ICCJ. Decizia nr. 4641/2005. Contencios
| Comentarii |
|
Curtea de Apel Timișoara, prin sentința nr. 56 din 1 martie 2005, a admis acțiunea reclamantului B.D., formulată în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională a Vămilor și a anulat Ordinul nr. 1681 din 30 decembrie 2004, emis de pârâtă, dispunând ca reclamantul să își reia activitatea în cadrul Biroului Vamal Reșița.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin Ordinul nr. 1681 din 30 decembrie 2004, emis de pârâta Autoritatea Națională a Vămilor, reclamantul, lucrător vamal în cadrul Biroului Vamal Reșița, a fost mutat temporar la Biroul Vamal Timișoara Aeroport, pe perioada 1 ianuarie 2005 - 30 iunie 2005, ordinul fiind, însă, emis cu încălcarea prevederilor art. 79 alin. (3) din Legea nr. 188/1999. Conform textului menționat, mutarea, astfel cum este reglementată, presupune doar schimbarea compartimentului în cadrul aceleiași instituții publice, în aceeași localitate, în vreme ce în cazul reclamantului s-a dispus mutarea din localitatea Reșița, județul Caraș Severin, în localitatea Timișoara, județul Timiș, fiind, astfel, vorba de delegare sau detașare, și nicidecum de o mutare în sensul prevederilor legale enunțate.
împotriva acestei hotărâri, în termen legal a declarat recurs, Direcția Regională Vamală Timișoara, în numele și pentru pârâta Autoritatea Națională a Vămilor, criticând hotărârea pronunțată, pentru lipsă de temei și greșita aplicare a legii și invocând în drept prevederile art. 304 pct. 9 și, respectiv, art. 3041C. proc. civ.
în dezvoltarea motivelor de recurs formulate, recurenta-intimată a arătat, în esență, că după cum rezultă din conținutul Ordinului nr. 1681 din 30 decembrie 2004, atacat, măsura de mutare temporară a reclamantulu-intimat în cadrul Biroului Vamal Timișoara Aeroport, a fost solicitată de Direcția Regională Vamală Timișoara, având în vedere volumul mare de activitate al acestui birou vamal care nu mai putea fi acoperit de personalul existent.
Așadar, măsura de mutare temporară s-a luat în interesul instituției și cu respectarea pregătirii profesionale și a salariului reclamantului-intimat, dar și în conformitate cu prevederile art. 79 din Legea nr. 188/1999, modificată. Potrivit acestui text, singura condiție instituită de legiuitor este ca mutarea temporară să nu fie mai mare de 6 luni în cursul unui an calendaristic, care a și fost, de altfel, respectată, recurentul-reclamant făcând referire în cuprinsul acțiunii sale, la două noțiuni diferit reglementate, respectiv detașarea și mutarea temporară.
Recursul este nefondat.
Examinând actele și lucrările dosarului, prin prisma criticilor recurentei-pârâte, ca și în raport cu prevederile legale incidente în cauză, înalta Curte a reținut că instanța de fond a dat o corectă interpretare prevederilor art. 79 alin. (3) din Legea nr. 188/1999, modificată, pronunțând o soluție legală ce urmează a fi menținută pentru următoarele considerațiuni.
A rezultat din actele dosarului, că, începând cu anul 2002, reclamantul-intimat a fost de mai multe ori, fie detașat, fie mutat de la Biroul Vamal Reșița, la Biroul Vamal Timișoara, pe câte 6 luni de zile.
în sensul alin. (3) al art. 71 din Legea nr. 188/1999, mutarea temporară în cadrul altui compartiment, în interesul autorității publice, dispusă motivat pe o perioadă de maxim 6 luni într-un an, presupune doar schimbarea compartimentului din cadrul aceluiași loc de muncă, și nu schimbarea localității în care se află respectivul loc de muncă, astfel cum s-a întâmplat în cazul reclamantului-intimat.
Această interpretare a textului de lege aplicabil este susținută și de celelalte prevederi cuprinse în art. 75, 76 și 77 din Legea nr. 188/1999, care reglementează distinct alte modalități prin care se modifică raportul de serviciu, respectiv delegarea și detașarea, menționându-se că în astfel de situații funcționarul public își păstrează funcția publică și salariul, autoritatea publică fiind obligată să suporte integral costul transportului, al cazării și al indemnizației de delegare, respectiv de detașare.
O astfel de precizare nu se regăsește, însă, în reglementarea mutării temporare în cadrul altui compartiment, justificat, întrucât nu se are în vedere mutarea în altă localitate.
Față de cele menționate, reținând că prin ordinul contestat, deși s-au invocat prevederile art. 79 alin. (3) din Legea nr. 188/1999, modificată, în realitate s-a realizat detașarea recurentului-reclamant din localitatea Reșița, în localitatea Timișoara, înalta Curte a apreciat, ca neîntemeiate, toate criticile recurentei față de hotărârea atacată.
Ca atare, conform art. 312 C. proc. civ., recursul de față a fost respins ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4643/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4644/2005. contencios → |
|---|
