ICCJ. Decizia nr. 4633/2005. Contencios
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Galați, sub nr. 949/2004, reclamanta SC C.B. SA Brăila a chemat în judecată Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale și Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală a județului Brăila, solicitând să se constate dreptul reclamantei la încasarea unei subvenții pentru anul 2003, iar prima pârâtă să achite, iar cea de a doua să facă plata sumei de 3.750.000 lei, reprezentând subvenția pe luna decembrie, pentru viței.
Prin sentința civilă nr. 235 din 29 noiembrie 2004, Curtea de Apel Galați, secția comercială și de contencios administrativ, a respins acțiunea formulată de reclamanta SC C.B. SA, pentru capătul principal de cerere privind subvenții, ca fiind rămas fără obiect prin plată și respectiv, pentru capetele de cerere accesorii, actualizarea sumei de bază cu indicele inflației și dobânda legală aferentă, ca nefondate.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că în cauză, plata obligației s-a făcut de debitor, într-un termen rezonabil și nu se poate reține nici că plata s-a făcut cu întârziere și nici încălcarea vreunei obligații de către pârâtele în cauză.
împotriva sentinței sus-menționate a declarat recurs, SC C.B. SA Brăila, care a motivat, în esență, că instanța a interpretat greșit natura și actul juridic dedus judecății, iar sentința este pronunțată cu încălcarea competenței altei instanțe.
Recursul este nefondat.
Având în vedere petitul acțiunii introductive a recurentei-reclamante, capetele de cerere privind plata dobânzilor legale, contravaloarea ratei inflației și cheltuielilor de judecată sunt accesorii față de capătul de cerere privind recunoașterea dreptului și în consecință, plata subvenției. Deoarece capetele de cerere accesorii se afla în raporturi de dependență față de capătul principal de cerere, corect instanța s-a pronunțat și asupra acestora, fiind competentă potrivit principiului arătat.
Instanța reține corect că recurenta nu este îndreptățită la plata dobânzilor legale, contravaloarea ratei inflației și cheltuielilor de judecată, deoarece dreptul la subvenție (pretins) este reglementat de dispozițiile H.G. nr. 1556/2002 și Ordinul nr. 70/2003, acte normative care nu stipulează o dată scadentă certă a plății care ar putea atrage și dreptul de a pretinde plata unor dobânzi, penalități, sau daune, reținând în lipsă de stipulație, că urmează a se aplica corespunzător dispozițiile art. 983 C. civ., adică în favoarea celui ce se obligă.
Instanța nu a respins capetele accesorii de cerere în temeiul art. 983 C. civ., ci a motivat soluția pe dispozițiile H.G. nr. 1556/2002 și Ordinului nr. 70/2003, făcând trimitere la dispozițiile art. 983 C. civ.
Actele normative, în temeiul cărora au fost acordate subvențiile, nu au avut stipulat un termen exact de plată al subvenției care ar fi atras eventual, și dreptul la plata unor dobânzi, penalități sau daune moratorii. Legea prevede acordarea subvenției cu titlu de ajutor pentru producători, fără a prevedea o scadență exactă a plăților, care se fac din disponibilitățile financiare ale bugetului de stat.
Instanța de fond a reținut în mod corect faptul că nici una din pârâte nu ținea și nu era obligată să țină o linie de credit fără limită de sumă la dispoziția reclamantei, între data depunerii cererii pentru subvenție, cu documentația aferentă, și data încasării subvenției de către producătorul agricol, existând în mod obiectiv o perioadă de timp.
Instanța a invocat în mod just dispozițiile art. 983 C. civ., considerând în același timp că interpretarea obligației, în lipsa unei scadențe certe, se impunea prin aplicarea prevederilor articolului mai sus menționat, adică în favoarea acelei persoane care se obligă la plată, mai ales că plata era cu titlu gratuit. De asemenea, rezultând că plata obligației s-a făcut către debitor într-un termen rezonabil, ținând cont și de perioada necesară pentru verificarea, documentarea, avizarea și obținerea resurselor financiare necesare, de faptul că însuși creditorul nu a respectat termenul legal pentru înaintarea documentației, instanța a concluzionat că nu s-a putut reține nici că plata s-a făcut cu întârziere și nici încălcarea vreunei obligații de către pârâtele din cauza dedusă judecății.
Față de considerentele mai sus expuse, recursul declarat se vădește nefondat și a fost respins, în temeiul art. 312 C. proc. civ., menținându-se sentința criticată.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4638/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4640/2005. Contencios → |
|---|
