ICCJ. Decizia nr. 410/2005. Contencios
| Comentarii |
|
SC M. SA Deva, în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice și Direcția Generală a Finanțelor Publice Hunedoara, a solicitat anularea deciziei nr. 1885 din 22 noiembrie 2001, emisă de primul pârât și anularea procesului-verbal nr. 2644 din 31 august 2000, încheiat de ultima pârâtă, ca nelegale și exonerarea sa de obligația de virare la bugetul statului, a sumelor de:
- 1.296.296.707 lei, impozit pe profit;
- 227.515.431 lei, majorări de întârziere aferente acelui impozit;
- 269.957.674 lei T.V.A.;
- 61.407.692 lei, majorări de întârziere aferente T.V.A.;
- 20.082.133 lei, redevență minieră;
- 783.203 lei, majorări de întârziere aferente redevenței miniere.
Curtea de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 126 din 19 iunie 2002, a admis în parte, acțiunea și a anulat actele emise contestate în limita sumei de 1.364.882.714 lei, aceasta având în vedere concluziile expertizei.
Curtea Supremă de Justiție, secția de contencios administrativ, prin decizia nr. 851 din 4 martie 2003, a admis recursul pârâților și a casat sentința, cu trimiterea cauzei, spre rejudecare, la aceeași instanță, reținând lipsa de motivare în fapt și în drept, ce face imposibilă exercitarea controlului judiciar pe calea de atac a recursului.
Curtea de apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 231 din 25 iunie 2003, a respins acțiunea, reținând legalitatea actelor contestate.
Considerând hotărârea nelegală, reclamanta a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. și a solicitat admiterea, casarea sentinței, anularea în parte a procesului-verbal de control nr. 2344 din 31 august 2001, încheiat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Hunedoara (Deva), în totalitate a deciziei nr. 1885 din 22 decembrie 2001, emisă de Ministerul Finanțelor și obligarea pârâtelor-intimate, la achitarea sumelor contestate și achitate de societate, în valoare de 1.876.015.840 lei.
Se susține că instanța nu s-a pronunțat la actul normativ invocat de ea, în apărare, privind contravaloarea diferențelor de curs favorabile, aferente disponibilităților în cont la data de 31 decembrie 2000, ca venituri neimpozabile.
în ce privește suma de 1.135.448.425 lei, impozit pe profit, cu majorări de întârziere aferente, de 216.302.925 lei, reprezentând impozit pe profit stabilit suplimentar, urmare a efectuării controlului asupra "situației privind utilajele tehnologice și instalațiile de lucru achiziționate pe bază de facturi, în anul 2000", se arată că nu se datorează conform alin. (4) al art. 5 din O.G. nr. 70/1994 privind impozitul pe profit.
Suma de 125.020.737 lei, impozit pe profit și 4.875.809 lei, majorări de întârziere, nu este datorată.
Programul informativ și de gestiune fiind înregistrat ca imobilizare corporală, doar în anul 2001, valoarea sa de achiziție a fost inclusă de societate, în reducerea de 50% pentru profitul utilizat pentru investiții în active corporale și necorporale, la calculul impozitului pe profit la 30 iunie 2001.
Consideră că nu datorează sumele stabilite drept T.V.A. și majorări de întârziere aferente, întrucât sunt cheltuieli care nu sunt incluse în art. 18 din H.G. nr. 401/2000, de aprobare a Normelor metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 17/2000 privind T.V.A., iar în ce privește suma de 138.202.739 lei T.V.A., aferentă facturilor la export, justificat societatea a aplicat cota zero T.V.A., în baza art. 17 lit. B) pct. a din O.U.G. nr. 17/2000.
Calculul redevenței miniere s-a făcut corect de societate, astfel că nu trebuie datorată suma de 20.082.133 lei și nici 783.203 lei, penalități de întârziere aferente.
Recursul este nefondat.
Prin procesul-verbal nr. 2644 din 31 august 2001, încheiat de organele de control ale Direcției Controlului Fiscal Hunedoara, s-a dispus obligarea SC M. SA Deva, la virarea la bugetul de stat, a sumei de 1.876.015.840 lei reprezentând: 1.296.269.707 lei, impozit pe profit, 227.515.431 lei, majorări de întârziere aferente impozitului pe profit, 269.957.674 lei, T.V.A., 61.407.692 lei, majorări de întârziere aferente T.V.A., 20.082.133 lei, redevență minieră și 783.203 lei, majorări de întârziere aferente redevenței miniere.
