ICCJ. Decizia nr. 4140/2005. Contencios
| Comentarii |
|
Curtea de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 35/F din 29 martie 2005, a admis acțiunea formulată de reclamantul S.C., în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Covasna - Comisia pentru aplicarea Legii nr. 189/2000, a anulat hotărârea nr. 1101 din 2 noiembrie 2004, emisă de pârâtă și a obligat-o pe aceasta să-i recunoască reclamantului, calitatea de beneficiar al prevederilor art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare, pentru perioada 22 august 1944 - 6 martie 1945, precum și să-i acorde drepturile bănești cuvenite, începând cu data de 1 septembrie 2004.
Inițial, acțiunea a fost înregistrată la Tribunalul Covasna care, prin sentința civilă nr. 42 din 18 ianuarie 2005, a admis excepția de necompetență materială în soluționarea cauzei invocată de pârâtă și a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Curții de Apel Brașov, instanța reținând că, potrivit art. 7 alin. (4) din Legea nr. 189/2000, legea specială în materie de drepturi compensatorii ce se acordă persoanelor care au suferit persecuții din motive etnice, competența de soluționare a contestației împotriva hotărârii emise de comisia de specialitate, revine curții de apel.
La pronunțarea sentinței de admitere a acțiunii formulată de reclamantul S.C. și precizată ulterior, Curtea de Apel Brașov a reținut că din probatoriul administrat în cauză, respectiv, înscrisuri și depoziții de martori audiați în instanță, rezultă că reclamantul s-a născut în localitatea Poiana Sărată, aparținând de raionul Târgu Ocna, iar în luna august 1944, armata i-a evacuat forțat pe toți locuitorii de etnie maghiară ai acestei așezări; în urma evacuării, reclamantul și familia acestuia s-au refugiat în localitatea Brețcu, apoi în alte localități din aceeași zonă și nu s-au mai înapoiat niciodată în localitatea de domiciliu, întrucât 80% din această localitate a fost incendiată de către armată; suportând consecințele materiale și morale ale evacuării dispuse de regimul militar din acea vreme, reclamantul este îndreptățit la recunoașterea calității de beneficiar al drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, situația sa intrând sub incidența art. 1 lit. c) din această lege.
împotriva sentinței instanței de fond a declarat recurs, pârâta Casa Județeană de Pensii Covasna, prin prisma prevederilor art. 304 pct. 9 și pct. 10 teza a II-a C. proc. civ., criticând sentința, ca fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii și, totodată, întemeiată pe o greșeală gravă, decurgând din aprecierea eronată a probelor administrate. A solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și pe fond, respingerea acțiunii și menținerea hotărârii emise de comisia de specialitate, ca legală și temeinică.
în motivarea recursului, pârâta a susținut că la pronunțarea sentinței, instanța de fond ar fi trebuit să țină seama de unele aspecte de fapt și de drept privind obiectul cauzei deduse judecății, astfel: evacuarea forțată a reclamantului, după data de 23 august 1944, din localitatea natală Poiana Sărată, județul Bacău, în localitatea Harale, județul Covasna, nu poate fi considerată ca fiind o evacuare pe motiv etnic, întrucât ambele localități sunt situate în interiorul aceluiași perimetru geografic aparținând Ardealului de Nord care în anul 1940 a fost anexat la Statul Ungar, ca urmare a Dictatului de la Viena; reclamantul, prin acțiunea introductivă, a arătat că mutarea într-o altă localitate a fost dispusă de o comisie constituită de autoritățile militare; este cunoscut faptul că în acea perioadă, România a întors armele împotriva Germaniei și, ca urmare a stării de conflict armat, în zona localității Poiana Sărată s-au purtat lupte între armatele reunite ale românilor, sârbilor și rușilor și armata germană care se retrăgea, opunând rezistență, iar într-o astfel de confruntare armată, artileria antiaeriană și terestră, precum și aviația proprie sau inamică pot provoca distrugeri mari localităților din zona de conflict; în acea vreme, în zona de conflict armat locuia o populație alcătuită din 80% cetățeni de naționalitate română și 20% cetățeni români de etnie maghiară, întreaga populație fiind nevoită să se refugieze din zonă; situația reclamantului nu a fost consecința unor persecuții etnice exercitate de regimul politic existent în România, ci doar a evenimentelor politico-militare din acea perioadă.
Examinând sentința atacată, în raport cu criticile formulate, cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente cauzei, inclusiv cele ale art. 3041C. proc. civ., această instanță constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în cele ce urmează.
Potrivit art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 319/2002 și prin Legea nr. 586/2002, de prevederile acestei legi beneficiază persoana, cetățean român, care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.
De asemenea, conform art. 1 lit. g) din O.G. nr. 105/1999, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 323/2004, de prevederile acesteia beneficiază și persoana care a fost evacuată din locuința pe care o deținea.
în speță, se constată că din probele administrate în cauză rezultă, astfel cum corect a reținut și instanța de fond, evacuarea din comuna Poiana Sărată, urmată de refugiul intimatului-reclamant.
De altfel, chiar recurenta-pârâtă arată în motivele de recurs, că populația din zonă a fost nevoită să se refugieze.
Pentru considerentele arătate și în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat în cauză a fost respins ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4341/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4208/2005. Contencios → |
|---|
