ICCJ. Decizia nr. 4131/2005. Contencios
| Comentarii |
|
Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 140 din 9 martie 2005, a admis acțiunea formulată de reclamanta V.R., în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj - Comisia pentru aplicarea Legii nr. 189/2000, a anulat hotărârea nr. 68628 din 9 decembrie 2004, emisă de pârâtă și a obligat-o pe aceasta să-i recunoască reclamantei, calitatea de beneficiară a drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare, pentru perioada de refugiu cuprinsă între 6 septembrie 1940 și 22 iunie 1941, începând cu data de 1 decembrie 2004.
La pronunțarea sentinței, instanța de fond a reținut că din probele administrate în cauză, respectiv, adeverința nr. 4 din 21 iunie 1941, eliberată de Institutul Central de Statistică, autorizația nr. 164484 din 12 august 1941, emisă de Ministerul Culturii Naționale și al cultelor și dovada nr. 744 din 26 august 1941, eliberată de Primăria municipiului Timișoara - Sectorul 3 administrativ, secția oficiului de aprovizionare, rezultă că, în perioada 28 iunie 1940 - 22 iunie 1941, reclamanta, minoră fiind, a avut împreună cu familia sa, statutul de refugiat din Bucovina de Nord; refugiul reclamantei și al familiei sale, fiind determinat din motive de persecuție etnică exercitată de autoritățile sovietice de ocupație, situația reclamantei intră sub incidența reglementării art. 1 din Legea nr. 189/2000, astfel că acțiunea acesteia, privind anularea hotărârii emise de pârâtă și recunoașterea calității de beneficiară a drepturilor prevăzute de legea menționată, este întemeiată.
împotriva sentinței instanței de fond a declarat recurs, pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj, prin prisma prevederilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., criticând-o ca fiind dată cu încălcarea legii.
în motivarea recursului, pârâta a susținut că, în mod greșit, instanța de fond a apreciat că situația reclamantei intră sub incidența reglementării Legii nr. 189/2000; schimbarea domiciliului nu a fost determinată din motive de persecuție etnică, ci, probabil dintr-un alt motiv, întrucât în luna iunie 1941, localitatea de domiciliu a reclamantei și a familiei acesteia se afla sub administrația Statului Român.
Examinând sentința atacată, în raport cu criticile formulate, cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente cauzei, inclusiv cele ale art. 3041C. proc. civ., această instanță constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în cele ce urmează.
Potrivit art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 319/2002 și prin Legea nr. 586/2002, de prevederile acestei legi beneficiază persoana, cetățean român, care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, la 6 martie 1945, a suferit persecuții din motive etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.
Petitul cererii intimatei-reclamante privește recunoașterea statutului de refugiat al acesteia, pentru prima etapă a refugiului său, respectiv, cea cuprinsă între 22 iunie 1940 și 22 iunie 1941, precum și acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare.
Corelând datele din certificatul de naștere al intimatei-reclamante, cu cele din înscrisurile depuse de aceasta, în probațiune, respectiv: adeverința nr. 4 din 21 iunie 1941, eliberată de Institutul Central de Statistică; autorizația nr. 164484 din 12 august 1941, eliberată de Ministerul Culturii Naționale și al Cultelor - Cabinetul Ministrului; dovada nr. 744 din 26 august 1941, emisă de Primăria municipiului Timișoara - Sectorul 3 administrativ, secția oficiului de aprovizionare; cererea adresată de intimata-reclamantă, pârâtei și înregistrată sub nr. 68629 din 20 octombrie 2004; statul personal întocmit la data de 29 iulie 1950, privind activitatea didactică a numitei B.A.N., mama intimatei-reclamante; hotărârea nr. 9314 din 2 aprilie 2003, emisă de pârâtă, rezultă că intimata-reclamantă s-a născut la data de 2 iulie 1935, în localitatea Cernăuți din provincia românească Bucovina de Nord și a avut domiciliul în localitatea Banila pe Siret, iar în anul 1940, ca urmare a ocupării Bucovinei de Nord, familia sa, cu excepția tatălui, care era mobilizat pe front, având ascendență germană, a fost nevoită să se refugieze în Germania, unde a stat până la data de 20 iunie 1940, când a revenit în țară și s-a stabilit la Timișoara, unde mama sa a activat ca învățătoare la Școala primară nr. 6, iar la data de 26 august 1941 a părăsit această localitate și s-a înapoiat în localitatea de domiciliu din Bucovina de Nord care, începând cu data de 21 iunie 1941, a revenit sub administrația Statului Român.
în ceea ce privește cea de-a doua etapă a refugiului, cuprinsă între 15 martie 1944 și 6 martie 1945, pârâta, prin hotărârea nr. 9314 din 2 aprilie 2003, i-a recunoscut intimatei-reclamante, calitatea de beneficiară a drepturilor prevăzute de lege, începând cu data de 1 aprilie 2003.
Cum intimata-reclamantă a făcut dovada situației de refugiat din motive de persecuție etnică, și pentru prima etapă a refugiului său, etapă din care, sub incidența Legii nr. 189/2000, intră doar perioada 6 septembrie 1940 - 22 iunie 1941, (restul perioadei excedând prevederilor legii), recunoașterea calității sale de beneficiară a drepturilor compensatorii prevăzute de legea sus-menționată, pentru această perioadă, este pe deplin justificată, așa cum a apreciat și instanța de fond.
Față de cele arătate și în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat în cauză a fost respins ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4139/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3830/2005. Contencios → |
|---|