Ministerul Finanțelor Publice, prin decizia nr. 1885 din 22 noiembrie 2001, a respins ca neîntemeiată, contestația societății, reținând legalitatea actului de control, soluție menținută și de instanță și în mod legal potrivit celor ce se vor arăta:
în Declarația privind impozitul pe profit pe anul 2000, societatea reclamantă a înregistrat la venituri neimpozabile, suma de 143.202.182 lei, reprezentând contravaloarea diferențelor de curs favorabile aferente disponibilităților în valută deținute în cont la 31 decembrie 2000.
Organul de control, aplicând dispozițiile art. 4 din O.G. nr. 70/1994, privind impozitul pe profit, astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 217/1999 și H.G. nr. 402/2000, pentru aprobarea instrucțiunilor privind metodologia de calcul al impozitului pe profit, a procedat legal la includerea în venituri impozabile, a diferențelor de curs valutar favorabile și implicit, la suplimentarea profilului impozabil, cu suma de 143.202.182 lei, căreia îi corespunde un impozit pe profit suplimentar în sumă de 35.800.546 lei.
Susținerea recurentei, că în speță își găsește aplicarea Legea nr. 189/2001, care prevede că diferențele de curs valutar favorabile sunt venituri neimpozabile sau cheltuieli nedeductibile la calculul profitului impozabil, nu poate fi primită, deoarece Legea nr. 189/2001, nu poate fi aplicată retroactiv, respectiv pentru anul 2000.
Pentru diferența de impozit pe profit, de 35.800.546 lei, societatea, în baza art. 19 din O.G. nr. 70/1994, privind impozitul pe profit, republicată și ale art. 13 din O.G. nr. 11/1996, primind executarea creanțelor bugetare, cu modificările ulterioare, datorează majorări de întârziere, de 6.336.697 lei.
în ce privește impozitul pe profit, în sumă de 1.135.448.425 lei și majorările de întârziere aferente, în sumă de 216.302.925 lei, atât organul de control, cât și instanța au făcut aplicarea dispozițiilor legale și a reținut că reclamanta beneficiază de deducerea din profitul impozabil aferent anului 2000, de cota de 10% din prețul de achiziție al echipamentelor tehnologice achiziționate, începând cu 1 ianuarie 2000, a căror valoare însumează 6.011.537.010 lei, deducându-se din baza de impozitare, suma de 601.153.702 lei, și nu 5.142.947.401 lei înscrisă de societate.
Soluția reținută își găsește justificarea în dispozițiile pct. 6 din O.U.G. nr. 217/1999, pentru modificarea și completarea O.G. nr. 70/1994, privind impozitul pe profit, care prevede: "Contribuabilii care achiziționează, începând cu data de 1 ianuarie 2000, echipamente tehnologice (mașini, utilaje, instalații de lucru) și mijloace de transport, cu excepția autoturismelor, beneficiază de o deducere, din profitul impozabil aferent exercițiului financiar, a unei cote de 10% din prețul de achiziție al acestora. Deducerea se calculează în luna în care se realizează achiziția, numai din punct de vedere fiscal, prin înscrierea la cheltuieli deductibile în declarația de impunere, a sumelor respective".
Pct. 4 din Regulamentul de aplicare a legii contabilității, aprobate prin H.G. nr. 704/1993, stabilește că: "înregistrarea operațiunilor patrimoniale în contabilitate se face cronologic, prin respectarea succesiunii documentelor justificative, după data de întocmire sau de intrare în unitate și sistematic, în conturi sintetice și analitice, cu ajutorul registrului jurnal și al cărții mari, potrivit planurilor de fonduri și normelor emise în condițiile prevederilor art. 4 din lege".
