ICCJ. Decizia nr. 4638/2005. Contencios
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Cluj, reclamanta SC M.C. SRL Cluj i-a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Finanțelor Publice și Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Cluj, solicitând anularea parțială a deciziei nr. 207 din 14 iulie 2004, în ceea ce privește respingerea contestației, cu privire la sumele de 1.643.880.728 lei, diferență impozit pe salarii și 2.371.992.233 lei, majorări de întârziere, cât și anularea procesului-verbal de control nr. 203/2001, al Direcției Generale a Finanțelor Publice a județului Cluj.
în motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că veniturile realizate de angajații societății au fost impuse, atât în Germania, cât și în România, dar cu toate acestea, pârâții au reținut că veniturile respective se impun cu cotele și în condițiile prevăzute de art. 8 din Legea nr. 32/1991, privind impozitul pe salarii.
Prin sentința civilă nr. 1097 din 22 decembrie 2004, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea reclamantei și a anulat parțial decizia nr. 207 din 14 iulie 2004, a Ministerului Finanțelor Publice, în ceea ce privește respingerea contestației, cu privire la sumele de 1.643.880.728 lei diferență impozit pe salarii și 2.371.992.233 lei, majorări de întârziere. A anulat procesul-verbal de control nr. 203/2001, al Direcției Generale a Finanțelor Publice Cluj, și în ceea ce privește sumele de 1.643.880.728 lei, diferență impozit pe salarii și 2.371.992.233 lei, majorări de întârziere.
A obligat pârâții să achite reclamantei, suma de 392.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că reclamanta avea un sediu stabil în Germania, nefiind întrunite condițiile impunerii obligatorii în România. S-a reținut că pentru personalul remunerat în Germania au fost reținute impozitele și taxele în conformitate cu legislația germană și că, în mod nelegal s-au stabilit debitele bugetare ce fac obiectul contestației.
împotriva sentinței sus-menționate au declarat recurs, Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală și Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Cluj, motivând, în esență, că filiala din Germania a societății reclamante nu constituie un sediu stabil al acesteia.
Recursul este nefondat.
Conform dispozițiilor art. 5 alin. (1) și (2) din Convenția pentru evitarea dublei impuneri ratificată prin Decretul nr. 625/1973, sediul stabil este o unitate permanentă a întreprinderii, în care aceasta exercită, în total sau în parte, activitatea sa, ca de exemplu, un sediu al conducerii, o sucursală, un birou, o fabrică, un atelier, o mină sau orice alt loc de extracție a bogățiilor naturale, un șantier de construcție sau de montaj a cărui durată depășește 12 luni.
Or, reclamanta deținea un sediu stabil pe teritoriul statului german, încă din 24 aprilie 1992, după cum rezultă din Nota de constatare a Direcției Controlului Fiscal Cluj din 10 iunie 2004, din certificatul din 4 august 2004, precum și din cel cu nr. 21324 din 12 mai 2005, eliberat de către Magistratura orașului Frankfurt am Main.
Deci, reclamanta are un sediu stabil în Germania, în sensul art. 5 alin. (1) din Convenția pentru evitarea dublei impuneri ratificată prin Decretul nr. 625/1973, întrucât are o unitate permanentă pe teritoriul statului german, prin care își exercită în parte activitatea.
Față de considerentele mai sus expuse, recursul declarat se vădește nefondat și a fost respins, în temeiul art. 312 C. proc. civ., menținându-se sentința criticată.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4642/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4633/2005. Contencios → |
|---|
