ICCJ. Decizia nr. 40/2005. Contencios
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Oradea, reclamantul M.V. a chemat în judecată C.N.A.S. București și C.A.S. Bihor, solicitând obligarea pârâtelor să creeze și să bugeteze un post de funcționar public al C.A.S. Bihor, de consilier categoria A clasa I grupa I, specialitate medicală, prin care să fie încadrat, începând cu 7 decembrie 2002, de preferat la Serviciul audit Intern.
Totodată a solicitat:
- obligarea pârâtelor să-i plătească drepturile salariale, sporurile și majorările de întârziere, începând cu 24 decembrie 2002, precum și daune morale în sumă de 2 miliarde lei.
- obligarea președintelui C.A.S. Bihor să răspundă la cererile prealabile înregistrate sub nr. D.G. 104, nr. 177, nr. 249, nr. 312, să anuleze hotărârea nr. 1 a Consiliului de Administrație, ca fiind nelegală și netemeinică.
în motivarea cererii, reclamantul a arătat că cele două pârâte, în colaborare și în mod intenționat l-au exclus din rândul funcționarilor publici, angajați ai C.A.S. Bihor, încălcând atât legislația muncii, cât și legea funcționarilor publici, iar începând cu 24 decembrie 2002, nu mai primește salariu, fără să i se comunice încetarea relațiilor de muncă.
A mai arătat că s-a tergiversat soluționarea pe cale amiabilă a opt cereri prin care a solicitat încadrarea pe un post de consilier categoria A clasa I grupa I, la C.A.S. Bihor, că a purtat o serie de corespondențe cu pârâții care au tergiversat soluționarea situației lui, iar la data de 16 februarie 2003 s-a emis hotărârea Consiliului de administrație, prin care i s-a oferit un post într-un serviciu specific strict economic, unde nu sunt prevăzuți a fi încadrați medici.
Prin întâmpinare, C.A.S. Bihor a invocat lipsa calității procesuale pasive, arătând că prin sentința nr. 79/CA/2003, a Curții de Apel Oradea, s-a dispus anularea în întregime a deciziilor nr. 8 și nr. 50 din 7 decembrie 2002, emise C.N.A.S. București, reclamantul fiind repus în situația anterioară, până la 24 decembrie 2002, iar cum prin decizia nr. 8 din 7 decembrie 2002, reclamantul a fost eliberat din funcția de conducere, el având obligația să facă toate demersurile necesare punerii în aplicare a deciziei, inclusiv să solicite C.N.A.S., suplimentarea posturilor.
Curtea de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 213/CA/2003 - P din 19 mai 2003, a admis în parte, acțiunea reclamantului.
A obligat pârâta C.A.S. Bihor să-i plătească reclamantului, despăgubirile materiale echivalente cu salariul și toate drepturile bănești cuvenite funcției de consilier categoria A clasa I grupa I, de care ar fi beneficiat reclamantul, pe perioada 1 ianuarie 2003 - 10 aprilie 2003, cu dobândă civilă de 16,4%, începând cu 11 martie 2003 până la plată.
A obligat pârâta să plătească reclamantului, 300 milioane lei daune morale.
A dispus anularea hotărârii nr. 1 a Consiliului de Administrație al C.A.S. Bihor.
A respins capătul de cerere privind emiterea răspunsurilor la cererile prealabile.
A luat act de declarația reclamantului, că renunță la capătul de cerere privind obligarea C.N.A.S. București și C.A.S. Bihor, la crearea și bugetarea unui post și răspuns la cererile prealabile.
A respins capătul de cerere pentru despăgubiri și daune morale, față de C.N.A.S. București.
A respins cheltuielile de judecată solicitate de C.N.A.S. București.
A obligat pârâta C.A.S. Bihor să plătească reclamantului, 1.000.000 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că decizia nr. 8 din 7 decembrie 2002, emisă de C.N.A.S. București, prin care reclamantul a fost eliberat din funcția de director general și trecut în funcția de execuție corespunzătoare, de consilier categoria A clasa I grupa I, a fost anulată integral prin sentința civilă nr. 79 din 10 februarie 2003, a Curții de Apel Oradea, iar reclamantului trebuia să i se emită ordin de numire în funcție de execuție categoria A clasa I grupa I, corespunzător pregătirii sale, studii medicale superioare, cu indicarea corectă a locului de muncă.
Or acest act s-a emis numai la 10 aprilie 2003, până la această dată unitatea pârâtă fiind în culpă, întrucât dispozițiile art. 941din Legea nr. 188/1999, sunt imperative și instituie un drept în favoarea reclamantului, de a fi trecut în funcția publică de execuție corespunzătoare.
în ceea ce privește drepturile salariale, s-a constatat că au fost achitate integral până la 31 decembrie 2002, iar de la data de 10 aprilie 2003, când a fost încadrat în funcția de execuție, primește drepturi salariale în baza acestui act administrativ.
S-au acordat dobânzi civile, așa cum sunt reglementate de O.G. nr. 9/2000, și anume, dobânda de referință a Băncii Naționale a României, redusă cu 20%, data efectuării plângerii prealabile fiind considerată punere în întârziere.
în ceea ce privește daunele morale, s-a constatat că reclamantul în mod real a suferit un prejudiciu moral, având în vedere conduita C.A.S. Bihor și vătămarea acestuia în demnitatea umană.
La stabilirea cuantumului acestei sume s-a avut în vedere practica C.E.D.O., privind despăgubirile morale acordate.
