ICCJ. Decizia nr. 4240/2005. Contencios
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată la data de 9 decembrie 2004, reclamantul M.I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj, modificarea hotărârii nr. 5402 din 13 noiembrie 2002 și anularea adresei nr. 68704 din 19 noiembrie 2004, emise de pârâtă, în sensul recunoașterii și acordării drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, și pentru perioada de refugiu cuprinsă între 6 septembrie - 4 noiembrie 1940.
în motivare, recurentul a arătat că prin hotărârea de revizuire nr. 5402 din 13 noiembrie 2002, pârâta i-a admis cererea formulată privind acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, pentru perioada 4 noiembrie 1940 - 6 martie 1945.
în anul 2004, apreciind că indemnizația primită corespundea perioadei de refugiu începând cu data eliberării legitimației, și nu cu cea a plecării efective, a solicitat pârâtei, revizuirea, în sensul corectării perioadei de refugiu, și pentru perioada cuprinsă între 6 septembrie 1940 - 4 noiembrie 1940, atașând, în probațiune, două declarații de martori.
Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 208/2005 din 30 martie 2005, a respins acțiunea.
Instanța a reținut că soluția se impune, întrucât părăsirea localității de domiciliu de către reclamant, în septembrie 1940, a fost determinată de absolvirea unei școli și nu s-a datorat persecuției etnice, pentru a justifica încadrarea în dispozițiile legale invocate.
împotriva sentinței a declarat recurs, în termen legal, reclamantul M.I., solicitând modificarea acesteia, în sensul admiterii acțiunii, astfel cum a fost formulată.
Recurentul a susținut, în esență, că, prin declarațiile martorilor S.L. și R.E., a dovedit că și refugiul din perioada 6 septembrie 1940 - 4 noiembrie 1940 s-a datorat persecuțiilor etnice, și nu unor motive școlare, cum greșit a reținut prima instanță, însă, din rațiuni obiective, a obținut mai târziu legitimația de refugiat.
Recursul este neîntemeiat.
Așa după cum, în mod corect, a reținut instanța fondului, din interpretarea teleologică a prevederilor O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, rezultă că, atât obiectul, cât și scopul reglementării îl constituie acordarea unor drepturi compensatorii, pentru persoanele persecutate de regimurile instaurate în România, în perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945.
Concluzia primei instanțe este confirmată de actele dosarului, din care rezultă că, începând cu data de 15 septembrie 1939, recurentul urma cursurile școlii de contabilitate, motivul părăsirii localității de domiciliu fiind determinat de absolvirea acestei școli.
Având în vedere și actul oficial, din care rezultă ca dată a refugiului, data de 4 noiembrie 1949 (reținută corect în hotărârea nr. 5402/2002), se constată că declarațiile testimoniale nu puteau fi apreciate decât în sensul că nu pot înlătura concluziile rezultate din documentul oficial.
Prin urmare, sentința recurată fiind legală și temeinică, în temeiul prevederilor art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Curtea a respins recursul, ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4236/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4234/2005. Contencios → |
|---|
