ICCJ. Decizia nr. 4141/2005. Contencios
| Comentarii |
|
Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, precum și pentru cauze de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 158/CA din 6 aprilie 2005, a admis acțiunea formulată de reclamanta S.G., în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Constanța - Comisia pentru aplicarea Legii nr. 189/2000, a anulat hotărârea nr. 20347 din 3 iunie 2004, emisă de pârâtă și a recunoscut reclamantei, calitatea de beneficiară a drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare.
La pronunțarea sentinței, instanța de fond a reținut că nu pot fi acceptate apărările pârâtei, conform căreia reclamantei nu-i poate fi recunoscut statutul de persoană strămutată, ca urmare a schimbului de populație dintre Statul Român și Statul Bulgar, schimb realizat pe baza Tratatului de la Craiova încheiat la 7 septembrie 1940, întrucât aceasta nu ar fi făcut dovada filiației sale față de numitul G.E.P., titularul declarației și situației de avere imobilă rurală depusă la dosarul cauzei.
Instanța de fond a reținut că din probele administrate în cauză rezultă că numitul G.E.P., titularul declarației și situației de avere imobilă rurală din septembrie 1940, este una și aceeași persoană cu P.G., menționat în certificatul de naștere al reclamantei, la rubrica numele de familie și prenumele tatălui; numele titularului declarației de avere este o combinație de nume de familie, E. - P., cu numele de botez, G., situație specifică populației aromâne din care face parte reclamanta; reclamanta, născută la data de 1 aprilie 1931, în localitatea Cociular de pe teritoriul Bulgariei, cu numele de botez C., este una și aceeași persoană cu E., în vârstă de 10 ani, fiica titularului declarației de avere imobilă rurală, numele acesteia fiind menționat în declarație alături de cel al mamei sale Z., al surorii sale Zo. în vârstă de 6 ani și al fratelui său, P., în vârstă de 5 ani; făcând dovada situației de persoană strămutată din motive etnice, conform reglementării art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, reclamanta este îndreptățită la a i se recunoaște calitatea de beneficiară a drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000.
împotriva sentinței instanței de fond a declarat recurs, pârâta, Casa Județeană de Pensii Constanța, care a invocat motivele de recurs prevăzute la art. 304 pct. 9 și pct. 10 teza a II-a C. proc. civ., criticând sentința, ca fiind dată cu încălcarea legii și întemeiată pe o greșeală gravă de fapt, decurgând dintr-o apreciere eronată a probelor administrate.
în motivarea sentinței, pârâta a susținut că instanța de fond a recunoscut reclamantei, calitatea de beneficiară a drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, deși actele de stare civilă, actele oficiale și înscrisurile depuse la dosarul cauzei nu fac dovada filiației reclamantei față de numitul G.E., titularul declarației și situației de avere imobilă rurală și implicit, nu fac dovada că reclamanta s-a aflat în situația de persoană strămutată; instanța de fond a reținut greșit cu privire la depozițiile martorilor, aceștia nefăcând referire în sensul că tatăl reclamantei s-a numit, la un moment dat, E.P., G.E. sau G.E.P.; argumentul prezentat de instanță, cu privire la existența unei confuzii generată de combinația de nume de familie, cu numele de botez al tatălui reclamantei, este lipsit de fundament legal și nu se bazează pe nici una din probele administrate în cauză.
Examinând sentința atacată, în raport cu criticile formulate, cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente cauzei, inclusiv cele ale art. 3041C. proc. civ., această instanță constată că recursul nu este fondat, pentru considerentele ce se vor arăta în cele ce urmează.
Potrivit art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 319/2002 și prin Legea nr. 586/2002, de prevederile acestei legi beneficiază persoana, cetățean român, care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, la 6 martie 1945, a suferit persecuții din motive etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.
Corelând datele din certificatul de naștere al intimatei-reclamante, cu cele din declarația și situația de avere imobilă rurală a numitului G.E.P., locuitor, în luna septembrie 1940, al localității Cociular, județul Durostor, aparținând de provincia românească Cadrilater sau Dobrogea de Sud, așa cum copia acestor înscrisuri a fost emisă de Direcția Arhivelor Naționale Istorice Centrale, sub nr. 22417 din 28 ianuarie 2005, precum și cu cele din depozițiile martorilor E.P. și G.P., rezultă că intimata-reclamantă S.C., fostă P.C., născută la data de 1 aprilie 1931, în localitatea Cociular, județul Durostor, din părinții P.G. și P.Z., este una și aceeași persoană cu E. care, alături de mama sa P.Z., sora sa Z., în vârstă de 6 ani și fratele său, P., în vârstă de 5 ani, figurează în declarația de avere imobilă rurală a numitului G.E.P., ca fiind fiica mai mare a acestuia, în vârstă de 10 ani.
în ceea ce-l privește pe titularul declarației și situației de avere imobilă rurală, numitul G.E.P., acesta este una și aceeași persoană cu P.G., tatăl intimatei-reclamante care mai era cunoscut sub numele de E.P.G., numele de familie, de E., fiind preluat de la bunicii acestuia. Practica judiciară în materie atestă faptul că preluarea numelui de familie al antecesorilor este specifică populației aromâne din care tatăl reclamantei și familia acestuia făceau parte.
Actele oficiale și înscrisurile depuse în probațiune de intimata-reclamantă fac dovada că aceasta a fost strămutată, împreună cu familia sa, din localitatea de domiciliu, într-o altă localitate, ca urmare a schimbului obligatoriu de populație dintre Statul Român și Statul Bulgar, schimb realizat până în luna mai 1941, conform anexelor la Tratatul de la Craiova din 7 septembrie 1940.
Cum situația intimatei-reclamante intră sub incidența reglementării art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare, cererea pe care aceasta a adresat-o intimatei-pârâte, în vederea recunoașterii calității de beneficiară a drepturilor prevăzute de legea menționată, este justificată.
Față de cele arătate și în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat în cauză a fost respins ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4208/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4034/2005. Contencios → |
|---|
