ICCJ. Decizia nr. 4305/2005. Contencios

Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel București, reclamantul A.C. a chemat în judecată pe pârâta Casa Județeană de Pensii Teleorman, solicitând să se constate că pârâta, la emiterea hotărârii nr. 8998 din 7 octombrie 2004, nu i-a luat în considerare întreaga perioadă de efectuare a stagiului militar în detașamente de muncă.

în motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că a fost încorporat în detașamente de muncă, în perioada 10 iulie 1950 - 13 iulie 1953, dar pârâta i-a recunoscut drepturile prevăzute de Legea nr. 309/2002, doar pentru perioada 27 iunie 1951 -13 iulie 1953.

Prin sentința civilă nr. 489 din 22 martie 2005, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul A.C., în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Teleorman și a anulat hotărârea nr. 8998 din 7 octombrie 2004, emisă de pârâtă.

A constatat că reclamantul se încadrează în prevederile art. 1 din Legea nr. 309/2002 și a obligat pârâta, să emită o hotărâre prin care să-i acorde drepturile prevăzute prin această lege, pentru perioada 10 iulie 1950 - 13 iulie 1953, cât a efectuat stagiul militar în detașamentele de muncă din cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii, începând cu data de 1 octombrie 2004.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că potrivit înscrierilor din livretul militar, reclamantul a efectuat stagiul militar în perioada 10 iulie 1950 - 13 iulie 1953.

împotriva sentinței sus menționate a declarat recurs, Casa Județeană de Pensii Teleorman, care a motivat că perioada 10 iulie 1950 - 27 iunie 1951 nu i s-a luat în calcul reclamantului, întrucât nu figurează în certificatul eliberat de Arhivele Naționale.

Recursul este nefondat.

Conform art. 2 alin. (2) din Legea nr. 309/2002 și art. 6 alin. (1) din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 1114/2002, dovada încadrării în prevederile art. 1 din lege se face cu livretul militar ori cu adeverințe emise de Centrele militare județene.

Potrivit înscrierilor din livretul militar seria Et nr. 073798, reclamantul a efectuat stagiul militar în perioada 10 iulie 1950 - 13 iulie 1953.

Față de considerentele mai sus expuse, recursul declarat se vădește nefondat și a fost respins în temeiul art. 312 C. proc. civ., menținându-se sentința criticată, care este legală și temeinică.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4305/2005. Contencios