Susținerea societății, că în anul 2000 a achiziționat și utilaje "mașina de tăiat longitudinală," în baza contractului de antrepriză - cumpărare internațională, încheiat cu firma H. din Germania, pentru care beneficiază de deducerea de 10% din valoarea lor, acestea fiind înregistrate în contabilitate, ca mijloace fixe achiziționate pe baza procesului-verbal de punere în funcțiune din 31 martie 2000, nu a fost primită, întrucât potrivit dispozițiilor legale menționate, societatea poate beneficia de deducerea de 10%, numai pentru echipamentele tehnologice achiziționate începând cu 1 ianuarie 2000, în luna în care se realizează achiziția, și nu în luna în care au fost puse în funcțiune, or achiziționarea s-a făcut în 1999.
Din actele de la dosar, rezultă că societatea reclamantă a calculat impozitul pe profit, la 30 iunie 2001, prin includerea în reducerea de 50% pentru profitul utilizat pentru investiții în active corporale și necorporale, și a sumei de 687.000.000 lei, reprezentând contravaloarea unui program informatic de contabilitate și gestiune achiziționat în anul 2000.
Potrivit art. 7 pct. 2 din O.G. nr. 70/1994 privind impozitul pe profit, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 189/2001, privind aprobarea O.U.G. nr. 217/1999: "impozitul pe profit se reduce cu 50% pentru profitul utilizat în anul fiscal curent pentru investiții în active corporale și necorporale, definite potrivit Legii nr. 15/1994, privind amortizarea capitalului imobilizat în active corporale și necorporale, cu modificările ulterioare, destinate activităților pentru care contribuabilul este autorizat. Reducerea se calculează începând cu profitul realizat după data de 1 ianuarie 2001. Reducerile prevăzute la alin. (1) și (2) se calculează lunar, iar sumele aferente reducerii se repartizează ca surse proprii de finanțare".
Urmează, deci, că legal, organul de control și instanța a reținut că societatea nu poate beneficia de reducerea de 50% a impozitului pe profit, la 30 iunie 2001, pentru contravaloarea programului informatic de contabilitate și gestiune, achiziționat în anul 2000, deoarece achiziția a fost realizată din profitul obținut în anul 2000, și nu din cel al anului 2001 și, astfel, trebuie să achite și impozitul pe profit, în sumă de 125.020.737 lei, precum și majorările de întârziere, aferente în sumă de 4.875.809 lei.
Referitor la T.V.A., în sumă de 269.957.674 lei și majorările de întârziere, în sumă de 61.407.692 lei, se reține că au fost calculate corect, societatea a încălcat prevederile art. 18 din O.U.G. nr. 17/2000, privind T.V.A., prin aceea că a înscris în declarația privind impozitul pe profit pentru anul 2000, la alte cheltuieli nedeductibile din punct de vedere fiscal, suma de 1.965.912.823 lei, iar în declarația privind impozitul pe profit pentru anul 2001, a înscris suma de 1.009.060.404 lei, sume reprezentând cheltuieli aferente deplasărilor și cheltuieli cu ajutoarele sociale acordate salariaților, care depășesc plafonul stabilit prin art. 27 din legea bugetului de stat pe anul 2000.
Cheltuielile corecte erau pentru anul 2000, suma de 83.381.899 lei, iar pentru anul 2001, suma de 35.727.715 lei, cu deplasările, ele încadrându-se în plafonul stabilit legal pentru unitățile bugetare, iar suma de 1.450.445.749 lei, pentru anul 2000 și suma de 711.970.856 lei, pentru anul 2001, cheltuieli cu ajutoarele sociale acordate în baza contractului colectiv de muncă.
în consecință, organele de control au procedat legal la scăderea din totalul cheltuielilor înregistrate de societate, ca fiind nedeductibile fiscal, a cheltuielilor care se încadrează în limitele legal prevăzute, rezultând diferențe de 432.085.194 lei, în anul 2000 și 261.361.833 lei, în anul 2001, sume pentru care reclamanta a dedus T.V.A., cu încălcarea prevederilor legale în vigoare, respectiv O.U.G. nr. 17/2000.
Astfel, societatea datorează conform art. 31 din O.U.G. nr. 17/2000, pentru aceste sume stabilite suplimentar, și majorări de întârziere, în sumă de 25.490.866 lei, pentru anul 2000 și 7.687.855 lei, pentru 2001.
