ICCJ. Decizia nr. 381/2005. Contencios.. Recurs în anulare
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 381/2005
Dosar nr. 4013/2003
Şedinţa publică din 25 ianuarie 2005
Asupra recursului în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la data de 13 iunie 2002, reclamanta SC E.O. SRL Sibiu a solicitat anularea deciziei nr. 78/2002, emisă de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Sibiu şi a procesului-verbal nr. 129/2001, încheiat de Garda Financiară Sibiu.
În motivarea acţiunii s-a arătat că prin rezoluţia Procurorului, dată în dosarul de urmărire penală nr. 1345/2001, s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de administratorul coasociat O.C., astfel încât actele atacate sunt nelegale.
S-a susţinut că toate actele solicitate de reclamant, au fost prezentate de SC A.M. SRL Bucureşti, ele fiind eliberate de organele competente, pe formulare tipizate şi purtând ştampilele organelor competente; că aspectele descoperite de organele de control, cu privire la SC A.M. SRL nu au fost cunoscute şi nici nu puteau fi cunoscute de reclamantă, la data derulării contractului, atâta vreme, cât firma respectivă a prezentat toate documentele necesare.
Prin sentinţa civilă nr. 2602/2002, a Tribunalului Sibiu, acţiunea a fost respinsă.
Instanţa de fond a reţinut că, prin procesul-verbal din 19 martie 2001, comisarii Gărzii Financiare au constatat că societatea reclamantă a dobândit votcă de 50 grade şi alcool rafinat de 87 grade, în baza a 4 facturi, în legătură cu care organul de control a reţinut că nu îndeplinesc cerinţele impuse de art. 25 din OUG nr. 17/2000 şi ale HG nr. 831/1997 şi că societatea furnizoare şi emitentă a facturilor nu este înregistrată la organul fiscal, ca plătitor de T.V.A. şi nici la Oficiul Registrului Comerţului Bucureşti.
Totodată, a constatat că cele 4 facturi emise de furnizorul SC A.M. SRL, nu cuprind elementele de siguranţă ale R.A. I.N. şi sunt consecutiv numerotate, deşi este exclus ca furnizorul să fi livrat marfă, exclusiv reclamantei, pe o perioadă de 5 luni (mai - septembrie); că facturile în litigiu conţin facturat şi produsul de alcool, deşi ele trebuiau să poarte inscripţionarea în diagonală, alcool sau băuturi alcoolice.
Pe de altă parte, s-a mai reţinut că avizele de expediere au inscripţia comerciant în sistem en-gros, în timp ce pe facturi apare inscripţia producător.
Pe baza considerentelor arătate, instanţa a concluzionat că potrivit legii, comisarii Gărzii Financiare au calculat şi impus reclamantei, obligaţia de plată a impozitului pe profit suplimentar, T.V.A. suplimentar şi majorări de întârziere.
Împotriva sentinţei menţionate a declarat recurs, SC E.O. SRL Sibiu.
Curtea de Apel Alba Iulia, prin Decizia civilă nr. 29 din 13 ianuarie 2003, a admis recursul şi a modificat sentinţa atacată, în sensul admiterii acţiunii, în contradictoriu cu Direcţia Generală a Finanţelor Publice şi anulării deciziei nr. 78 din 16 mai 2002, emisă de aceasta, exonerând reclamanta, de obligaţia de plată a sumei de 901.461.303 lei, stabilită prin procesul-verbal nr. 129 din 19 martie 2001, al Gărzii Financiare.
Totodată, pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Sibiu a fost obligată la 10.000.000 lei, cheltuieli de judecată în fond şi recurs, către reclamantă.
Împotriva acestei decizii, la data de 21 octombrie 2003 s-a declarat recurs în anulare, în conformitate cu dispoziţiile art. 27 lit. f) din Legea nr. 92/1992, republicată, cu dispoziţiile art. 330 pct. 2 C. proc. civ. şi cu dispoziţiile art. II alin. (3) din OUG nr. 58/2003.
În motivarea recursului în anulare s-a arătat că potrivit art. 6 lit. m) din OG nr. 70/1994, este cheltuială nedeductibilă fiscal, cea înregistrată în contabilitate, în baza unor documente care nu îndeplinesc condiţiile de document justificativ, conform Legii nr. 82/1991. Cum furnizoarea de alcool nu figurează la Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bucureşti şi nici la Oficiul Registrului Comerţului, conform adreselor emise de aceste instituţii, documentele respective de înregistrare a mărfii nu pot determina deductibilitatea cheltuielilor aferente.
Se mai susţine că: facturile de aprovizionare seria BAAAAAA nr. 038702-038705, nu pot fi considerate documente justificative, deoarece sunt consecutive, iar livrările s-au efectuat într-o perioadă de 5 luni; facturile sunt completate cu sigla „Producător", deşi furnizoarea nu era autorizată decât pentru comercializarea de alcool şi băuturi, iar avizele de însoţire a mărfii poartă sigla de „comerciant en-gros".
Verificând cauza, în funcţie de motivarea recursului în anulare, Curtea constată că acesta nu este fondat.
Din actele dosarului rezultă că, în baza contractului de vânzare-cumpărare din 31 mai 2000, reclamanta a achiziţionat de la SC A.M. SRL Bucureşti, marfă constând în alcool de 87 grade şi votcă de 50 grade, livrările fiind efectuate în patru tranşe, în perioada 31 mai 2000 - 1 septembrie 2000 şi facturate cu patru facturi fiscale seria BAAAAAA nr. 038702 - nr. 038705.
