ICCJ. Decizia nr. 4261/2005. Contencios
| Comentarii |
|
Prin hotărârea atacată cu recurs, sentința civilă nr. 745 din 20 aprilie 2005, pronunțată în dosarul nr. 1023/2005, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția de nelegalitate invocată în dosarul nr. 497/2005, al Tribunalului Ialomița, secția civilă, având ca părți U.S.L.î., filiala Ialomița, ca reclamantă și Ministerul Educației și Cercetării, Inspectoratul Școlar al județului Ialomița, Școala Generală Giurgeni și Consiliul Local al comunei Giurgeni, ca pârâți.
Pe cale de consecință, Curtea de apel a constatat nelegalitatea Ordinului Ministerului Educației și Cercetării nr. 3343 din 11 martie 2002 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea Statutului personalului didactic din învățământul superior și învățământul preuniversitar, precum și nelegalitatea Precizărilor generale ale Ministerului Educației și Cercetării nr. 19388 din 14 noiembrie 1997, pentru aplicarea Statutului personalului didactic, emis cu încălcarea prevederilor art. 49 - 51 din Legea nr. 128/1997.
Pentru a pronunța această soluție, curtea de apel a reținut, în esență, următoarele:
în dosarul nr. 497/2005, înregistrat la Tribunalul Ialomița, secția civilă și litigii de muncă, reclamanta U.S.L.î., filiala Ialomița, în numele membrilor de sindicat, a chemat în judecată autoritățile pârâte enumerate mai sus și a cerut obligarea acestora la plata drepturilor salariale neacordate (sporuri și indemnizații) pe perioada 1 ianuarie 2002 - 1 octombrie 2004 și calcularea pe viitor a acestor drepturi în favoarea membrilor de sindicat.
Prin încheierea din data de 7 martie 2005 pronunțată în cauza respectivă, instanța învestită a sesizat Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, ca urmare a invocării de către reclamantă, a nelegalității Ordinului Ministerului Educației și Cercetării nr. 19388/1997 și Ordinului Ministerului Educației și Cercetării nr. 3343/2002.
Așa cum s-a arătat, curtea de apel, prin sentința atacată cu recurs, cu motivarea reținută în considerentele acesteia, a stabilit că cele două acte administrative sunt nelegale în raport cu prevederile art. 49 - 51 din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic.
împotriva acestei ultime soluții a formulat recurs, Ministerul Educației și Cercetării și a susținut, în esență, că instanța de fond a dat o hotărâre greșită, în condițiile art. 3041C. proc. civ., interpretând și aplicând în mod eronat prevederile Legii nr. 128/1997, care nu au fost încălcate de Ordinul Ministerului Educației și Cercetării nr. 3343/2002 și nici de Precizările nr. 19388/1997.
Recursul a fost exercitat de o persoană fără calitate.
Potrivit prevederilor art. 67 alin. (1) C. proc. civ., părțile pot să exercite drepturile procesuale, personal sau prin mandatar.
în cauză, așa cum rezultă din conținutul cererii de recurs, rezultă că Ministerul Educației și Cercetării a înțeles să exercite personal dreptul procesual de recurs.
în conformitate cu prevederile art. 35 din Decretul Consiliului de Stat nr. 31/1954, privind persoanele fizice și juridice, persoana juridică își exercită drepturile și își îndeplinește obligațiile prin organele sale, actele juridice făcute de organele persoanei juridice, în limitele puterilor ce le-au fost conferite, sunt actele persoanei juridice însăși.
în cauză, dreptul de recurs a fost exercitat, în numele ministerului, de către directorul Direcției juridice și contencios, care a semnat și parafat cererea de recurs.
Or, potrivit prevederilor art. 46 alin. (1) și (2) din Legea nr. 90/2001 privind organizarea Guvernului României și a ministerelor, conducerea ministerelor se exercită de miniștri, ministrul fiind organul care reprezintă ministerul, în raporturile cu celelalte autorități publice, cu persoanele juridice și fizice din țară și din străinătate, precum și în justiție.
Aceste reglementări au fost preluate și se regăsesc și în H.G. nr. 223/2005 privind organizarea și funcționarea Ministerului Educației și Cercetării, în vigoare la data exercitării recursului.
Este adevărat că, potrivit prevederilor art. 10 alin. (6) din H.G. nr. 223/2005, ministrul educației și cercetării poate delega unele dintre competențele sale, în condițiile legii, dar din actele dosarului nu rezultă că, ar fi delegat altei persoane, dreptul de a exercita calea de atac a recursului în cauza de față.
Așa fiind, rezultă că directorul Direcției juridice și contencios din cadrul Ministerului Educației și Cercetării a exercitat calea de atac a recursului, fără a avea calitate, neexistând nici o dovadă că ministrul, în calitate de conducător al acestei structuri a administrației guvernamentale și titular al dreptului respectiv, i-ar fi delegat o astfel de atribuție.
în consecință, recursul exercitat în numele Ministerului Educației și Cercetării a fost respins ca fiind declarat de o persoană fără calitate.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4273/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4247/2005. Contencios → |
|---|