T.V.A., în sumă de 138.202.739 lei și majorările de întârziere aferente, în sumă de 28.228.971 lei, este datorată, respectiv societatea nu beneficiază de cota zero de T.V.A. pentru livrarea la export a bunurilor, în condițiile în care contravaloarea acestora a fost încasată în numerar prin depunerea directă de către clientul extern, în contul societății, prin casieria B.R.D. - G.S.G. SA Deva, întrucât nu sunt îndeplinite cerințele art. 17 lit. b) din O.U.G. nr. 17/2001, privind T.V.A. și pct. 9.3 din H.G. nr. 401/2000.
Redevența minieră, în sumă de 20.082.133 lei și majorările de întârziere aferente, în sumă de 783.203 lei, au fost stabilite legal de organul de control, avându-se în vedere Anexa nr. 3 - Precizări la Instrucțiunile privind evidența, calculul, plata și raportarea taxelor anuale aferente activității de prospecțiune, explorare și exploatare a resurselor minerale și a redevențelor miniere, la Ordinul nr. 158 din 30 septembrie 1999 privind completarea instrucțiunilor referitoare la raportarea taxelor și redevențelor miniere datorate bugetului de stat, de către titularii de acorduri petroliere și de licența și/sau permise miniere.
Redevența minieră, ca obligație de plată către stat, reprezentând compensarea consumului rezervelor de resurse minerale, este raportată, ca procent fix (2%), la valoarea producției miniere obținute în perioada de raportare, indiferent dacă aceasta a fost livrată la terți, dacă este prelucrată în cadrul unității sau se află în stoc.
La stabilirea valorii producției miniere se au în vedere cantitățile de produse miniere comercializabile, care urmează să fie nominalizate în licențele/permisele de exploatare și în prețurile de livrare practicate în perioada de raportare. în cazul practicării mai multor prețuri (beneficiari diferiți sau perioade diferite) pentru același produs minier, acestea vor fi evidențiate separat, raportate la cantitățile la care se referă.
Pentru cantitățile de produse miniere obținute în perioada de raportare, dar rămase în stoc, se va lua în considerare prețul de livrare practicat pentru cantitățile comercializate din produsul respectiv sau, în cazul practicării mai multor prețuri, media ponderată a acestora.
Pentru produsele miniere, stabilite conform nomenclatoarelor existente, care se prelucrează în cadrul aceleiași unități și, ca urmare, nu au preț de livrare practicat, acesta se va stabili, pe proprie răspundere și sub sancțiunile aplicate faptei de fals în acte publice, prin luarea în considerare a prețului de cost de 7%, reprezentând o rentabilitate medie acceptată ca normală.
în cauză, societatea a procedat pentru trimestrul II/2001, la determinarea pe proprie răspundere a prețului de 7952 lei/mc, la sortimentul "balastru procesat la intern", amendat cu un factor de creștere de 7%, reprezentând o rentabilitate medie acceptată ca normală pe ramură, mai mic față de prețul de livrare de balastru, de 65.000 lei/mc practicat de societate începând cu 1 februarie 2001.
Ori, față de dispozițiile legale arătate mai sus, la stabilirea valorii producției la sortimentul "balastru procesat la intern", ca bază de calcul a redevenței miniere, societatea trebuia să aibă în vedere prețul de livrare, de 65.000 lei/mc, practicat la produsele comercializate și pentru producția prelucrată în cadrul unității, și nu prețul de cost de 7952 lei/mc, amendat cu factorul de 7%, ce se aplică în cazul în care nu exista prețuri de livrare practicate.
Prin procedeul folosit, societatea și-a diminuat baza de calcul pentru determinarea redevenței miniere, cu suma de 1.004.103.668 lei, astfel legal a fost obligată la o redevență minieră suplimentară, de 20.082.133 lei, iar conform art. 13 din O.G. nr. 11/1996 privind executarea creanțelor bugetare, și la 783.203 lei, majorări de întârziere aferente.
Soluția instanței fiind legală, a fost respins recursul, ca nefondat, în baza art. 312 C. proc. civ.
| ← ICCJ. Decizia nr. 40/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 437/2005. Contencios → |
|---|