Reclamanta, conform art. 2 din Legea nr. 82/1991, a înregistrat facturile, în contabilitate, iar potrivit art. 3 din OG nr. 70/1994, modificată prin OG nr. 217/1999, a declarat, calculat şi înregistrat în contabilitate, toate veniturile obţinute din derularea acestor raporturi contractuale, a efectuat deducerile corespunzătoare şi a plătit obligaţiile fiscale aferente veniturilor obţinute.
După executarea contractului s-a descoperit de către organele Gărzii Financiare, că SC A.M. SRL este o societate de tip „fantomă", neînregistrată nici în registrul comerţului şi nici la organele financiare de la sediul social.
Ca urmare, Garda Financiară Sibiu a recalculat reclamantei, impozitul pe profit aferent veniturilor înregistrate în baza contractului încheiat cu acest furnizor, cât şi T.V.A. datorată, ambele cu majorări de întârziere (sumă totală 901.461.303 lei), motivul fiind acela că facturile emise de SC A.M. SRL nu îndeplinesc condiţiile de legalitate, fiind emise de o firmă care nu există.
Sancţionarea în acest fel, a reclamantei, nu este justificată.
Se constată că aceasta a respectat dispoziţiile art. 7 şi 8 din OUG nr. 27/2000, în sensul că a solicitat furnizorului şi acesta i-a prezentat: copia autorizaţiei de comercializare, în calitate de producător sau comerciant de alcool sau băuturi alcoolice, dovada calităţii de plătitor de T.V.A., factură fiscală. De asemenea, reclamanta a mai solicitat furnizorului, certificatul de înmatriculare la Oficiul Registrului Comerţului Bucureşti, certificat de înregistrare fiscală la Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bucureşti, licenţa de fabricaţie emisă de Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei.
Documentele prezentate de SC A.M. SRL au format convingerea reclamantei că sunt reale.
Nelegalitatea actelor prezentate de SC A.M. SRL a fost constatată ulterior de organele de urmărire penală, reclamanta neavând nici o culpă, deoarece nu putea efectua investigaţii în acest sens.
De altfel, prin rezoluţia procurorului, dată în dosarul de urmărire penală nr. 1345/2001, s-a dispus neînceperea urmăririi penale împotriva administratorului societăţii reclamante, O.C., neevidenţiindu-se nici un fel de neregularităţi ale activităţii.
Vinovăţia aparţine exclusiv societăţii furnizoare, care a prezentat reclamantei, acte nereale. Această situaţie rezultă din cuprinsul adreselor emise de Camera de Comerţ şi Industrie Bucureşti (2 adrese), şi de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bucureşti (2 adrese), aflate în dosarul de fond. În primele adrese, cele două autorităţi confirmă existenţa SC M.I. SRL Bucureşti, societate înregistrată în Registrul Comerţului, sub numărul de înregistrare care figura şi în certificatul de înmatriculare prezentat reclamantei, de către furnizor, cât şi la organul fiscal, sub numărul ce figura în certificatul fiscal, de asemenea, prezentat reclamantei.
La solicitarea Parchetului, cele două autorităţi au emis alte două adrese prin care arată că societatea nu figurează în evidenţele lor, dar că la numărul de înmatriculare trecut pe certificatul lui SC A.M. SRL, figurează o altă societate (SC V.S. SRL Bucureşti). S-a mai descoperit că facturile emise de SC A.M. SRL, au fost eliberate de R.A. I.N., sub supravegherea Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Bucureşti, către o altă societate (SC J.A.G. SRL).
Motivele invocate în recursul în anulare nu pot fi primite.
Referitor la facturile de aprovizionare, se constată că acestea aveau toate elementele de siguranţă, însă au fost completate în fals, de către furnizor, întrucât ulterior, organele de urmărire penală au descoperit că au fost eliberate unei alte societăţi - SC J.A.G. SRL
Faptul că facturile au numere consecutive, nu este de natură să fi născut suspiciuni reclamantei, întrucât o societate comercială (furnizor) poate folosi într-o relaţie comercială cu acelaşi contractant, un singur bloc de facturi.
În ce priveşte susţinerea referitoare la lipsa inscripţiei „Alcool", în diagonala celor patru facturi, se constată că aceasta nu era necesară. Potrivit OUG nr. 27/2000, în vigoare la data încheierii contractului comercial, 31 mai 2000, produsul facturat sub denumirea de „alcool de 87o ", face parte din categoria băuturilor alcoolice, astfel încât nu se puteau folosi decât facturi, ca cele emise de furnizor, având inscripţionat în diagonală cuvântul „băuturi alcoolice".
Cu privire la inscripţia de pe avizele de expediţie „comerciant en-gros", spre deosebire de inscripţia „producător" de pe facturi, se constată că nici această critică nu este întemeiată, deoarece furnizorul a prezentat reclamantei, acte din care rezultă că este autorizat, atât pentru producţia, cât şi pentru comercializarea băuturilor alcoolice.
În concluzie, se constată că reclamanta nu are culpă în ce priveşte documentele prezentate de furnizor şi înregistrate în contabilitate, acte care aveau aparenţa de legalitate şi realitate, SC E.O. SRL Sibiu neputând să aibă cunoştinţă de faptul că acele documente au fost completate în mod nereal de SC A.M. SRL Bucureşti.
Cum vinovăţia aparţine altei persoane, şi nu reclamantei, aceasta nu poate suporta sancţiunea obligării la plată, a unor sume către bugetul de stat. Ar fi o situaţie nedreaptă şi absurdă, întrucât singura răspundere trebuie să aparţină persoanei vinovate de întocmirea în fals a actelor.
Pentru aceste considerente expuse, recursul în anulare va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul în anulare declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, împotriva deciziei civile nr. 29 din 13 ianuarie 2003, a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 ianuarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 377/2005. Contencios. Refuz autorizare ca... | ICCJ. Decizia nr. 382/2005. Contencios. Anulare certificat de... → |
|---|