Cu privire la capătul de cerere privind anularea Hotărârii nr. 1 a Consiliului de Administrație al C.A.S. Bihor, prin care i s-a oferit reclamantului, un post de execuție, fără nominalizarea categoriei, clasei și gradului, instanța a reținut că acest act este nul de drept, consiliul de administrație neavând competență în sensul solicitat.
A respins cererea reclamantului, de a fi obligată C.N.A.S. București, de a emite răspunsuri la cererile prealabile, deoarece potrivit Legii nr. 29/1990, refuzul de a răspunde la plângerea prealabilă, are efectul de a curge termenul pentru atacarea actului la instanță.
Totodată, s-a constatat că pârâta C.N.A.S. București nu are calitate procesuală pasivă, cu privire la plata despăgubirilor bănești echivalente cu salariul nerealizat și despăgubiri morale, întrucât actele trebuiau emise de C.A.S. Bihor, care are personalitate juridică distinctă și numai această pârâtă are calitate procesuală pentru pretențiile bănești.
împotriva acestei hotărâri au declarat recurs, reclamantul M.V. și pârâta C.A.S. Bihor.
Reclamantul M.V. a criticat sentința, în ceea ce privește despăgubirile morale acordate. A solicitat majorarea acestora, de la suma de 300 milioane lei, la 2 miliarde lei, așa cum s-a cerut în acțiunea introductivă și obligarea în solidar a C.A.S. Bihor, cu C.N.A.S. București, la plata acestor despăgubiri, precum și a salariului nerealizat, precizând că este organul ierarhic superior al C.A.S. Bihor și este principalul vinovat pentru prejudiciul cauzat.
Cu privire la majorarea cuantumului despăgubirilor morale, a arătat că suma acordată de prima instanță este neîndestulătoare.
Prin recursul său, C.A.S. Bihor a reiterat excepția lipsei calității procesuale, arătând că cele două decizii, respectiv nr. 8 din 7 decembrie 2002 și nr. 50 din 7 decembrie 2002, ambele anulate prin sentința civilă nr. 79/CA/2003, a Curții de Apel Oradea, au fost emise de C.N.A.S. București, această instanță dispunând repunerea în situația anterioară, adică în funcția de Director general al C.A.S. Bihor, pe care o ocupa în baza Ordinului de numire nr. 489 din 6 septembrie 2001, emis de C.N.A.S. București, până la data de 24 decembrie 2002.
A precizat că instanța de fond a reținut în mod greșit că la data numirii noului președinte-director general al C.A.S. Bihor, avea obligația să emită ordin de trecere a reclamantului, în funcția publică de execuție, întrucât pentru reclamant nu erau îndeplinite condițiile art. 94 sau art. 92 lit. c) și d) din O.U.G. nr. 284/2000.
Pe de altă parte, a făcut două oferte de muncă, reclamantului, dar au fost refuzate în mod repetat.
Din aceste motive, C.A.S. Bihor nu are nici o culpă în ceea ce privește tergiversarea numirii reclamantului, în funcția de consilier categoria A clasa I grupa I.
în ceea ce privește daunele morale acordate, sunt neîntemeiate, întrucât în cauză nu se poate reține răspunderea materială a angajatorului și nici nu se pot acorda daune morale.
Recursurile sunt nefondate, pentru următoarele considerente:
în ceea ce privește recursul reclamantului M.V., cu privire la cuantumul daunelor morale, în mod judicios a fost apreciat de instanța de fond, având în vedere practica C.E.D.O. în acest sens.
Și cu privire la lipsa calității procesuale a C.N.A.S. București, pentru despăgubirile bănești, critica este neîntemeiată, întrucât actele prin care reclamantului i se atribuia o funcție de execuție corespunzătoare, trebuiau emise de C.A.S. Bihor, care are personalitate distinctă de C.N.A.S. București.
Referitor la recursul C.A.S. Bihor, instanța reține ca nefondat, și acest recurs.
Din toate actele dosarului rezultă că pârâta C.A.S. Bihor este în culpă, pentru neîndeplinirea atribuțiilor prevăzute de lege și trecerea reclamantului într-un post de execuție corespunzător pregătirii, și anume, studii superioare medicale, la data încetării raporturilor de muncă.
Dispozițiile art. 941din Legea nr. 188/1999, sunt imperative și instituie un drept în favoarea reclamantului, de a fi trecut în funcția publică de execuție corespunzătoare, în condițiile legii. Acestui drept îi corespunde obligația pârâtei C.A.S. Bihor, de a-l trece pe reclamant, într-o funcție publică de execuție, corespunzătoare, în condițiile legii.
Iar noțiunea de funcție publică corespunzătoare se referă la o funcție care să corespundă pregătirii profesionale a reclamantului, și anume, o funcție care necesită studii superioare medicale.
Având în vedere că recurenta C.A.S. Bihor este ordonator de credite, are personalitate juridică, revenindu-i atribuția privind trecerea reclamantului, pe un post corespunzător, evident nu poate fi vorba de lipsa calității procesuale a acestei autorități.
Dreptul la daune morale s-a cristalizat în practica judecării, pentru încălcarea drepturilor prevăzute de lege și sunt independente de răspunderea materială a angajatorului.
Se constată că reclamantul în mod real a suferit un prejudiciu moral, având în vedere conduita C.A.S. Sănătate Bihor, care a condiționat trecerea reclamantului în funcție de execuție, de alegerea unui post, iar atunci când reclamantul a exprimat această dorință, i s-a răspuns cu adrese ironice, la adresa competenței lui profesionale.
Pentru considerentele expuse și cum în cauză nu există nici motive de casare de ordine publică, au fost respinse recursurile declarate.
| ← ICCJ. Decizia nr. 329/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 410/2005. Contencios → |
|---|
