ICCJ. Decizia nr. 4564/2005. Contencios
Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată la 1 octombrie 2003, reclamantul K.F. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Bihor, anularea hotărârii nr. 3654 din 25 august 2003 și recunoașterea perioadei înscrise în livretul militar, ca încadrându-se în prevederile Legii nr. 309/2002.
Soluționând cauza în fond, după casare, Curtea de Apel Oradea, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 126/CA din 25 aprilie 2005, a admis acțiunea, a anulat hotărârea contestată și a obligat pârâta să-i recunoască reclamantului, calitatea de beneficiar al Legii nr. 309/2002.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că față de adresa nr. CTK/344 din 18 septembrie 2003, emisă de Ministerul Apărării Naționale - U.M. 02405 Pitești, acțiunea reclamantului este întemeiată.
împotriva acestei sentințe a declarat recurs, pârâta, susținând că din actele depuse la dosar nu rezultă că reclamantul a efectuat stagiul militar în detașamente de muncă din cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii, astfel că instanța a greșit acordându-i acestuia, calitatea de beneficiar al drepturilor prevăzute de Legea nr. 309/2002.
Recursul este nefondat.
Potrivit art. 1 și 6 din Legea nr. 309/2002, beneficiază de prevederile acestei legi, persoana, cetățean român, care a efectuat stagiul militar în detașamente de muncă din cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii, în perioada 1950 - 1961, stabilirea drepturilor urmând a se face de Casele teritoriale de pensii și a municipiului București, la cerere, pe baza înscrisurilor din livretele militare, din adeverințele eliberate de Centrele militare județene sau de U.M. 02405 Pitești.
în speță, din livretul militar al reclamantului rezultă că acesta a efectuat stagiul militar în perioada 15 iulie 1952 - 15 iulie 1955, în cadrul Eșalonului nr. 411 Simeria.
Cum prin adresa nr. CTK/344 din 18 septembrie 2003, emisă de U.M. 02405 Pitești, se atestă că mutațiile din livretul militar pot fi luate în considerare la acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 309/2002, iar reclamantul are înscrisă în livretul militar, o singură mutație care corespunde perioadei în care a efectuat stagiul militar, nu există nici un temei de a-l excepta de la recunoașterea drepturilor sale.
Față de cele ce preced, recursul se privește ca nefondat și a fost respins.
← ICCJ. Decizia nr. 4562/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4567/2005. Contencios → |
---|