ICCJ. Decizia nr. 4667/2005. Contencios
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată la data de 3 februarie 2005, la Curtea de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios administrativ, reclamanta F.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Hunedoara, anularea hotărârii nr. 1514 din 23 decembrie 2004, emisă de pârâtă și obligarea acesteia să-i acorde drepturile prevăzute de O.G. nr. 105/1999, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 189/2000.
în susținerea acțiunii, reclamanta a depus mai multe înscrisuri, printre care acte de stare civilă, o declarație de martor și înscrisuri eliberate de Arhivele Naționale, din care rezultă că, în septembrie 1940, părinții săi au fost nevoiți să se refugieze din orașul Dej, în localitatea Deva, din motive etnice, ca urmare a cedării Ardealului de Nord.
Prin sentința civilă nr. 50 din 25 februarie 2005, reținând că reclamanta a făcut dovada susținerilor sale și că aceasta s-a născut la data de 2 decembrie 1943, în timpul refugiului părinților săi, Curtea de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios administrativ, a admis acțiunea și, anulând hotărârea contestată, a obligat pârâta să emită o nouă hotărâre prin care să recunoască reclamantei, drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000.
împotriva acestei soluții, invocând prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a declarat recurs, pârâta Casa Județeană de Pensii Hunedoara, susținând că este netemeinică și nelegală față de împrejurarea că intimata-reclamantă s-a născut ulterior, la aproximativ 3 ani de la data refugiului părinților săi; în acest sens, recurenta-pârâtă a invocat adresa Ministerului Justiției nr. 1516/2002, care exclude de la beneficiul drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, persoanele concepute după data strămutării părinților lor.
Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu motivele invocate de recurentă, cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente, inclusiv cele ale art. 3041C. proc. civ., Curtea a constatat că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.
în conformitate cu art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, privind acordarea unor drepturi, persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România, cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, din motive etnice, cu modificările și completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetățean român, care, în perioada sus menționată, a avut de suferit persecuții etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.
Din conținutul textului de lege mai sus menționat, rezultă că drepturile compensatorii se acordă tuturor celor care, din motive etnice, au suferit persecuții în perioada precizată, fără a se face nici o distincție între persoanele care au fost efectiv strămutate ori expulzate în altă localitate și cele care au fost nevoite să trăiască în refugiu. Prin urmare, legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi să se bucure toate persoanele, cetățeni români, care au avut de suferit consecințele persecuțiilor exercitate din motive etnice, în această categorie intrând în mod implicit și copiii născuți în perioada refugiului, aceștia împărtășind aceeași situație, cu cea a părinților refugiați, al căror statut l-au dobândit.
în cauză, rezultă din actele dosarului și este necontestat că în luna septembrie 1940, părinții intimatei-reclamante au fost nevoiți să se refugieze din orașul Dej, în localitatea Deva, din motive etnice, ca urmare a cedării Ardealului de Nord.
Cum intimata-reclamantă s-a născut în perioada refugiului părinților săi, aceasta, începând cu data nașterii sale, a împărtășit situația părinților refugiați, suportând consecințele morale și materiale ale refugiului care, implicit, s-au răsfrânt și asupra sa.
Adresa Ministerului Justiției, invocată de recurenta-pârâtă, potrivit căreia, de prevederile art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999 ar beneficia numai copiii născuți în timpul călătoriei spre localitatea de refugiu sau concepuți înainte de strămutare și născuți după strămutarea părinților, reprezintă punctul de vedere al autorității emitente, acesta neputând avea ca efect restrângerea sferei de aplicare a unei legi.
Pentru motivele arătate, recursul a fost respins ca nefondat, menținându-se sentința criticată, ca fiind temeinică și legală.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4666/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4669/2005. Contencios → |
|---|
