ICCJ. Decizia nr. 4669/2005. Contencios
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel București, sub nr. 21/2005, în fond după casare, reclamantul R.G. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii a municipiului București, anularea hotărârii acesteia, nr. 6968 din 12 august 2003 și obligarea pârâtei să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000.
în susținerea acțiunii, reclamantul a depus, în copie, mai multe înscrisuri, printre care hotărârea atacată, acte de stare civilă, adeverințe eliberate de Comisariatul General al Refugiaților și Evacuaților și de Legiunea de Jandarmi Dolj, precum și declarațiile notariale ale unor martori, din care rezultă că, împreună cu familia sa, a fost nevoit să se refugieze, în cursul lunii septembrie 1940, în localitatea Seaca de Câmp, ca urmare a ocupării Basarabiei de către trupele de ocupație rusești.
Pârâta, prin întâmpinare, a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.
Prin sentința civilă nr. 168 din 26 ianuarie 2005, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reținând ca dovedite, susținerile reclamantului, a admis acțiunea acestuia și, anulând hotărârea emisă de pârâtă, a obligat-o să-i recunoască statutul de refugiat pentru perioada septembrie 1940 - 6 martie 1945 și să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, începând cu data de 1 septembrie 2003.
împotriva acestei sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, au declarat recurs, atât reclamantul, cât și pârâta.
Reclamantul a arătat că în mod greșit, a dispus instanța de fond, ca acordarea drepturilor legale să se facă începând cu data de 1 septembrie 2003, în loc de 1 septembrie 2002.
Pârâta și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., susținând că, din actele depuse de reclamant la Comisia de specialitate, nu rezultă calitatea de refugiat al acestuia.
Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurenți, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041C. proc. civ., Curtea:
Cu privire la recursul reclamantului R.G., a constatat că acesta este fondat, după cum se va arăta în continuare.
Potrivit art. 5 din O.G. nr. 105/1999, drepturile prevăzute de acest act normativ se acordă persoanelor beneficiare, începând cu data de 1 a lunii următoare celei în care a fost depusă cererea. Cum data depunerii de către reclamant, a cererii sale a fost, așa cum rezultă din chiar hotărârea emisă de pârâtă, 13 septembrie 2002, în mod greșit a procedat instanța de fond stabilind ca dată începând de la care vor fi acordate drepturile reclamantului, data de 1 septembrie 2003. Or, raportat la data depunerii cererii, este evident că momentul de început al acordării drepturilor legale, reclamantului, este 1 octombrie 2002, aceasta fiind luna următoare celei în care a fost depusă cererea la Comisia de specialitate.
Cu privire la recursul pârâtei Casa de Pensii a municipiului București, a constatat că acesta este nefondat, după cum se va arăta în continuare.
Potrivit art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi, persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România, cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, din motive etnice, cu modificările și completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetățean român, care, în perioada sus menționată, a avut de suferit persecuții etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.
De asemenea, în conformitate cu art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor O.G. nr. 105/1999, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, dovada încadrării în situațiile prevăzute la art. 1 din ordonanță se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente [alin. (1)] sau, în lipsa actelor oficiale, prin declarație cu martori [alin. (2)].
Or, la dosarul cauzei se află adeverința nr. 30379 din 19 martie 1945, eliberată de Comisariatul General al Refugiaților și Evacuaților - Serviciul Evidenței Refugiaților Basarabeni și Bucovineni și adeverința nr. 1336 din 28 aprilie 1945, emisă de Legiunea de Jandarmi Dolj, acte oficiale care atestă în mod evident statutul de refugiat al recurentului-reclamant.
Pentru motivele arătate, a fost admis recursul reclamantului și modificată sentința atacată, în sensul acordării drepturilor legale, începând cu data de 1 octombrie 2002, menținându-se celelalte dispoziții ale hotărârii, recursul pârâtei fiind respins, ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4667/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4500/2005. Contencios → |
|---|
