ICCJ. Decizia nr. 4236/2005. Contencios
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată la data de 4 octombrie 2004, reclamanta A.V. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Constanța, anularea hotărârii nr. 22128 din 3 septembrie 2004, emisă de pârâtă și obligarea acesteia să-i recunoască și să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000.
în motivare, reclamanta a arătat că în mod eronat, prin actul contestat, pârâta i-a respins cererea de acordare a drepturilor legale compensatorii, deși a dovedit că a făcut obiectul schimbului de populație, ca urmare a Tratatului româno-bulgar încheiat la Craiova, în luna septembrie 1940.
Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 148/CA din 31 martie 2005, a admis acțiunea, a anulat actul contestat și a recunoscut reclamantei, calitatea de beneficiară a Legii nr. 189/2000,art. 1 lit. c), ca persoană strămutată și a obligat pârâta să emită hotărâre în acest sens, cu acordarea drepturilor de la data de 1 ianuarie 2004, începând cu octombrie 1940.
Instanța a reținut că soluția se impune, în raport cu probele administrate și cu dispozițiile art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000 și ale H.G. nr. 127/2002,
împotriva sentințe a declarat recurs, pârâta Casa Județeană de Pensii Constanța, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Recurenta a susținut, în esență, că prima instanță a acordat greșit drepturi, conform Legii nr. 189/2000, exclusiv pe baza declarațiilor martorilor, care sunt insuficiente în absența actelor oficiale doveditoare sau a răspunsului negativ al Arhivelor Naționale privind existența acestor documente.
Criticile formulate sunt neîntemeiate.
în conformitate cu dispozițiile art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare, beneficiază de prevederile acestui act normativ, persoana, cetățean român, care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții din motive etnice, fiind strămutată în altă localitate, decât cea de domiciliu.
în art. 2 din Normele pentru aplicarea prevederilor O.G. nr. 105/1999, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, s-a precizat că "prin persoană strămutată în altă localitate" se înțelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să își schimbe domiciliul în altă localitate, din motive etnice. în această categorie se includ și persoanele care au fost expulzate, s-au refugiat, precum și cele care au făcut obiectul unui schimb de populație, ca urmare a unui tratat bilateral.
Din probele administrate în cauză, respectiv actele de stare civilă, copia extras din Tabloul cu evacuații din Cadrilater, eliberat de Direcția Județeană Constanța a Arhivelor Naționale, contractul de vânzare-cumpărare încheiat între tatăl reclamantei și Oficiul Național al Colonizării, precum și din declarația autentică a martorilor A.Z. și D.I., rezultă că intimata a făcut dovada, în condițiile prevăzute de art. 4 din H.G. nr. 127/2002 că, împreună cu familia, a făcut obiectul schimbului de populație, ca urmare a tratatului dintre România și Bulgaria din septembrie 1940, încheiat la Craiova.
în consecință, față de dovezile de la dosar, Curtea a reținut că hotărârea primei instanței este legală și temeinică, considerente pentru care, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., a respins recursul, ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4247/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4240/2005. Contencios → |
|---|
