mangalia (certificatul de urbanism nr. 165 din 23 mai 2000), precum şi autorizaţia de construire nr. 153 din 30 iunie 2000.
De reţinut că, toate aceste aprobări au fost date în vederea edificării unor „spaţii comerciale cu caracter sezonier", în zona limitrofă plajei Neptun - zona S.
În virtutea atribuţiilor conferite prin dispoziţiile Legii nr. 50/1991, Primarul municipiului Mangalia, verificând în ce măsură titularii proiectelor încuviinţate în această zonă, au respectat disciplina în construcţie, a emis dispoziţia nr. 32 din 20 februarie 2001, prin care a dispus demolarea construcţiilor pentru care nu s-au eliberat autorizaţii de construire; sistarea lucrărilor pentru construcţiile care nu au respectat proiectul şi în acelaşi timp a sesizat Ministerul Turismului, în legătură cu legalitatea avizelor emise de Autoritatea Naţională pentru Turism, pentru proiectele din zonă.
Prin procesul-verbal nr. 5864 din 7 martie 2001 s-au identificat construcţii pentru care s-a dispus sistarea lucrărilor, printre acestea figurând şi cele aparţinând SC N.Y. SRL.
În acelaşi timp, Comisia de Control pentru stabilirea legalităţii autorizării şi executării lucrărilor de construcţii de pe plajele din zona staţiunii Neptun-Olimp, constituită la nivelul Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţelor, prin procesul-verbal nr. 1657 din 8 martie 2001 a reţinut că o parte din construcţii, printre acestea regăsindu-se şi cele edificate pe terenul concesionat de SC N.O. SA, către SC N.Y. SRL, nu s-au conformat avizelor de specialitate şi autorizaţiilor obţinute, atât sub aspectul zonei de amplasare, în sensul că s-au ridicat în afara zonei limitrofe, chiar pe plajă, cât şi al naturii construcţiei, acestea nefiind provizorii, ci permanente.
Drept urmare, prin Ordinul nr. 1193 din 15 martie 2001, Ministerul Turismului a retras avizele favorabile acordate acestor proiecte, iar în aplicarea acestui ordin, Primarul municipiului Mangalia a emis dispoziţia de demolare nr. 58 din 2 aprilie 2001.
Contestând aceste măsuri, reclamanta a susţinut că a respectat întocmai avizele şi autorizaţia de construire, susţinere contrazisă, însă, de probele administrate.
Astfel, este evident că reclamanta a obţinut prin concesiune, un spaţiu bine delimitat şi definit în cadrul căruia era obligată să edifice construcţii uşoare, provizorii, demontabile, aşa cum au fost enunţate în contractul de concesiune.
Toate avizele de specialitate şi autorizaţia deţinută în acest sens, au avut în vedere construirea de „spaţii comerciale sezoniere", noţiune care în raport cu condiţiile particulare de amplasament a fost atât explicată de Agenţia de Protecţia Mediului, cât şi de Autoritatea Naţională pentru Turism, ca fiind construcţii demontabile, din materiale uşoare, cu funcţionare sezonieră.
Or, reclamanta încălcând aceste avize, a realizat construcţii cu caracter permanent (cu fundaţie din beton şi structură de rezistenţă), aşa cum, de altfel, au şi fost constatate, atât de către organele de control, cât şi de expertiza tehnică efectuată în cauză, situaţie care prin ea însăşi justifică emiterea actelor administrative contestate.
Mai mult, şi în ce priveşte amplasamentul acestor construcţii, s-a dovedit a fi făcut cu încălcarea avizelor menţionate, aceleaşi organe de control sesizând existenţa lor, atât în zona limitrofă, cât şi în afara acesteia, pe plajă, fapt confirmat şi de Autoritatea Naţională pentru Turism, prin emiterea avizelor nefavorabile nr. 88 şi nr. 89 din 5 iunie 2001.
Împrejurarea că expertul tehnic se referă printr-o singură frază la amplasarea construcţiilor în zona limitrofă, fără a mai explica şi defini această zonă, în condiţiile în care în cauză s-au administrat dovezi contrare, nu este de natură să formeze convingerea în acest sens şi să susţină afirmaţiile reclamantei.
Astfel fiind şi ca o consecinţă firească a constatării încălcării de către recurenta-reclamantă, a condiţiilor de construire, legal şi temeinic, Ministerul Turismului a procedat la elaborarea Ordinului nr. 1193/2001, de retragerea avizelor favorabile.
Consecinţă a acestui fapt şi potrivit atribuţiilor conferite de Legea nr. 215/1991, Primarul municipiului Mangalia a emis dispoziţia de demolare.
De reţinut că, la acel moment, reclamanta-recurentă pierduse concesiunea terenului în discuţie, prin anularea contractului de concesiune încheiat cu SC N.O. SA, soluţie pronunţată de Tribunalul Constanţa (sentinţa civilă nr. 350 din 24 ianuarie 2002) şi rămasă irevocabilă prin Decizia Curţii de Apel Constanţa, nr. 358 din 11 aprilie 2002.
În atare situaţie, invocarea de către recurentă, a prejudiciului determinat de necomunicarea deciziei şi imposibilitatea contestării acesteia, este nerelevantă, construcţiile fiind aprobate, ca permanente, numai pe durata contractului de concesiune.
Nici invocarea prejudiciului cauzat de imposibilitatea recuperării materialelor rezultate din demolare, nu poate fi primită, reclamanta însăşi confirmând existenţa acestora în custodia Primăriei şi implicit posibilitatea de recuperare.
În fine, în ce priveşte admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a lui Z.I., soluţia criticată prin recursul declarat de SC N.Y. SRL, urmează a se reţine că prin acţiunea introductivă, astfel cum a fost precizată, reclamanta a chemat în judecată Primăria municipiului Mangalia, municipiul Mangalia, reprezentat prin Primar şi pe Primarul Z.I., în condiţiile art. 13 din Legea nr. 29/1990, cu scopul definit de a i se stabili vinovăţia şi răspunderea pentru prejudiciul cauzat de emiterea actului administrativ nelegal.
În atare situaţie, în mod corect instanţa a apreciat că reclamanta l-a avut în vedere pe I.Z., ca persoană fizică, şi nu ca şef al administraţiei publice locale - autoritate executivă.
În raport cu toate aceste considerente, urmează a se reţine că soluţia Curţii de Apel Constanţa este temeinică şi legală, motiv pentru care în temeiul dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ.:
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat, recursul declarat de SC N.Y. SRL Constanţa împotriva sentinţei civile nr. 41 din 10 aprilie 2003, a Curţii de Apel Constanţa, secţia de contencios administrativ.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 ianuarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 383/2005. Contencios. Anulare act control... | ICCJ. Decizia nr. 385/2005. Contencios. Modificare Hotarâre... → |
|---|
