ICCJ. Decizia nr. 4559/2005. Contencios
| Comentarii |
|
Prin acțiune, reclamantul V.G. a solicitat, în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Dolj, anularea hotărârii nr. 1473 din 27 iunie 2003 și acordarea drepturilor prevăzute Legea nr. 189/2000.
în motivarea cererii, reclamantul a arătat că s-a născut la 25 aprilie 1943, în condițiile în care părinții săi au fost deportați în Transnistria, la 29 iunie 1941, unde au avut domiciliu forțat până în anul 1945.
Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 34 din 5 februarie 2004, a admis acțiunea, a anulat hotărârea contestată și a constatat că reclamantul beneficiază de drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, pe perioada 25 aprilie 1943 - 1 martie 1945 și a obligat pârâta să-i acorde aceste drepturi, începând cu data de 1 iulie 2003.
Recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Dolj a fost admis de înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 8042 din 4 noiembrie 2004. S-a casat sentința și s-a trimis cauza, spre rejudecare, la aceeași instanță, pentru suplimentarea materialului probator.
Rejudecând cauza, Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 118 din 24 martie 2005, a admis acțiunea, a anulat hotărârea contestată, a constatat că reclamantul beneficiază de drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, pe perioada 25 aprilie 1943 - 1 martie 1945 și a obligat pârâta să acorde aceste drepturi, începând cu data de 1 iulie 2003.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că prin declarațiile martorilor depuse la dosarul cauzei, reclamantul a făcut dovada că se încadrează în prevederile Legii nr. 189/2000.
împotriva sentinței a declarat recurs, pârâta, susținând că în cauză, nu s-a făcut dovada că părinții reclamantului au fost evacuați în 13 septembrie 1942 și că datele înscrise în actele de stare civilă ale acestuia sunt reale.
Recursul este nefondat
Conform art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acesteia, persoana, cetățean român, care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții din motive etnice.
Prin Normele de aplicare a ordonanței, aprobate prin H.G. nr. 127/2000, în art. 2, persoanelor strămutate în altă localitate, decât cea de domiciliu, le-au fost asimilate și cele expulzate, refugiate, precum și cele care au făcut obiectul unui schimb de populație, ca urmare a unui tratat bilateral.
Cum strămutarea din localitatea de domiciliu, în alta, pe criterii etnice, este o modalitate de persecuție etnică, ce durează pe toată durata strămutării, în mod legal instanța a apreciat că și copilul născut în localitatea în care părinții au fost strămutați, are același statut ca aceștia.
Situația de refugiat a rezultat din probele administrate în cauză, respectiv declarațiile martorilor S.T., S.E. și copia extras din tabelul nominal cu țigani nenomazi evacuați în seara zilei de 13 septembrie 1942.
în consecință, soluția instanței fiind temeinică și legală, recursul se privește nefondat și în baza art. 312 C. proc. civ., a fost respins.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4560/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4557/2005. Contencios → |
|---|
