ICCJ. Decizia nr. 39/2005. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 39/2005
Dosar nr. 1395/2004
Şedinţa publică din 11 ianuarie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la 20 martie 2003, reclamanţii G.X. şi G.I. au chemat în judecată Guvernul României şi Consiliul Judeţean Constanţa, solicitând anularea poziţiei nr. 314 din Anexa nr. 1 la HG nr. 904/2002, referitoare la imobilul teren şi construcţie, situat în municipiul Mangalia, judeţul Constanţa.
În motivarea cererii lor, reclamanţii au arătat că prin hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă, s-a constatat dreptul lor de proprietate asupra imobilului în discuţie, că şi-au transcris acest drept şi că au fost puşi în posesie, prin dispoziţia Primarului municipiului Mangalia, nr. 105 din 22 iulie 1998.
Cu toate acestea, au fost împiedicaţi să-şi exercite acest drept, întrucât, în mod abuziv, prin HG nr. 904/2004, Guvernul României a atestat apartenenţa imobilului, la domeniul public al judeţului Constanţa.
În cauză, au formulat cerere de intervenţie în interesul Guvernului României, Ministerul Administraţiei şi Internelor, precum şi Muzeul de Arheologie C., Mangalia.
Prin sentinţa civilă nr. 1849 din 5 noiembrie 2003, Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, a respins acţiunea, reţinând pentru aceasta, că reclamanţii nu au făcut dovada pozitivă a unui titlu de proprietate, hotărârea judecătorească invocată, respectiv sentinţa civilă nr. 668/1997, fiind pronunţată într-o acţiune în constatare şi nicidecum de realizare a dreptului.
Considerând această hotărâre, ca fiind nelegală şi netemeinică, reclamanţii G.X. şi G.I. au declarat recurs, motivat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7, 9 şi 10 C. proc. civ.
Recurenţii au susţinut că hotărârea Curţii de Apel Bucureşti este contradictorie şi se întemeiază pe motive străine de natura pricinii, fiind evidentă preluarea concluziilor deciziei Curţii Supreme de Justiţie nr. 2597/2003, pronunţată într-o altă cauză, având ca obiect revendicarea imobilului în discuţie şi prin care s-a reţinut că reclamanţii nu au făcut dovada pozitivă a unui titlu de proprietate.
Nu numai că o asemenea concluzie este străină pricinii ce face obiectul cauzei de faţă, dar ea este în opinia recurenţilor, contrazisă de dovezile administrate, respectiv hotărârea definitivă şi irevocabilă a Judecătoriei Mangalia, prin care s-a constatat că sunt proprietarii imobilului; Decizia Primarului municipiului Mangalia, de punere în posesie, precum şi dovada plăţii neîntrerupte a impozitelor pe perioada 1997 - 2003 şi care au fost înlăturate nejustificat de instanţa fondului.
În fine, recurenţii au criticat soluţia Curţii de Apel Bucureşti, şi pentru faptul că în lipsa dovezilor care să ateste că statul ar fi deţinut cu titlu valabil, bunul respectiv, a confirmat atestarea acestuia la domeniul public, încălcând, astfel, dispoziţiile art. 6 din Legea nr. 213/1998.
Analizând legalitatea şi temeinicia sentinţei pronunţate, în raport cu criticile formulate, urmează a se reţine că acestea sunt întemeiate.
Prin HG nr. 904/2002, Anexa nr. 1 poziţia 314, imobilul construcţie şi teren, situat în Mangalia, judeţul Constanţa, a fost atestat ca aparţinând domeniului public al judeţului Constanţa.
Contestând această hotărâre, reclamanţii au invocat şi dovedit, atât interesul legitim derivat din faptul că autorul lor a deţinut în proprietate, imobilul în discuţie, cât şi aparenţa de drept confirmată prin sentinţa civilă nr. 668/1997, a Judecătoriei Mangalia, prin care s-a constatat că sunt proprietarii imobilului. Mai mult, această sentinţă a stabilit cu autoritate de lucru judecat, împrejurarea că dreptul de proprietate al autorului reclamanţilor nu a încetat nici un moment, de la data dobândirii lui.
Pe de altă parte, această hotărâre a produs efecte juridice, ea devenind opozabilă ergo omnes din momentul transcrierii în registrul de transcripţiuni şi concretizată prin dispoziţia Primarului municipiului Mangalia nr. 105/1998, de punere în posesie.
Împrejurarea că în cadrul unui proces în revendicare pentru imobilul în discuţie, s-a reţinut că reclamanţii nu au făcut dovada pozitivă a dreptului de proprietate, concluzie însuşită şi folosită drept argument în soluţia de respingere a acţiunii promovate de reclamanţi în contencios administrativ, este nerelevantă.
Aceasta, întrucât ea aparţine unei cauze cu obiect diferit de cel al litigiului de faţă şi în care se analizează legalitate emiterii unei hotărâri de Guvern, în raport cu dispoziţiile Legii nr. 213/2004 care stabilesc imperativ condiţiile în care se poate determina apartenenţa unui bun la domeniul public.
În conformitate cu dispoziţiile art. 6 din actul normativ enunţat: „fac parte din domeniul public şi privat al statului sau unităţilor administrativ-teritoriale, şi bunurile dobândite de stat, în perioada 6 martie 1995 - 22 octombrie 1999, dacă au intrat în proprietatea statului, în temeiul unui titlu valabil".
Or, sub acest aspect, în cauză nu s-a administrat nici o probă care să confirme că imobilul respectiv ar fi fost deţinut de stat, în baza unui titlu valabil.
Astfel fiind, şi cum reclamanţii şi-au dovedit atât interesul, cât şi aparenţa de drept, în promovarea acţiunii, soluţia de menţinere a HG nr. 904/2002 este vădit nelegală şi netemeinică, echivalând prin efectele sale, cu o expropriere abuzivă.
În raport cu aceste considerente şi având în vedere dispoziţiile art. 313 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de G.I. şi de G.X., împotriva sentinţei civile nr. 1849 din 5 noiembrie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ.
Casează sentinţa atacată şi în fond, admite acţiunea.
Anulează parţial HG nr. 904/2002, şi anume, poziţia nr. 314 din Anexa nr. 1.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 ianuarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 389/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 390/2005. Contencios. Anulare proces-verbal de... → |
|---|
