ICCJ. Decizia nr. 4299/2005. Contencios
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată la 27 ianuarie 2005, reclamantul N.N. a solicitat anularea măsurii de suspendare pe o perioadă de un an, a dreptului său de folosire a pașaportului, măsură dispusă la data de 24 octombrie 2004, de pârâtul Ministerul Administrației și Internelor - Direcția Generală de Pașapoarte, precum și obligația pârâtului să-i restituie pașaportul.
în motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că este nelegal Ordinul nr. 1898 din 24 octombrie 2004, prin care pârâtul a restricționat dreptul său de a folosi pașaportul, arătând că nu are interdicție de a ieși din țară, nu a fost sancționat penal sau contravențional și în mod greșit a fost returnat din Germania, unde i-a și fost confiscat biletul de avion.
Curtea de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a pronunțat sentința nr. 105 din 23 martie 2005, prin care a respins acțiunea, ca nefondată.
Hotărând astfel, instanța de fond a reținut că măsura de suspendare a dreptului de folosire a pașaportului a fost dispusă de pârât, prin aplicarea dispozițiilor art. 14 alin. (1) lit. e) din O.G. nr. 65/1997, aprobată prin Legea nr. 216/1998, modificată și completată prin O.U.G. nr. 84/2003. Instanța de fond a avut în vedere că s-a justificat aplicarea prevederilor legale menționate anterior, ca urmare a faptului că reclamantul a fost returnat din Germania, în baza acordului de readmisie încheiat cu această țară, de România.
împotriva acestei sentințe a declarat recurs, reclamantul și a solicitat casarea hotărârii, ca nelegală și pe fond, admiterea acțiunii formulate.
Recurentul a susținut că în mod nelegal a fost menținută de instanța de fond, măsura contestată, fără a se fi analizat apărările sale, prin care a arătat că a ieșit legal din țară și nu s-a demonstrat faptul că a depășit termenul de ședere în țările din spațiul Schengen.
Analizând actele și lucrările dosarului, în raport și cu dispozițiile art. 304 și 3041 C. proc. civ., Curtea a respins prezentul recurs, ca nefondat, pentru următoarele considerente:
Instanța de fond a constatat corect legalitatea măsurii de suspendare temporară a dreptului recurentului-reclamant, de a folosi pașaportul, măsură dispusă de intimatul-pârât, în conformitate cu prevederile art. 14 alin. (1) lit. e) din O.G. nr. 65/1997, aprobată prin Legea nr. 216/1998, cu modificările și completările ulterioare.
Potrivit acestei reglementări referitoare la regimul pașapoartelor, cetățeanului român i se poate refuza, temporar, eliberarea pașaportului, iar dacă i-a fost eliberat, îi poate fi retras ori i se poate suspenda dreptul de folosire, dacă persoana a fost returnată în baza acordurilor de readmisie încheiate de România, cu alte state.
Recurentul-reclamant a fost returnat din Germania, în baza acordului de readmisie încheiat de România, cu această țară.
Faptul returnării din Germania nu a fost contestat de către recurentul-reclamant și instanța de fond a apreciat corect că este legală și oportună măsura dispusă de intimatul-pârât, fără a fi necesară administrarea altor probe privind durata șederii în spațiul Schengen, întrucât aplicarea dispozițiilor art. 14 alin. (1) lit. e) din O.G. nr. 65/1997, cu modificările și completările ulterioare, este consecința returnării în baza unui acord bilateral de readmisie.
Din acest motiv, se constată că este nefondată, critica din recurs privind obligația instanței de fond de a verifica legalitatea documentelor de călătorie ale recurentului-reclamant și respectarea termenului legal de ședere în țările din spațiul Schengen.
Celelalte critici formulate în recurs vizează, în realitate, legalitatea măsurii de returnare, însă aceasta excede obiectului din prezenta cauză, dat fiind că măsurile inițiate sau adoptate de către autoritățile germane, cu privire la dreptul de ședere al recurentului, nu pot fi contestate decât în cadrul procedurilor prevăzute de legislația statului care a dispus returnarea.
Față de considerentele expuse, constatând că nu există motive de casare sau de modificare a hotărârii instanței de fond, Curtea a respins, ca nefondat, prezentul recurs.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4294/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4303/2005. Contencios → |
|---|
