ICCJ. Decizia nr. 4649/2005. Contencios

Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 729 din 11 aprilie 2005, a respins, ca nefondat, recursul declarat de recurenții D.C. și S.C., în contradictoriu cu intimatul Consiliul General al municipiului București, împotriva sentinței civile nr. 4765 din 5 noiembrie 2004, a Tribunalului București, secția a VIII-a pentru conflicte de muncă și litigii de muncă.

Prin aceiași decizie a fost admisă cererea de intervenție formulată în interesul intimatului Consiliul General al municipiului București, de intervenienții D.E.D., M.P. și M.M.

învestită cu soluționarea recursului promovat de recurenții D.C. și S.C., Curtea de Apel București a reținut netemeinicia acestuia și l-a respins ca atare, apreciind corectă soluția instanței de fond, în sensul respingerii acțiunii acelorași reclamanți, ca inadmisibilă, față de obiectul cererii de chemare în judecată, potrivit Legii nr. 29/1990.

împotriva acestei decizii a Curții de Apel București, D.C. și S.C. au promovat un nou recurs, prin care au făcut ample referiri la situația de fapt ce a făcut obiectul cauzei de față, respectiv cererea de restituire depusă la SC H.N. SA, cu privire la imobilul situat în București, fără a indica propriu-zis motivele de recurs împotriva deciziei atacate.

înalta Curte, verificând în prealabil regularitatea recursului de față, a reținut inadmisibilitatea acestuia, pentru următoarele considerațiuni.

Una dintre regulile fundamentale ce guvernează sistemul căilor de atac în dreptul procesual civil român, este unicitatea dreptului de a folosi o cale de atac. Potrivit acestei reguli nu se poate judeca de mai multe ori aceiași cale de atac, cum ar fi recursul împotriva unei hotărâri judecătorești.

în cazul de față, cei doi recurenți, prin promovarea celui de-al doilea recurs, îndreptat împotriva aceleiași hotărâri a instanței de fond și învestind, astfel, înalta Curte, au încălcat principiul sus-enunțat, fiind de netăgăduit că în fața Curții de Apel București, prin decizia nr. 729 din 11 aprilie 2005, irevocabilă, a fost soluționat un prim recurs declarat împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond.

Așa fiind, recursul de față nu mai poate fi primit și drept urmare, nici motivele invocate nu pot fi examinate, conform art. 312, cu referire la art. 299 C. proc. civ., fiind respins ca inadmisibil.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4649/2005. Contencios